Campania “Uite barza!”, dezvoltată în jurul primei aplicații mobile de numărat berzele albe, a primit ieri Diploma de Excelență în categoria “Crowdsourcing & Co-creation”, la IN2 SABRE Awards 2018.
Aplicația a fost dezvoltată de Societatea Ornitologică Română cu sprijinul ENEL România, iar promovarea ei a fost realizată de MSL The Practice.
Campania a câștigat anterior 3 premii în competiția locală Romanian PR Award 2017, un Silver și două Golden Awards of Excellence. A primit, de asemenea, un premiu Silver la Internetics 2017 și a fost finalistă în gala EMEA Sabre Awards, desfășurată aseară, la Amsterdam.
Aplicația „Uite Barza!” a fost instalată pe 2.609 de telefoane mobile, iar utilizatorii au introdus în baza de date a SOR peste 2.850 de cuiburi, dintre care 1.070 de cuiburi sunt cuiburi noi față de cele identificate la ultimul recensământ european din 2014.
Premiile IN2 SABRE sunt organizate de The Holmes Report și recunosc excelența în comunicare, în diferite categorii de inovație. Sunt decernate anual în cadrul EMEA In2Summit, care aduce în discuție viitorul marketingului și al comunicării, aducând pe scenă vorbitori de nivel înalt din cele mai mari companii și agenții de PR din lume.