Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campania electorala pentru alegerile prezidentiale, la TVR

TVR 1 va difuza 38 de ediţii ale emisiunilor electorale, sub genericul „Preşedinte pentru România”

Televiziunea Română va difuza peste 2.000 de minute dedicate alegerilor prezidenţiale, pe canalele TVR 1, TVR Internaţional şi pe canalele regionale.

Sub genericul „Preşedinte pentru România”, canalul TVR 1 va difuza 17 ediţii ale emisiunilor de promovare electorală şi 21 de ediţii ale emisiunilor de dezbatere. În perioada campaniei electorale, la TVR 1, tronsonul orar 21.00 – 22.00 – de luni până joi, sâmbătă şi duminică – va găzdui câte o ediţie a emisiunilor de dezbatere. Excepţie fac zilele în care se vor desfăşura meciurile din preliminariile Euro 2016. Moderatorii emisiunilor de dezbatere electorală vor fi jurnaliştii Radu Rădulescu, Monica Ghiurco şi Sorin Avram.

Fiecare dintre studiourile teritoriale ale TVR va difuza aproximativ 120 de minute de emisiuni proprii de promovare sau dezbatere electorală, săptămânal. TVR Internaţional va prelua emisiunile difuzate de TVR 1 de la ora 21.00.

Desfăşurarea campaniei electorale la Televiziunea Română este gratuită, în acord cu misiunea TVR de a asigura accesul publicului la informaţie.

Televiziunea publică va continua să prezinte echilibrat evenimentele politice din România. Monitorizările interne arată că TVR păstrează echilibrul între forţele politice, conform dispoziţiilor Consiliului Naţional al Audiovizualului privind emisiunile de dezbateri. În perioada 1 – 25 septembrie a.c., reprezentanţii autorităţii publice centrale şi ai partidelor din arcul guvernamental au beneficiat de 51,4% din totalul numărului de apariţii ale oamenilor politici, iar reprezentanţii partidelor din afara arcului guvernamental au beneficiat de 48,7% din totalul numărului de apariţii ale oamenilor politici.

Campania electorală pentru alegerea Preşedintelui României începe în ziua de 3 octombrie 2014, ora 0.00, şi se încheie în ziua de 1 noiembrie 2014, ora 7.00. Cele două tururi de scrutin au loc pe 2 noiembrie, respectiv 16 noiembrie, în competiţie înscriindu-se 14 candidaţi.

Bucuresti, 02.10.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.