Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campania NEO BT câștigă Lucrarea Lunii în Top 3 ADC

NEO BT

ADC România prezintă cele mai bune execuții de Digital, TV, Print, OOH, Radio, Experiential/BTL și Graphic Design ale lunii noiembrie. Topul cuprinde 18 campanii câștigătoare, din partea a 13 agenții, freelanceri și studiouri de creație. Lucrarea Lunii în această lună este campania de promovare a serviciului NEO BT, semnată de agenția Three pentru Banca Transilvania.

LUCRAREA LUNII

Proiectul Banca Transilvania – NEO a câștigat în luna noiembrie titlul Lucrarea Lunii & Locul 1 în categoria TV printr-un spot care explică armonia dintre tehnologie și om. Campania exemplifică legătura dintre cei doi cu ajutorul unei coregrafii între NEO animat și utilizator. Echipa creativă este formată din Andrei Tripșa & Sabin Staicu, din partea agenției Three.

NEO BT

Tu. Tehnologie. Armonie. 3 cuvinte. 3 semne de punctuație. Trebuie să recunosc că simplitatea e reconfortantă. Și cât se poate de relevantă. Atunci când reduci la minimum necesar zgomotul de fond, dai șansa coregrafiei și muzicii să te seducă. E cât se poate de neonormal”, declară Marius Tianu, Freelance Creative și membru ADC*RO.

2020 | Banca Transilvania | NEO from Andu Radu on Vimeo.

TV                                          

Locul 2 în categoria TV revine campaniei KFC Christmas Bucket pentru cele 3 spoturi în care sunt prezentate eventualele scenarii de luat masa la KFC de sărbători: scenariul offline, scenariul hibrid și scenariul online. Echipa din partea agenției McCann este formată din: Mihai Constantinescu (Art Director) & Paula Ionescu (Copywriter).

În categoria TV, Locul 3 este câștigat de spotul Mulțumiri cadrelor medicale din prima linie, realizat de Jazz Communication pentru MedLife. Execuția prezintă jurământul pe care cadrele medicale îl respectă indiferent de situație, pentru a asigura binele omului. Ideea creativă vine din partea echipei: Corneliu Dobrea (Art Director) & Andreea Ghenoiu, Cătălina Groza (Copywriters).

Mențiune, în categoria TV, are LIDL pentru campania Sneakerii ĂIA de care vorbește toată lumea, realizată de Overskin Entertainment. Spotul prezintă finalul perioadei de teasing și faptul că acum #LidlSneakers pot fi achiziționați din magazinele LIDL. Echipa creativă: Ștefan-Andrei Pop (Art Director) & Andy Daniluc (Copywriter).

DIGITAL                                               

În categoria Digital, Locul 1 este câștigat de Catmobile și Sector 7 Hub pentru campania Noi doar punem întrebări, în care Oreste, Ionuț Rusu și Micutzu prezintă cele mai comune conspirații ale perioadei. Echipa creativă este formată din Alex Coteț (Director + Copywriter); Radu Nantu (Copywriter) & Alina Nechita (Art Direction).

Locul 2 al categoriei Digital revine campaniei Hai să facem treabă, România!, realizată de Three pentru Banca Transilvania. Spotul prezintă, cu ocazia Zilei Naționale a României, un discurs atipic de urări pentru România, exemplificat prin efortul Simonei Halep. Echipa este formată din Andrei Tripșa & Sabin Staicu.

În categoria Digital, câștigă Locul 3 noua campanie ASAP, în colaborare cu Subcarpați, dedicată semnării Petiției ASAP. Proiectul poartă semnătura agențiilor Gavrilă&Asociații și Rusu+Borțun și trage un semnal de alarmă asupra nevoii de colectare selectivă a plasticului. Echipa creativă: Alina Gavrilă Borțun (Creație și Copywriting // Gavrilă&Asociații) & Miruna Macsoda (Strategie // Rusu+Borțun).

Mențiunile categoriei Digital sunt:

ELECTRIC CASTLE – Ray Of Hope este un proiect reminder că speranța poate fi găsită în orice lucru mărunt; o instalație artistică ce a devenit punct de pornire pentru oameni să-și împărtășească speranțele și motivațiile din această perioadă. Echipa din partea Electric Castle In-House este formată din: Vlad Sulea (Art Director) & Andy Daniluc (Copywriter).

Storia.ro – HYGGE la noi câștigă Mențiune în categoria Digital pentru a doua etapă a campaniei: Votează cuvântul preferat, în care a putut fi ales cuvântul care să reprezinte conceptul de HYGGE pentru români.

Storia.ro - HYGGE la noi

Echipa: Andreea Pandelea (Head of Lifestyle) și Roxana Stratulat (Communication Manager) din partea MSL The Practice. Copywriter: Sonia Ardelean. Art Direction: Magma.

Tazz by eMAG – Peste Tot are tot Mențiune în categoria Digital pentru colaborarea muzicală specială, realizată de Jazz Communication pentru ca timpul de livrare a comenzilor să treacă mult mai repede. Echipa creativă este formată din: Cezarina Ioniță, Mara Sabău (Art Directors) & Cătălina Groza, Bianca Muscalu, Valentin Suciu (Copywriters).

GRAPHIC DESIGN                                           

În noua categorie, Graphic Design, Locul 1 revine proiectului editorial Sebastian Pren Works 2019-2020, care cuprinde ilustrațiile din acest an ale lui Sebastian Pren într-un recap print. Proiectul a câștigat și Locul 1 în categoria Print.

Sebastian Pren Works 2019-2020

Locul 2 în categoria Graphic Design revine lucrării Visual Playground 2020, realizată de Visual Playground și Sebastian Pren. Muralul din curtea Palatului Universul a câștigat și Locul 1 în categoria OOH pentru mixul menit să contrasteze cu griurile Bucureștiului.

Visual Playground 2020

Pe Locul 3 în categoria Graphic Design se află proiectul de identitate, branding și web design realizat de  Bogdan Anghel (Senior Art Director) pentru firma de consultanță KNA Partners.

KNA Partners

Mențiunile categoriei Graphic Design sunt:

TypeThursday – pentru posterul realizat de Bianca Dumitrașcu, care anunță noua întâlnire TypeThursday din luna noiembrie. Posterul primește și Locul 2 în categoria OOH.

TypeThursday Noiembrie

A doua Mențiune a categoriei Graphic Design este Graphomat – FOI #3, lucrare care cuprinde Q&As cu diverși ilustratori și creativi sau research asupra posterelor și proiectelor editoriale. Graphomat – FOI #3 a câștigat și Locul 2 în categoria Print.

Graphomat - FOI #3

OOH                                     

În categoria OOH, se află pe Locul 3 posterul lunii noiembrie pentru proiectul Documentary Mondays 2020, realizat de Daniel&Andrew pentru Centru Ceh.

Documentary Mondays 2020

Mențiune în categoria OOH are și posterul Fiction Tuesdays 2020, semnat pentru Centru Ceh de către studioul de creație Daniel&Andrew, în colaborare cu Bianca Dumitrașcu. Evenimentul a fost dedicat comemorării regizorului Jiri Menzel.

Fiction Tuesdays 2020

În categoria OOH, Mențiune are și campania Noi doar punem întrebări, semnată de Sector 7 Hub pentru Catmobile.

RADIO                                  

Mențiune pentru spoturile radio are campania Secom – Good Routine, realizată Jazz Communication.

Secom - Good Routine

Echipa creativă este formată din Copywriterii: Valentin Suciu & Alexandra Mihuș.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.