Cafeaua de dimineață reprezintă ritualul zilnic preferat al multora dintre noi. Dar când este indicat să bei cafeaua? Înainte sau după ce iei micul dejun? Iată recomandările nutriționistului Gianluca Mech.
Foarte mulți oameni aleg să își înceapă fiecare zi savurând cafeaua de dimineață. Este cea care ne ajută să ne trezim și să ne pregătim pentru o zi încărcată de activități. E important însă de știut dacă este indicat să bei cafeaua înainte sau după micul dejun.
„Noi studii demonstrează că deși cafeaua ne ajută să ne trezim după un somn poate nu foarte odihnitor de noapte, ea ne poate totodată afecta nivelul de zahrăr din sânge. E important să ne menținem glicemia în limite normale pentru a evita apariția unor afecțiuni precum diabetul sau bolile de inimă”, explică nutrițuionistul Gianluca Mech.
Cafea înainte sau după micul dejun?
„Cu siguranță e bine să luați micul dejun înainte de a consuma cafea. După cum spuneam, cofeina face ca organismul să elibereze zahăr în sânge. Ceea ce, la rândul său, determină pancreasul să elibereze insulină. Pe stomacul gol, acest lucru pate provoca o scădere bruscă a zahărului din sânge. Iar asta creează pofta de dulce. Dacă beți cafea după micul dejun, echilibrați mult acest proces și evitați apariția problemelor pe termen lung!”, este de părere Gianluca Mech.
Alegeți cafea organică
Da, există și cafea mai sănătoasă decât altă cafea! Este vorba despre cea organică. Cafeaua obișnuită este adesea stropită cu pesticide. Alegeți întotdeauna cafea organică și stați departe de cafelele aromate. Acestea din urmă conțin arome artificiale și ingrediente nocive pentru sănătate!”, recomandă nutriționistul Gianluca Mech.
Renunțați la zahărul din cafea
„Acesta este probabil cel mai important sfat atunci când vine vorba despre cafea. După ce vă veți obișnui cu cafeaua simplă, fără zahăr, vă veți bucura pe deplin de savoarea și aroma cafelei. Veți putea face diferența între diferitele soiuri. Mai pe scurt, vă bucurați de gustul cafelei în loc de cel al zahărului”, adaugă Gianluca Mech.
Gianluca Mech este unul dintre cei mai apreciați nutriționiști. La nivel internațional, sfaturile sale sunt urmate inclusiv de staruri precum Anastasia Soare, Sarah Ferguson – Ducesa de York, Ornela Mutti sau Silvio Berlusconi.
Gianluca a lansat în trecut două campanii importante împotriva obezității. Campanii care trag un semnal de alarmă în ceea ce privește înmulțirea cazurilor în rândul copiilor și al adolescenților. Campania din Statele Unite ale Americii a fost lansată alături de Ivana Trump, iar în Europa alături de Ducesa de York, Sarah Ferguson.