Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campania Don’t Take Them for Granted câștigă Lucrarea Lunii octombrie în TOP 3 ADC

Dont Take Them for Granted - Baobab Studio, Photo Credit Cristian Movilă

ADC România prezintă lunar cele mai bune execuții de Digital, TV, Print, OOH, Radio, Experiential/BTL și, începând de luna aceasta, Graphic Design. Noua categorie va cuprinde proiecte de identitate, editorial, packaging, ilustrație, typography sau type design, unde se vor puncta în principal performanța grafică și componenta vizuală.

„Categoria de Graphic Design în topul ADC*RO este un semn că industria de comunicare vizuală a evoluat și a început să se specializeze în mai multe discipline. Graphic Design-ul este prezent în majoritatea obiectelor pe care le folosim sau pe care le întâlnim zi de zi. Acesta contribuie atât la dezvoltarea culturală a societății, cât și la definirea unor identități locale. Era firesc ca ADC*RO să creeze această categorie, acum când România are un număr semnificativ de studiouri de design, designeri independenți și ilustratori care ne fac orașele și viețile mai frumoase cu proiectele lor.”, declară Bianca Dumitrașcu, Type & Graphic Designer și membru ADC România.

Astfel, topul lunii octombrie cuprinde 17 campanii și lucrări câștigătoare, realizate de 13 agenții, studiouri de creație sau designeri. Titlul de Lucrarea Lunii revine proiectului Don’t Take Them for Granted, realizat de Baobab Studio împreună cu UNFINISHED by EIDOS FOUNDATION.

LUCRAREA LUNII

Proiectul Don’t Take Them for Granted, dedicat personalului medical din prima linie în lupta cu pandemia Covid-19, câștigă Lucrarea Lunii & Locul 1 în categoria Digital. Implementat de Baobab Studio și UNFIHISHED by EIDOS FOUNDATION, spotul surprinde imagini făcute în perioada martie – august a anului 2020, mai exact 70 de ore documentate în principalele spitale din București.

Lucrarea a câștigat și Locul 1 în categoria Graphic Design.

Echipa: Cristian Movilă (Photography), Capucine Gros (Text), Benedict Cumberbatch (Voice-over), Radu Manelici (Graphic Design), Andrei Bălășoiu (Video Editing | Avanpost) și Marius Leftarache (Sound Editing| Avanpost).

Dont Take Them for Granted - Baobab Studio, Photo Credit Cristian Movilă

Liviu Țurcanu, Creative Director Mercury 360 și membru ADC*RO, ne povestește despre proiect:
„Proiectul comunității UNFINISHED prin profunzimea mesajului său social exprimă o tensiune din sistemul medical actual pe care puțini dintre noi o percep și, poate, prea puțini o înțeleg cu adevărat.
Fotografii și texte se întâlnesc într-un material video emoționat ce documentează peste 70 de ore din lupta pe care o duc împotriva virusului Covid zeci de medici din secțiile de terapie intensivă. Dar dincolo de îmbrăcămintea documentaristică a acestui proiect, mesajul său este un manifest fără precedent, un apel colectiv de recunoaștere a luptei permanente pe care o duc cadrele medicale din toată țara, această forță invizibilă din spațiul public. O luptă purtată zilnic nu numai de medici, ci de o întreagă comunitate de oameni extraordinari (asistente, tehnicieni, paznici) legați unii de alții de un singur scop comun: să ne ajute pe noi toți să trecem peste această situație teribilă. Oameni care ajută oameni. O conversație deschisă prin care realitatea din spitale devine realitatea din casele noastre.
Don’t Take Them for Granted ne comunică într-o lirică memorabilă un adevăr foarte simplu: suntem cu toții interconectați, iar legăturile dintre noi sunt mai puternice decât par; pentru că fiecare dintre noi este copilul, mama, tatăl sau bunicul cuiva. Este un exercițiu de empatie care sunt sigur că ne va deschide inimile și ne va reconecta.
Felicitări echipei pentru idee, pentru misiune, pentru inspirație! Chapeau!”.

