Banca Transilvania lansează pe Facebook un joc pentru cei care cunosc Programul StarBT
Banca Transilvania vine cu o surpriză în social media, în cadrul campaniei „Fă acum ce visezi de mic! Dacă nu acum, atunci când?” pentru promovarea cardului de cumpărături MasterCard Forte şi a Programului StarBT. Este vorba de lansarea unui joc de tip „quiz” (întrebări & răspunsuri), dedicat în exclusivitate celor peste 185.000 de fani pe care banca îi are pe Facebook.
Cine îşi doreşte o bicicletă sau o chitară – aşa cum este şi cazul Zânului BT în spotul tv al campaniei băncii, difuzat în această perioadă la posturile de televiziune – are acum ocazia de a câştiga. Inclusiv premiile puse în joc au legătură cu campania Băncii Transilvania, iar pe lângă bicicletă şi chitară vor putea fi câştigate 10 vouchere eMag, fiecare a câte 250 lei. Pentru a intra în concurs, o persoană trebuie să răspundă corect la 10 întrebări despre Programul StarBT (www.starbt.ro), program din care face parte şi MasterCard Forte şi care se adresează persoanelor care au carduri de credit BT.
Obiectivul strategiei de marketing şi comunicare a Băncii Transilvania privind lansarea acestui joc este promovarea, în mod neconvenţional şi simpatic, a Programului Star BT, care înseamnă puncte şi rate fără dobândă la cumpărăturile cu cardul, în peste 4.000 de magazine.
Campania de promovare a cardului de cumpărături MasterCard Forte îmbină medii şi instrumente de comunicare dintre cele mai diverse, de la spot tv, siteul proiectului într-o prezentare nouă, social media, reclame online şi offline, până la decorări ale unităţilor BT. Conform promoţiei, persoanele care solicită băncii un produs MasterCard Forte în perioada cuprinsă între 1 aprilie şi 30 iunie beneficiază de 3 luni de graţie, 3 luni de puncte duble Star BT şi de costuri 0 de emitere.
Banca Transilvania are pe Facebook cea mai mare comunitate de fani dintre bănci, conducând detaşat în respectiva reţea de socializare.
· Link joc Facebook:
https://www.facebook.com/BancaTransilvania/app_158954387597454
· Spot tv:
//www.youtube.com/watch?v=idEEx2pCEDc
· Detalii campanie:
//www.starbt.ro/mastercard_forte_parteneri/?utm_source=promozone&utm_medium=banner&utm_campaign=dorinte