TVR demarează de luni două campanii sociale şi de atragere a atenţiei populaţiei asupra unor subiecte de actualitate tot mai arzătoare, cum ar fi violenţa din jurul fenomenului sportiv sau poluarea.
Prima dintre ele, iniţiată de Direcţia Ştiri, vizează violenţa pe stadioane şi se constituie într-o serie de reportaje, discuţii cu persoane implicate în lumea sportului, dar şi cu suporteri, difuzate în cadrulul Jurnalului TVR de la ora 19.00, timp de şapte zile, de luni până duminică. Alexandra Bogdan este reporterul TVR care s-a aflat la meciul Steaua-Dinamo din 7 aprilie alături de operatorul Robert Cristea, agresat de fani, în apropierea stadionului din Ghencea. Ea va realiza interviuri cu oficiali ai FRF, reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai cluburilor, psihologi, jucători de fotbal, dar şi cu suporteri ultras, care îşi vor putea exprima punctul lor de vedere, pentru a cuprinde cât mai complet întregul fenomen.
Din studio, Cosmin Prelipceanu va încerca să treacă în revistă evenimentele marcante de violenţă pe stadioane, de la origini şi până în prezent. Violenţa pe stadioanele româneşti are acum forme mai bine organizate, dar a existat şi înainte de 1989. Vom rememora episodul tragic de la stadionul Heysel, din Belgia, unde, la finala europeană din 1985, în care se confruntau FC Liverpool şi italienii de la Juventus, actele de huliganism au provocat moartea a 39 de suporteri. Vom vedea ce măsuri s-au luat în Occident pentru stoparea fenomenului şi care este situaţia legislativă de la noi.
Prin campania Violenţa pe stadioane, TVR trage un semnal de alarmă asupra amplorii pe care a luat-o acest fenomen în România ultimilor ani şi asupra consecinţelor sale deosebit de grave. De altfel, actele de huliganism a căror victimă a fost Robert Cristea nu reprezintă un caz singular: în urmă cu un an, un alt operator TVR a fost bătut de huligani în timp ce filma, în aeroport, întoarcerea în ţară a unei echipe. Dacă se va reuşi diminuarea acestui fenomen sau ne vom teme în continuare să mergem pe stadioane, fie ca spectatori, fie ca jurnalişti, rămâne să descoperim pe viitor.
Cea de-a doua campanie, iniţiată de TVR şi Garda Naţională de Mediu, este una socială şi se va întinde pe parcursul a patru luni, începând tot din 16 aprilie, sub forma unor mini-reportaje, difuzate de luni până vineri pe TVR 1 după Jurnalul de la ora 17.00.
Patrula de mediu va vizita zonele cunoscute ca înregistrând un înalt grad de poluare în România, pentru a verifica ce măsuri se iau pentru ca poluarea să afecteze cât mai puţin mediul natural. Garda Naţională de Mediu urmăreşte şi controlează obiectivele poluante din ţară, atrăgând atenţia populaţiei asupra pericolelor pe care le presupun defrişările, haldele de deşeuri rămase în urma închiderii unor fabrici sau poluarea pe care o produc anumite combinate încă funcţionale.
Cu filmări din barcă sau elicopter, cu imagini din satelit, realizate într-o manieră dinamică, mini-reportajele acoperă întreaga suprafaţă a ţării, de la Delta ameninţată de gunoaiele turiştilor şi haldele de şlam provenite de la combinatul din Tulcea, până la zona Valea Călugărească, unde fostul combinat ce producea acid clorhidric a lăsat în urmă milioane de tone de deşeuri.
{mosloadposition user10}