Amatorii de distracție sunt chemați și anul acesta, pe 13 iulie, să se alăture Caravanei Liberty Parade, care dă startul distracției la mega-show-ul de sâmbătă seara, de pe plaja dintre Venus și Saturn!
Caravana Libertății va pleca sâmbătă, la ora 16:00, de la intrarea în stațiunea Olimp și va trece prin Neptun, Jupiter și Venus, adunând petrecăreții de pe litoral, cu destinația finală plaja „Black Sea Arena”, dintre Venus și Saturn, acolo unde seara se va dezlănțui cea mai mare petrecere dance a anului!
În cele 3 camioane ale Caravanei vor mixa Just 2, Luca M, Andu Câmpu, Cristian Kruger, Dj Sebastian, DJ Razz, Mose N, Asher & Screen, CiuPy & Mihai Bejenaru, DJ Dark & Shidance, Marc Rayen și Doi Deejay.
Fanii muzicii dance sunt chemați să-și facă încălzirea pentru Liberty Parade pe străzile stațiunilor de pe litoral, singura condiție este să vină costumați cât mai fistichiu! Frizurile demente, perucile viu colorate și spiritul liber trebuie să fie la purtător!
Zeci de mii de fani ai muzicii dance se vor afla, sâmbătă seara, la cea mai mare petrecere în aer liber de pe litoralul românesc, pentru o noapte magică în care energia și visarea se vor îmbina pe plaja dintre Venus și Saturn. În total, 26 de DJs vor mixa live, într-un mega-show de sunet și lumină, în camioane și pe o scenă impresionantă, de 450 de metri pătrați, flancată de 300 de metri pătrați de led screen-uri. Boxele de peste 100.000 de wați vor răsuna timp de 14 ore!
Cel mai mare eveniment dance din istoria radioului îi aduce, cap de afiș, pe Alex Gaudino și Dr. Kucho! alături de cei mai pe val DJs din România, într-un line-up de senzație: DJ Optick, DJ Andi, Adrian Eftimie, Raoul Russu, Liviu Hodor & Cristi Stanciu – cei doi DJ de la Request 629 și producătorii imnului Liberty Parade 2013, alături de Deepside Deejays & Mona, precum și Radio Killer, Vali Bărbulescu, Christian Green și Vika Jigulina.