Caravana Filmelor TIFF continuă cu proiecţii de excepţie la Turda şi Oradea, pe 26 – 28 august, respectiv 3 – 5 septembrie.
Astfel, printre filmele ce vor rula se numără Drumul de întoarcere (2010, r. Peter Weir), care îl aduce pe actorul Dragoş Bucur în faţa publicului din România, într-unul dintre cele mai spectaculoase roluri din cariera sa. El joacă alături de actori precum Ed Harris, Collin Farrell sau Saoirse Ronan în cea mai recentă peliculă semnată Peter Weir (regizorul unor filme precum The Truman Show, Dead Poets Society sau Master and Commander), Eu sunt dragostea (Italia, 2009, r. Luca Guadagnino), un film foarte apreciat de critica internaţională, nominalizat la Globurile de Aur şi Premiile BAFTA 2011 pentru Cel mai bun film străin, sau Ursul, în regia lui Dan Chişu, commedia anului 2011.
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de mare anvergură, Operation Kino/ Caravana Filmelor TIFF, împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo şi Istanbul, proiect sprijinit de programul MEDIA Mundus al Uniunii Europene.
A 3-a ediţie a Caravanei se desfăşoară în intervalul 12 iulie – 18 septembrie 2011 şi cuprinde 13 destinaţii: Porolissum, Zalău, Timişoara, Mediaş, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Braşov, Călăraşi, Turda, Oradea, Tulcea, Siret, Rădăuţi.
Caravana Filmelor TIFF este principalul proiect din campania naţională demarată de APFR încă din 2009, cu scopul de a re-atrage publicul român către cinema, de a oferi cinefililor evenimente speciale de 2-3 zile, în care se proiectează filme de succes din ţările UE şi non-UE, cele mai noi titluri de film românesc, filme de artă, dar şi filme de public, oferind celor prezenţi o atmosferă unică de festival.
În decursul celor 2 ediţii de succes ale proiectului Caravana Filmelor TIFF, publicul s-a dovedit extrem de receptiv la iniţiativa APFR. În 2010, peste 15 000 de spectatori au ales să se bucure de filmele prezentate în Caravană.
Filmele ce vor rula la Turda şi Oradea sunt:
MISS KICKI
Regia: Håkon Liu
Suedia, 2009
Cu: Pernilla August, Ludwig Palmell, Huang He River, Britta Andersson şi Eric Tsang
Durata: 88 min
Sinopsis: După lungi discuţii pe internet cu omul de afaceri taiwanez Chang, Kicki decide să facă o călătorie la Taipei pentru a-i face o surpriză prietenului său virtual. Kicki nu vrea să călătorească singură şi îl invită pe fiul său Viktor, în vârstă de 16 ani, să i se alăture. Kicki îi spune fiului său că această călătorie ar trebui să reconstruiască legătura dintre ei, după ce fuseseră despărţiţi mai mulţi ani. Dar când Viktor descoperă adevăratul scop al călătoriei, Kicki trebuie să îi demonstreze, dar să se convingă şi pe ea, că poate deveni mama care nu a fost niciodată.
DRUMUL DE INTOARCERE
THE WAY BACK
Regia: Peter Weir
SUA, 2010
Durata: 133 min
Cu: Dragoş Bucur, Colin Farrell, Ed Harris, Alexandru Potocean, Saoirse Ronan, Jim Sturgess
Sinopsis: Când evadează dintr-un gulag siberian în 1940, şapte curajoşi prizonieri de naţionalităţi diferite descoperă adevăratul sens al prieteniei în timpul unei călătorii care-i poartă de-a lungul a mii de kilometri de teren ostil în drumul lor spre India şi libertate.
Festivaluri: Telluride 2010, Dubai 2010, Palm Springs 2011
TILVA ROS
MUNTELE ROSU
Regia: Nikola Ležaić
Serbia, 2010
Cu: Marko Todorović, Stefan Djordjević, Dunja Kovacević, Marko Milenković, Nenad Stanisavljević, Nenad Ivanovicć, Filip Maksimović, Milos Petrović
Durata: 100 min
Sinopsis: Oraşul Bor din Serbia a fost pe vremuri cea mai mare mină de cupru din Europa. Acum e doar cea mai mare groapă. Toda şi Stefan, prieteni la cataramă, îşi petrec prima vară de după liceu în mina abandonată, filmând clipuri inspirate de emisiunea Jackass. Când Dunja, o prietenă care trăieşte în Franţa, se întoarce acasă pentru vacanţă, băieţii se luptă pentru atenţia ei, ceea ce le pune în pericol prietenia. Îi desparte şi mai mult faptul că Ştefan va merge la facultate la Belgrad, în timp ce Toda jură că nu s-ar apropia de vreo universitate nici dacă ar avea bani. Dar protestele sindicale se înteţesc în oraş, iar băieţii descoperă o altă cauză comună.