DIGITAL                                               

Locul 2 în categoria Digital este ocupat de campania Maratonul Nepădurilor, realizată de Kubis Interactive pentru WWF România. Campania îl prezintă pe maratonistul Andrei Roșu într-o cursă solitară, organizată de WWF România, prin păduri tăiate, în care prezintă soluții pentru un viitor mai bun.

Echipa: Alin Marghidanu (Creative Director), Andrei Deteșan (Art Director), Sandra Cristu (Copywriter).

Campania Good Routine, realizată de Jazz Communication, primește Locul 3 în categoria Digital. Spotul surprinde oameni în rutina lor zilnică de dimineață, dedicați unui stil de viață sănătos, cărora le vine în ajutor și gama de suplimente de la Secom.

Echipa creativă este formată din Paul Bratu (Art Director) & Valentin Suciu (Copywriter).

Mențiune în categoria Digital are proiectul HYGGE la noi, semnat de MSL The Practice pentru Storia.ro. Inspirată de cuvântul hygge, al danezilor, care descrie sentimentul de confort și liniște al unei case, dar și de contextul actual, în care relația cu spațiul personal a căpătat noi valențe, campania îi provoacă pe scriitorii Iulian Tănase și Iv cel naiv să găsească un sinonim în limba română.

HYGGE la noi - MSL The Practice

Echipa este formată din Andreea Pandelea (Head of Lifestyle), Roxana Statulat (Communication Manager) & Sonia Ardelean (Copywriter) din partea MSL The Practice. Art Direction: Magma.

Prețul binelui, campania semnată de Hope and Homes for Children România, are de asemenea Mențiune în categoria Digital. Campania atrage atenția asupra sărăciei extreme, care îi determină pe părinți să-și sacrifice timpul alături de cei mici pentru a le putea oferi cele necesare unui trai decent și încurajează susținerea lor pentru a preveni separarea.

Echipa creativă este formată din Corneliu Dobrea (Art Director), Cătălina Groza și Felicia Stoica (Copywriters).

Tot Mențiune în categoria Digital are și campania Copiii veterani, dezvoltată de Papaya pentru Asociația Dăruiește Viață. Spotul ne arată un război în care copiii duc cele mai crâncene lupte împotriva cancerului și importanța ajutorului nostru pentru ca ei să se întoarcă acasă victorioși și sănătoși.

GRAPHIC DESIGN

Locul 1 în categoria Graphic Design îl primește packaging-ul vinului acumva. – înțelept și bun de stat cu el la povești, semnat de agenția cap. Echipa este formată din Attila Hun (Art Director), Marius Aldea și Codrin Caradimu (Copywriters).

Tot pe Locul 1 al categoriei Graphic Design se află și proiectul Don’t Take Them for Granted, semnat de Baobab Studio & UNFINISHED by EIDOS FOUNDATION.

Seria de afișe Unpaged, semnată de Daniel & Andrew pentru Institutul Prezentului, câștigă Locul 2 în Top 3 ADC, categoria Graphic Design. Programul evenimentului cuprinde o serie de conferințe online cu artiști, istorici și filozofi, despre cultură, identitate și artă.

Unpaged

Mențiune în categoria Graphic Design primește și identitatea de brand semnată de Rusu+Borțun pentru Băcănia Patria. Execuțiile de branding ale afacerii locale poartă semnătura echipei formate din Alina Tudose, Cătălin Rusu & Marc Borțun.

Băcănia Patria - Rusu+Borțun

Agenția Rusu+Borțun primește Mențiune în categoria Graphic Design și pentru noile execuții de packaging realizate pentru brandul La Provincia. Echipa creativă îi cuprinde pe Alina Tudose, Cătălin Rusu și Răzvan Chifu.

La Provincia - Rusu+Borțun

Mențiune primește și afișul semnat de Artemisa Pascu și Anca Cocioartă pentru Cărturești – Fall Carnival and Design, un carnaval al designului contemporan, care s-a desfășurat între 29 octombrie și 1 noiembrie 2020.

