Ediția clujeană cu numărul 20 a Târgului Gaudeamus Radio România a ajuns astăzi la final. Evenimentul care a deschis, în anul 2000, seria de târguri de carte pe care postul public de radiodifuziune le organizează în cele mai importante centre culturale din țară sub numele de Caravana Gaudeamus Radio România, și-a confirmat și la această ediție reputația: peste 80 de participanți, 80 de evenimente editoriale, o suprafață de peste 800 mp de standuri și circa 27.500 de vizitatori, au transformat Cluj-Napoca, timp de cinci zile, în capitala cărții din România.
Preşedintele de onoare al ediţiei a fost prof. univ. dr. Gabriela Lungu, traducătoare, eseistă, doctor în filologie și cadru universitar la Facultatea de Litere a Universității Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca.
Premiile GAUDEAMUS Cluj-Napoca 2019 decernate în cadrul festivităţii care a avut loc în zi de sărbătoare, duminică, 21 aprilie, sunt următoarele:
Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor și jurnaliștilor de către Radio România, prin Votul Publicului:
● Trofeul GAUDEAMUS: locul 3 – Editura Polirom și Grupul Editorial ART, locul 2 – Editura Humanitas şi locul 1 – Editura Școala Ardeleană;
● Trofeul Presei, decernat pe baza opțiunilor vizitatorilor care au indicat instituții mass-media clujene drept principale surse de informații despre acest eveniment, a revenit cotidianului „Făclia” – secţiunea publicaţii și postului TVR Cluj-Napoca – secţiunea TV; rezultatul votului pentru secțiunile online și radio nu a fost concludent, iar premiile pentru aceste secțiuni nu au fost acordate. Ca și la edițiile precedente, posturile Radio România au primit cele mai multe voturi din partea participanților la Votul Publicului. Premiile pentru jurnaliști au fost oferite de Editura Casa Radio.
Premiul Educaţia, oferit de către organizatori instituţiilor de învăţământ participante, a revenit Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Silvia Soare, medic rezident. Premiul a fost oferit de InfoTouch Systems, Emex și Restaurant Shanghai.
Proiecte Radio România – Gaudeamus
· Finala zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizată de Radio România Cluj-Napoca. Câştigătorii concursului, desemnaţi de un juriu format din profesori de limba română, au fost: Alexandra Pop (Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”) – locul 1
Paul Crișan (Colegiul Naţional „George Barițiu”) – locul 2 și
Raluca Zmicală (Colegiul Naţional „George Barițiu”) – locul 3. Premiile au fost oferite de compania clujeană Maurer Imobiliare și Restaurant Shanghai. Ocupanta locului 1 va participa la finala naţională a concursului, care va avea loc la Târgul GAUDEAMUS Radio România (Bucureşti, 20 – 24 noiembrie a.c., Pavilionul B Romexpo).
· Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc, cu prilejul evenimentelor din cadrul programului LECTURA. Invitaţii de nota 10 la Caravana Gaudeamus Radio România, Cluj-Napoca 2019, elevi din această zonă a ţării premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline, au fost: Balazs Hanna Imola (Liceul Teoretic „Apaczai Csere Janos”, Cluj-Napoca), Durugy Attila (Liceul Teoretic „Josika Miklos”, Turda) și Fazakas Borbala (Liceul Teoretic „Bathory Istvan”). Premiile au fost oferite de Lions Club Genesis Cluj-Napoca, Maurer Imobiliare și Restaurant Shanghai.
· Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Cele circa 700 de volume donate la Caravana Gaudeamus Cluj-Napoca vor avea ca destinaţie biblioteca din comuna Iclod și minibibliotecile organizate de Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, în județul Cluj.
● Tombola GAUDEAMUS, cu numeroase premii: echipamente și accesorii multimedia oferite de InfoTouch Systems, vouchere pentru produse Emex și vouchere pentru cadouri personalizate CEWE.
Tombola s-a derulat pe baza buletinelor de Vot al Publicului.
Eveniment organizat de Radio România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca
Sponsori: LIONS Club Genesis Cluj-Napoca, Clima Service SRL, Emex, CEWE, Maurer Imobiliare Cluj, InfoTouch Systems, Restaurant Shanghai și Spring Harghita
Parteneri media: Agenția de presă RADOR și Cluj.com
Următoarea etapă a Caravanei Gaudeamus Radio România 2019 va avea loc în Oradea, în perioada 8 – 12 mai; evenimentul va fi organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune.