alimentar echilibrat
Fundatia Pentru Alimentatie Sanatoasa (FPAS) lanseaza campania nationala „Viata sanatoasa incepe la masa”, menita sa promoveze un comportament alimentar echilibrat
Campania „Viata sanatoasa incepe la masa”, initiata de Fundatia pentru Alimentatie Sanatoasa, isi doreste sa raspunda intrebarilor legate de obiceiurile alimentare si sa promoveze un stil de viata corect , evidentiind rolul fiecarui nutrient ca parte a unei alimentatii echilibrate. De altfel, prin toate programele implementate pana in acest moment, Fundatia a aratat importanta unei alimentatii corecte in eviatarea bolilor metabolice si de nutritie, demonstrand necesitatea studierii factorilor de risc nutritional in etiologia bolilor cardiovasculare si digestive.
Principalul obiectiv al campaniei este legat de informarea si educarea cu privire la:
- definirea echilibrului alimentar
- recomandari pentru o alimentatie echilibrata, din punct de vedere al tipurilor de substante nutritive si al grupelor de alimente, benefice sanatatii
- comportamentul alimentar sanatos, raportat la principiile de baza in alimentatie, numarul meselor zilnice, respectarea orelor de masa si importanta micului dejun ca parte a unei alimentatii corecte.
Desfasurata in mai multe etape, dintre care prima va dura pana la sfarsitul anului, campania va aborda mai multe subiecte:
1.Grupe de alimente (piramida alimentelor: paine si cereale, fructe, legume, lactate, carne, ou, dulciuri, grasimi/uleiuri)
2.Tipuri de nutrienti (proteine, lipide, glucide, vitamine, elemente minerale)
3.Alimentatia pe grupe de varsta (copii, adolescenti, adulti, femei insarcinate, batrani)
4.Bolile si nutritia (obezitate, boli cardiovasculare, diabet zaharat, osteoporoza, rahitism, cancer)
„Alimentatia este unul dintre domeniile cele mai supuse erorilor in zilele noastre. Societatea moderna aflata sub semnul vitezei ne determina de cele mai multe ori sa uitam de importanta acesteia. Mancam fara sa tinem cont ce, cand si unde. Iar cea mai frecventa greseala este aportul prea mare de glucide, cu efectele nocive pe care le cunoastem cu totii dar nu le constientizam. De aceea dorim sa atragem atentia asupra importantei alimentatiei echilibrate, si sa-i invatam pe cei interesati cum sa-si transforme obiceiurile alimentare de zi cu zi in unele sanatoase”, a declarat Prof. Univ. Doctor Dan Mircea Cheta, presedinte al FPAS.
Despre Fundatia Pentru Alimentatie Sanatoasa (FPAS)
FPAS este o organizatie neguvernamentala si non-profit. Obiectivul principal al FPAS este sa promoveze o alimentatie sanatoasa in randul populatiei. FPAS isi face simtita prezenta prin campanii publice si activitati educationale variate (organizarea de conferinte si simpozioane unde se prezinta activitatile stiintifice si educationale), precum si prin acordarea de burse.
Cercetarea stiintifica este un alt domeniu de activittate al FPAS: initiaza si sustine studii si cercetari privind efectul nutritiei asupra starii de sanatate. Un consiliu stiintific ai carui membrii sunt specialisti binecunscuti in nutritie si boli metabolice supervizeaza proiectele stiintifice ale FPAS.
{mosloadposition user10}