Pe toată perioada campaniei electorale, TVR prin canalele sale, TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR Internaţional va difuza o serie de talk-show-uri şi ediţii speciale dedicate alegerilor din 30 noiembrie.
Astfel, de luni până joi, de la 21.10 şi vineri şi sâmbătă de la 15.30, respectiv de la 13.00, emisiuni de tip talk-show vor oferi o serie întreagă de dezbateri. Invitaţi din partea partidelor politice şi analişti vor aborda teme de discutie de pe agenda publică, privind problematica sociala, piaţa muncii, politica externă, agricultură, educaţia, descentralizarea, sistemul de sănătate, siguranţa cetăţeanului, etc. Moderatorii acestor emisii, de luni până joi, vor fi Felix Totolici, Monica Ghiurco, Sorin Burtea, Viorel Popescu şi Radu Rădulescu.
Tot pe TVR 1, va fi difuzat „Buletin Electoral”, de luni până vineri, de la 14.45 la 14.55, iar la finalul ediţiei de seară a Jurnalului, de luni până duminică, un buletin informativ de 3 minute.
Pe TVR 2, în fiecare zi, de la 17.00 la 18.00, emisiunea numită „Dezbateri Electorale” va fi moderată de Mihaela Crăciun, respectiv Horia Gruşcă, Claudiu Lucaci, şi Cătălin Sava .
Canalul TVR 3 va difuza dezbateri electorale Alege Parlamentul tău! în fiecare zi de la 18.00 la 18.50 şi de la 20.00 la 20.50. În studiourile din Bucureşti moderatori sunt Luminiţa Velciu şi Mihai Rădulescu.
TVR Internaţional va prelua dezbaterile electorale Alege Parlamentul tău! de pe TVR 1 cu două difuzări, pentru America şi pentru Australia, dar va realiza şi şase ediţii speciale moderate de Angela Avram.
{mosloadposition user10}