Cel mai puternic show culinar din România, MasterChef se apropie de finalul preselecţiilor pentru al cincilea sezon.
În acest weekend este ultima şansă pentru pasionaţii de gastronomie, care vor să îşi facă cunoscut talentul în acest sezon – aceştia sunt aşteptaţi în zilele de 5 şi 6 iulie la Hotel Phoenicia din Bucureşti, începând cu ora 10:00.
Toţi cei care au prins gustul MasterChef şi care deţin un portofoliu variat de reţete pe care le pot găti într-un mod inedit au ocazia să-şi pună acum în valoare pasiunea direct în faţa a milioane de români la Pro TV.
Iniţial, în cadrul probelor preliminarii, participanţii sunt invitaţi să se înscrie pe site-ul masterchef.protv.ro iar ulterior sunt aşteptaţi cu propriile preparate. Cei care vor reuşi să impresioneze cu bucatele gătite prin gust, design şi inovaţie, vor câştiga statutul de concurenţi în cadrul competiţiei, unde vor sta faţă în faţă cu cei trei MasterChefi: Patrizia Paglieri, Adi Hădean şi Florin Scripcă.
MasterChef, show-ul care a adunat în faţa televizorului milioane de români şi care s-a impus drept lider incontestabil de audienţă pe segmentul său, revine în această toamnă cu un nou sezon.
Până în prezent, MasterChef a dedicat trei sezoane spectaculoase românilor care au dovedit că pot fi artişti culinari şi unul vedetelor care au concurat pentru marele titlu în ediţia specială „MasterChef. Proba Celebritaţii”.