481 de copaci eliberati, 2 primării implicate, 18 voluntari
Agent Green eliberat ieri al 481-lea copac din Bucureşti de reclame ilegale şi a încheiat campania în sectorul 6 al Capitalei. Campania a început la 10 aprilie şi a beneficiat de sprijinul logistic al primăriilor de la sectoarele 1 şi 2, dar nu şi de cel al primăriilor de la sectoarele 3, 4, 5 şi 6.
Cele mai multe reclame şi indicatoare ilegale au fost demontate din copacii sectorului 6. Aici, nu mai puţin de 141 de reclame au fost desfinţate de voluntarii Agent Green, 81 dintre acestea fiind eliminate de către Radu şi Vlad, 2 locuitori din Drumul Taberei deranjaţi de reclamele insistente ale unei agenţii imobiliare şi care au dorit să sprijine campania. La polul opus se găseşte sectorul 6 unde au fost demontate 40 de reclame. Este de observat că deşi primăriile sunt responsabile cu demontarea reclamelor de pe copaci şi cu amendarea autorilor, la alegerile din 7 iunie au fost montate sute de indicatoare batute în cuie în copaci din sectoarele 1 şi 6.
În total 18 voluntari au ajutat la eliberarea copacilor în această campanie între care şi 3 angajaţi ai Snack Attack, firmă care a oferit voluntarilor alimente pe toată durata campaniei. Pentru transportul echipamentului şi al reclamelor demontate Ford a oferit organizaţiei un vehicul autoutilitar.
”Cu ocazia campaniei <Elibereaza copacii> am redescoperit munca în echipă în folosul comunităţii. Este evident că Bucureştiul nu are suficient spaţiu verde ceea ce face să resimţim mai multă poluare. Reclamele înfipte în copaci le dăunează şi reprezintă un adevărat atentat la sănătatea noastră până la urmă. Ne bucurăm că am putut contribui la această campanie şi nu vom ezita să ne implicăm din nou”, a spus Maria Gavrilescu, marketing manager, Snack Attack.
”Mă declar mulţumit că am reuşit să ducem la bun sfârşit această campanie. Probabil că în oraş au mai rămas copaci decoraţi cu reclame ilegale, dar cu siguranţă că majoritatea a fost eliberată. Prezenţa voluntarilor la o muncă care adesea a fost riscantă şi solicitantă, dar mai ales libera iniţiativă a unor cetăţeni ai Bucureştiului de a sprijini campanie reprezintă repere de succes ale acestei campanii. De aceea vom iniţia şi alte acţiuni de protejare a spaţiilor verzi din spaţiul urban în folosul locuitorilor oraşului”, a spus Gabriel Păun, coordonator media şi campanii, Agent Green.
{mosloadposition user10}