Campania lunii august se adresează celor peste 500 de copii aflați în situații vulnerabile
Caravana Microduș a ajuns săptămâna aceasta la Iași, iar prima oprire a fost în satul Vâlcelele, comuna Vlădeni. Aici, Asociația Zi de Bine și Fundația Bethany au fost așteptate de peste 35 de copii care au primit informații despre normele elementare de igienă cât și despre riscurile nerespectării lor. Având în vedere faptul că pentru mulți dintre ei acesta a fost primul lor duș, copiii au fost nerăbdători să traiască această experiență dar și să înțeleagă care sunt riscurile unei igiene necorespunzătoare. Campaniei de strângere de fonduri s-a alăturat și Teatro Blu care a susținut o piesă de teatru animată și la care toți copiii prezenți au fost invitați să ia parte. Următoarea oprire a caravanei Microduș de pe lista celor 13 sate, va fi în comuna Liteni, respectiv satele Ulmi și Liteni.
“Iată că visul de a transforma o mașină într-o cabină de duș pe patru roți a devenit realitate, și mai mult decât atât, primii copii au reușit să facă primul duș din viața lor. Este o bucurie că putem aduce zâmbet, lumină și un sprijin acolo unde timpul pare că a stat în loc. Sigur, este o picătură într-un ocean, însă pas cu pas putem seta noi obiceiuri pentru acești copii și îi putem ajuta să se transforme, mai târziu, într-un adult sănătos și responsabil. Ne aflăm abia la început de drum dar satisfacția de a vedea atâta bucurie, este de neprețuit”, a declarat Melania Medeleanu, fondatoare a asociației Zi de Bine.
Campania lunii august se adresează celor peste 500 de copii aflați în situații vulnerabile din Județul Iași. Scopul acestei experiențe este de a le arăta că există și o altă realitate, dincolo de curtea săracă în care trăiesc, și totodată să îi motiveze să lupte pentru o viață mai bună. Microduș este complet utilat cu prosoape, gel de duș și șampon, și va fi dezinfectat complet după fiecare utilizare. Voluntarii și actorii teatrului Blu vor crea jocuri interactive și piese de teatru pentru toți copiii iar la finalul experienței, aceștia vor primi inclusiv un mic pachet cu produse de igienă personală oferite de Ikea și Bioderma. De asemenea, Brico Depot va oferi fiecărui copil câte un duș mobil care se încălzește direct de la soare.
Caravana Microduș își va continua luna aceasta traseul spre satele îndepărtate din județul Iași: comuna Vlădeni, satele Broșteni și Alexandru cel Bun, comuna Prisăcani, satele Prisăcani și Măcărești, comuna Răducăneni, satele Răducăneni, Trestiana și satul Scobinți, comuna Movileni, cu satele Epureni și Larga Jijiei, comuna Cotnari, satul Hodora și satul Scobinți din comuna cu același nume.
Suma necesară cauzei lunii august este de 35.000 de euro, cost în care intră adaptarea mașinii și omologarea ei, colantarea, dotarea cu dezinfectanți precum și materiale necesare pentru activitățile pe care voluntarii le vor desfășura alături de copii. Reiffeisen Leasing sunt cei care au oferit un Ford Ducato pentru a fi transformat în Microduș.
Fondurile se vor putea strânge tot cu ajutorul sărbătoriților lunii, așadar cine este născut în luna august, își poate dona ziua de naștere aici: https://ziuata.galantom.ro/mystory/fundraising_pages/create?id_project=987.
Pentru ca Microduș să prindă viață, a fost nevoie de susținerea Alpha Medical, Tethford, Vanuva, Brick Depot – Magazin certificat Lego și Sykes care s-au alăturat imediat campaniei.
De asemenea, pe parcurs s-au mai alăturat campaniei și Arcadia – Spitale și Centre Medicale, cea mai mare rețea privată de sănătate din regiunea Moldovei dar și Misavan, care a donat familiilor produse de menaj și produse de curățenie.
Odată cu încheierea campaniei, Caravana Microduș va rămâne în posesia Fundației Bethany care va continua traseul și va încerca să ajungă și la alte familii care au nevoie de sprijin și îndrumare.
Oricine se poate implica donând către Asociația Zi de Bine astfel: prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar: în contul deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Universitate (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; donație online prin PAGO, rohelp.ro, BT PAYetc. – Mai multe variante de donare se găsesc pe pagina asociației, www.zidebine.ro.