pe o piaţă care promite să se tripleze
GECAD ePayment lansează astăzi un program complex de informare despre comerţul electronic, structurat pe trei direcţii de comunicare, cu ţinte diferite: publicul larg – CeCumperiAzi.ro, comercianţii online – Şcoala de afaceri ePayment şi liderii de opinie – Centrul de informare şi resurse ePayment.
„Această lansare are loc pe fondul unei tendinţe accentuate de creştere pe care piaţa o înregistrează în momentul de faţă. Potrivit observaţiilor noastre, piaţa are tendinţa de a se tripla în acest an iar triplarea nu va veni doar din creşterea numărului de tranzacţii făcute de cei care au achiziţionat şi anul trecut de pe Internet. Creşterea va fi dată în mare parte de noii amatori de cumpărături online iar aceştia au nevoie de informare”, spune Carmen Sebe, CEO la GECAD ePayment.
Mai mult, o dată cu creşterea pieţei, a numărului de magazine online şi a numărului de cumpărători, creşte şi atracţia infractorilor interesaţi să speculeze ignoranţa populaţiei în materie de carduri. Deşi prin utilizarea acestui mijloc de plată cumpărătorii beneficiază de un nivel suplimentar de protecţie în cazul cumpărăturilor online, faţă de cele la POS, numai 15-20% dintre comenzile online se achită cu cardul. În 2007 se aşteaptă o triplare a nivelului întregii pieţe de comerţ electronic, până la 30 milioane de euro pe fondul creşterii puternice a volumului tranzacţiilor în primul trimestru. Potrivit datelor centralizate de magazinele care utilizează soluţia ePayment, în primele trei luni ale anului, s-au cumpărat produse şi servicii în valoare de 5 milioane euro iar numărul de tranzacţii s-a ridicat la peste 41.000. În aceste condiţii, este foarte important ca deţinătorii de carduri să fie informaţi obiectiv despre riscurile, măsurile de protecţie şi avantajele plăţilor online prin card ca mijloc recomandat de cumpărare online.
„În 2006 am lansat proiectul CeCumperiAzi.ro, moment din care toate activităţile noastre de comunicare s-au înscris într-o linie de educare şi informare. Deciziile de afaceri şi parteneriatele încheiate cu instituţii cheie au completat strategia de comunicare şi au influenţat ritmul de dezvoltare a pieţei”, spune Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment. „Programul pe care îl lansăm astăzi sintetizează eforturile noastre de a face din România o piaţă matură de comerţ online, la nivelul pieţelor internaţionale şi un spaţiu sigur de cumpărături pentru populaţie. Este un program deschis parteneriatelor formale şi informale cu lideri de opinie, mass media, instituţii care protejează interesele consumatorilor, instituţii financiar-bancare sau organizaţii nonguvernamentale,” adaugă Carmen Sebe.
CeCumperiAzi.ro a demarat în 2006 printr-o serie de emisiuni TV şi site dedicat, având ca obiectiv în principal promovarea magazinelor online şi popularizarea plăţilor online prin card. Astăzi proiectul este relansat la aceeaşi adresa www.cecumperiazi.ro sub un format interactiv care va permite comentarii moderate şi linkuri către resurse utile. Proiectul intenţionează să creeze o comunitate de discuţii pe marginea comerţului electronic, va propune dezbateri despre mersul pieţei, va da răspunsuri şi va informa.
Şcoala de afaceri ePayment, al doilea proiect din programul lansat astăzi este dedicat comercianţilor online şi presupune o serie de seminarii pe teme importante pentru dezvoltarea unei afaceri online: strategie de afaceri, web marketing, vânzări, relaţia cu clienţii, etc. Aceste întâlniri regulate cu reprezentanţii magazinelor online clienţi ePayment intenţionează să stimuleze creşterea calităţii serviciilor oferite de către comercianţi şi ridicarea nivelului pieţei.
Centrul de informare şi resurse ePayment pune la dispoziţia celor interesaţi un spaţiu fizic dar şi virtual de informare despre comerţul online. Acest spaţiu include acces la diverse resurse de comerţ online, detalii despre piaţă, industrie, funcţii tehnice, instrumente de afaceri sau demonstraţii live pentru plăţile online cu card.
{mosloadposition user10}