Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Capodopere de Beethoven și Ceaikovski, în viziunea lui Christian Badea la Filarmonica „George Enescu“

Filarmonica George Enescu

Miercuri, 18 octombrie, și vineri, 20 octombrie 2017, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de de celebrul dirijor Christian Badea, va avea în program Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven și Simfonia nr. 5 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Concertul pentru pian nr. 3 în Do minor, op. 3 de Ludwig van Beethoven fost prezentat în premieră absolută pe 5 aprilie 1803, când însuși compozitorul s-a aflat pe senă pe scenă în calitate de solist. Nu terminase de scris partitura dedicată Prințului Louis Ferdinand al Prusiei. Prietenul lui Beethoven, Ignaz von Seyfried, care îi întorcea paginile, a scris: „Nu am vazut altceva decât pagini goale; în cel mai bun caz, pe unele dintre ele erau mâzgălite câteva hieroglife egiptene total neinteligibile pentru mine, pentru a servi drept indicii pentru el; a cântat aproape toată partea solo din memorie deoarece, după cum s-a mai întâmplat, nu a avut timp să treacă totul pe hârtie“.

Filarmonica George Enescu

Simfonia a 5-a în mi minor, op.64 de Piotr Ilici Ceaikovski s-a cântat în premieră absolută pe 17 noiembrie 1888 la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg și a fost dirijată de însuși compozitorul. Pe 15 aprilie 1888, cu o lună înainte de a începe să compună lucrarea, acesta nota despre prima parte: „E vorba de o completă resemnare în fața sorții…“. Simfonia s-a cântat în premieră pe 17 noiembrie 1888 la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, fiind dirijată de Ceaikovski.

Concert simfonic
Miercuri, 18 şi Vineri, 20 Octombrie 2017, 19:00 – 21:00
Sala mare a Ateneului Român

Orchestra Simfonică a Filarmonicii “George Enescu”
Dirijor: Christian Badea
Solist: Eduard Stan

Program:
• Ludwig van Beethoven
Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră
• Piotr Ilici Ceaikovski
Simfonia nr. 5

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

Christian Badea a studiat vioara la Conservatorul de muzică din Bucureşti şi dirijat de orchestră la Bruxelles. A continuat studiile de dirijat la Mozarteum din Salzburg, sub îndrumarea maestrului Herbert von Karajan şi s-a perfecţionat la Juilliard School din New York, unde principalul său mentor a fost Leonard Bernstein.

Locuiește în Statele Unite, însă se întoarce frecvent în România, fiind dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu“ din 2012. Din dorința de a ajuta la dezvoltarea tinerelor generații de muzicieni, Christian Badea a înființat, în decembrie 2011, Fundația Română pentru Excelență în Muzică (FREM). Programele FREM oferă tinerilor muzicieni deosebit de talentați din România posibilitatea de a se perfecționa, prin proiecte de cea mai înaltă ținută artistică, alături de colegii lor din alte țări și de muzicieni de renume internaţional. În același timp, Fundația o organizat Festivalul Internațional de Muzică Sibiu Hermannstadt și proiectul Parsifal la Ateneul Român – în partenariat cu Filarmonica „George Enescu“ și Institutul Cultural Român. În mai 2015, Christian Badea a condus actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor și regizor, actul I din opera lui Richard Wagner, un concert-spectacol care s-a impus, cu siguranţă, drept cel mai important eveniment cultural-muzical al anului 2016. „În domeniul artei si mai ales al muzicii, meritam si trebuie sa facem mult mai bine din toate punctele de vedere – educație, profesionalism, calitatea performanței, stagiuni și evenimente, management, infrastructură, finanțare , legislatie. Cam totul este de reevaluat , regândit, reformat și adus la cerintele secolului 21 si al apartenentei României la UE și la cultura europeană“, declară dirijorul Christian Badea. „Avem talent și avem traditie, dar nivelul general scade în fiecare an și cei mai buni tineri pleacă. Rezultatele demonstrează, în mod concret, ca timpul pentru a schimba proverbialul se poate și așa a trecut de multă vreme“, subliniază artistul.

Născut în 1967 la Braşov, pianistul Eduard Stan s-a stabilit în Germania la vârsta de 11 ani. Caracterizat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung drept „pianist în posesia unui eminent sens al nuanţelor”, concertează în majoritatea ţărilor europeene şi în S.U.A. În 2010 a debutat cu mare succes la Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti cu concertul de Grieg, sub bagheta maestrului Christian Badea. Eduard Stan este un apreciat partener de muzică de cameră, renumita revistă de specialitate The Strad descriind-ul ca pe „un talent fin al retragerii cu un simţ înnăscut pentru echilibrul sonorităţii“. De peste zece ani concertează cu regularitate în duo împreună cu violonistul Remus Azoiţei din Londra, cu care a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.