Pe sapte martie, Trupa Crispus impreuna cu Sapte Seri au organizat in cafeneaua Deja Fu un concert caritabil pentru Niculae Ionescu, fost membru al echipei Sapte Seri, recent diagnosticat cu leucemie. Prietenii sai din redactie si-au manifestat sustinerea prin organizarea unui eveniment intim, cu muzica buna si cu prieteni mai mult sau mai putin apropiati, toti insa acolo pentru a oferi sprijin lui Niculae si familiei sale.
Momentele artistice si muzicale au fost asigurate de trupa Crispus si de formatia Toulouse Lautrec, care prin manifestarea artistica doresc sa contribuie la insanatosirea lui Niculae. S-a cantat, trupa Crispus a asigurat animatia cu jonglerii si efecte pirotehnice,s-au vandut tricouri si cei care au dorit au putut face donatii. Suma stransa a fost de 1000 euro, un prim mic pas pe drumul care il asteapta pe Niculae.
Doar in urma cu cateva saptamani Niculae Ionescu a fost diagnosticat in urma unei simple analize de sange cu leucemie acuta mieloblastica, moment in care viata lui a fost schimbata cu totul. Povestea lui Nic este disponibila pe blogul sau niculae-ionescu.blogspot.com, precum si toate informatiile necesare persoanelor care doresc sa se alature cauzei sale.
“Sambata , 13 februarie 2010 am aflat diagnosticul: “leucemie acuta mieloblastica”. A fost cea mai urata zi din viata mea, dar nu din punct de vedere meteorologic. Aceasta e povestea mea. Inceputul noii mele vieti. Ma “adun” acum unui sir de vieti ce merita sa fie salvate. Cum pot sa-mi pledez cauza, ce argumente pot avea eu care sa-i convinga pe ceilalti sa-mi fie alaturi? Si ma gandesc, si ma gandesc…IUBESC VIATA SI VOI LUPTA PENTRU EA. E TOT CE MI-A RAMAS DE FACUT!”
Operatia de transplant medular, sustinuta de un tratament citostatic adecvat, este singura lui sansa de vindecare. Datele despre cum se pot face donatii se gasesc pe blogul mai sus mentionat, de asemenea, firmele pot face si sponsorizari in scop umanitar, deductibile din impozitul pe profit.
Viata lui Nic se afla acum pe muchie de cutit. In prezent, are nevoie de sange ca de aer. Cei care vor sa doneze o pot face la Institutul de Hematologie din Bucuresti, str. Constantin Caracas, nr 2-8, L-V, 7.30 – 13.30, persoana de contact: dr. Doina Gosa.
Vizitati blogul lui Niculae pentru a-l ajuta!
Despre Sapte Seri:
Sapte Seri este primul ghid saptamanal de petrecere a timpului liber si de informatie culturala din Romania. Aparut in anul 1998, Sapte Seri este prezent in cele mai importante 14 orase ale Romaniei si detine, inca de la aparitia pe piata, pozitia de lider, avand cel mai mare tiraj si cea mai extinsa retea de distributie.
www.sapteseri.ro ofera utilizatorilor acces rapid la informatie, pentru toate cele 14 orase in care este distribuita editia tiparita. Structura dinamica a site-ului raspunde nevoii de informatie, rapiditate si comunicare ale unei societati in dezvoltare.
Parteneriatul cu Vodafone si Cosmote ofera acces nelimitat la informatiile gasite in Sapte Seri, prin varianta programului pentru telefonie mobila.
Sapte Seri este o publicatie auditata BRAT si care are date conform SNA, tiparita in 260.000 de exemplare pe teritoriul Romaniei si cu peste 3.000 de locuri de distributie.
Trupa Crispus:
Este o trupa din Sibiu cunoscuta pentru spectacolele incendiare, jonglerii, acrobatii si demonstratii pirotehnice. Infiintata de Rares Helici, Trupa Crispus a sustinut in Bucuresti mai multe show-uri de-a lungul timpului. Printre acestea, baietii au jonglat cu focul la inaugurarile unui hotel si a unui mall, au scuipat flacari la inaugurarea primei spalatorii auto ecologice care foloseste doar un litru de apa, iar la ultimul lor show, cel de la Hard Rock Cafe, de la sfarsitul lui noiembrie, baietii i-au adus un tribut lui Freddie Mercury, alaturi de alti artisti ai scenei muzicale din Romania.
{mosloadposition user10}