Festivaluri: Sarajevo 2010, Varşovia 2010
127 DE ORE
127 HOURS
Regia: Danny Boyle
SUA, Marea Britanie, 2010
Cu: James Franco, Lizzy Caplan, Kate Mara
Durata: 97 min
Sinopsis: 127 DE ORE este povestea adevărată a remarcabilei aventuri a alpinistului Aron Ralston (James Franco) pentru a se salva după ce un bolovan a căzut şi i-a zdrobit braţul şi îl blochează într-o fantă izolată dintr-un canion din Utah. Pe întreaga durată a călătoriei sale, Ralston îşi aminteşte prieteni, iubite (Clémence Poésy), familie şi pe cele două excursioniste (Amber Tamblyn şi Kate Mara) pe care le-a cunoscut înainte de accident. Pe durata următoarelor 5 zile, Ralston se luptă cu natura şi cu proprii demoni pentru a descoperi în cele din urmă că are curajul şi ceea ce este necesar pentru a se scoate indiferent de metodă, să coboare peretele de 20 de metri şi să meargă pe jos peste 13 kilometri înainte de a fi salvat în cele din urmă. Povestit cu o structură narativă dinamică, 127 DE ORE este o poveste viscerală şi palpitantă care va duce publicul într-o nouă călătorie şi va dovedi ce putem face când facem alegeri în viaţă.
ILUZIONISTUL
L’ILLUSIONISTE
Regia: Sylvain Chomet
Marea Britanie, Franţa, 2010
Cu: Jean-Claude Donda, Eilidh Rankin and Duncan MacNeil
Durata: 80 min
Sinopsis: Iluzionistul este o specie de artist pe cale de disparitie. Toată gloria este polarizată de noile vedete rock astfel încât el este forţat să accepte spectacole din ce în ce mai obscure în teatre marginale, petreceri în aer liber, baruri şi cafenele. Totuşi în timpul unui spectacol pe care îl susţine într-un local de provincie situat pe o insulă lângă coasta de vest a Scoţiei, Iluzionistul o întâlneşte pe Alice, o tânără care îi va schimba viaţa.
BEYOND
DINCOLO
Regia: Pernilla August
Suedia, 2010
Cu: Noomi Rapace, Ola Rapace, Ville Virtanen, Outi Mäenpää, Tehilla Blad, Alpha Blad
Durata: 94 min
Sinopsis: Leena s-a luptat toată viaţa să scape de durerea pricinuită de sumbra ei copilărie. Într-o dimineaţă chiar înainte de Crăciun, femeia primeşte un telefon de la spitalul din oraşul de baştină: mama ei e pe moarte. Vestea o va face să pornească într-o călătorie pentru a-şi înfrunta mama pentru prima oară în viaţa ei adultă. Acum trebuie să-şi rezolve socotelile cu trecutul pentru a putea merge înainte.
Festivaluri: Veneţia 2010, Valladolid 2010, Tallinn 2010, Sao Paulo 2010, Oslo 2010, Hamburg 2010
URSUL
Regia: Dan Chişu
România, 2011
Durata: 83 min
Cu: Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Cosmin Seleşi
Sinopsis: Ursul este un road-movie plasat în România anilor ‘90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs – bătrân şi pe moarte – unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia.
IO SONO L’AMORE
EU SUNT DRAGOSTEA
Regia: Luca Guadagnino
Italia, 2009
Cu: Tilda Swinton, Flavio Parenti, Edoardo Gabbriellini, Alba Rohrwacher, Pippo Delbono
Durata: 120 min
Sinopsis: Eu Sunt Dragostea/ Io Sono l’Amore spune povestea înstăritei familii Recchi, aflate în pragul unor schimbări radicale. Eduardo Sr., patriarhul familiei, a decis să numească un succesor la conducerea companiei sale şi surprindă pe toată lumea când decide să împartă puterea între fiul Tancredi şi nepotul Edo. Cu toate acestea, Edo visează să îşi deschidă un restaurant alături de prietenul său Antonio, un bucătar talentat. Inima familiei lui Tancredi este soţia acestuia, Emma (Tilda Swinton), o imigrantă din Rusia, care a adoptat cultura din Milano. Mamă iubitoare şi atentă, existenţa lui Emma este zdruncinată profund atunci când se îndrăgosteşte de Antonio şi dă frâu liber unei aventuri amoroase pasionale care va schimba pentru totdeauna viaţa familiei sale.
BELI BELI SVET
O LUME ALBA, ALBA
Regia: Oleg Novkovic
Serbia, Germania, Suedia, 2010
Cu: Uliks Fehmiu, Hana Selimović, Nebojša Glogovac, Jasna Đuričić, Boris Isaković, Milica Mihajlović
Durata: 121 min
Sinopsis: King este un chipeş fost miner, acum patron al unui bar. Pe vremuri a avut o aventură cu frumoasa oraşului, Ruzica, soţia fostului său antrenor de box. Când soţul a aflat, a înnebunit, iar Ruzica a trebuit să-l omoare. După şapte ani petrecuţi în închisoare, femeia se întoarce pentru a-l găsi pe King într-o relaţie cu o puştoaică frumoasă: propria ei fiică, Rosa.
Festivaluri: Locarno 2010, Pusan 2010, Mar del Plata 2010
Preţul de acces la proiecţii este de 5 lei.
Distribuitori parteneri: Transilvania Film şi Clorofilm
Partener tehnic: BenQ