Cărturești – Fall Carnival and Design - Artemisa Pascu și Anca Cocioartă

TV

Locul 1 în categoria TV revine campaniei Făcută din bun și din bine, realizată pentru brandul Savoria și care poartă semnătura agenției Three. Spotul prezintă prin cântec cât de complicat este să fii om și să iei decizii când ajungi să fii tu contra tu, pentru că vrei să faci și să nu faci un lucru în același timp.

2020 | Savoria | Om from Andu Radu on Vimeo.

Echipa: Andrei Tripșa (Creative Director) & Sabin Staicu (Associate Creative Director)

Good Routine, campania creată de Jazz Communication & Secom ocupă Locul 2 și în categoria TV din Top 3 ADC. Spoturile surprind oameni obișnuiți care, urmărind un stil de viață sănătos și echilibrat, își repornesc starea de bine. Echipa: Paul Bratu (Art Director) & Valentin Suciu (Copywriter).

eMAG Genius, campanie semnată de Headvertising, primește Locul 3 în categoria TV. Printr-o serie de spoturi spiritul din lampă îi sfătuiește pe oameni ca, în loc să își irosească cele trei dorințe pe care el le poate îndeplini, să comande tot ce-și doresc de pe eMAG Genius.

Echipa: Șerban Alexandrescu, Simona Gavriluță, Ovidiu Lupsa și Ramona Damiean.

Cel de-al doilea episod al campaniei Totul despre bun gust. Si bun simt, realizată de Papaya Advertising pentru Fashion Days, primește Mențiune în categoria TV. Spotul surprinde un bărbat trecând prin provocările unei seri ploioase, în încercarea de a aduce acasă, în siguranță, trei pui de pisică.

Headvertising a creat, pentru Help Net, campania Vino la bine, care primește Mențiune în seria TV. Spotul prezintă soluțiile aduse de produsele Help Net pentru o imunitate mai bună. Echipa: Laura Dragomir și Ramona Damiean.

Mențiune în categoria TV primește și ING Ipotecar 7 Fix, campania semnată de Jazz Communication. Spotul surprinde un cuplu care a beneficiat deja de noul serviciu de la ING pentru credit ipotecar, cu șapte ani de rate neschimbate, care este acum relaxat să experimenteze: fie cu un iepure ca animal de companie sau o pictură cu ei în mărime naturală.

Echipa creativă: Corneliu Dobrea (Art Director) & Adina Teodorescu (Copywriter).

PRINT

Vizualul pentru campania Pai la cerere, realizat de DDB pentru McDonald’s, primește Locul 1 în Print. Pentru a proteja mediul înconjurător, McDonald’s a decis să nu mai ofere paie decât la cerere și să-i anunțe pe consumatori de această schimbare într-un mod cât mai simpatic și prietenos.

Pai la cerere

Echipa: Ștefan Vasilachi (Creative Director), Roberta Frîncu (Art Director), Alex Tocilescu (Copywriter).

Afișele conferințelor Unpaged, de la Institutul Prezentului, realizate de Daniel & Andrew, primesc Mențiune și în categoria Print.

EXPERIENTIAL/BTL

Proiectul Maratonul Nepădurilor, implementat de Kubis Interactive pentru WWF România, câștigă și Locul 1 în categoria EXPERIENTIAL/BTL. Andrei Roșu a alergat prin câteva dintre fostele păduri ale României și a arătat realitatea de la firul ierbii. Cursă impresionantă a scos la iveală mai mult de 750 de hectare de păduri tăiate.

Maratonul NePădurilor - Kubis Interactive

RADIO

Campania de strângere de fonduri Prețul binelui, care atrage atenția asupra instabilității financiare care separă copiii de părinți, realizată de Hope and Homes for Children România, primește Locul 1 în categoria Radio.

Echipa: Corneliu Dobrea (Art Director), Cătălina Groza și Felicia Stoica (Copywriters).

Mențiune în categoria Radio primește și spotul ING Ipotecar 7 Fix, realizat de Jazz Communication. Campania dezvăluie beneficiile noului credit ipotecar de la ING, cu șapte ani de rate neschimbate, care îți permite să faci tot ce-ți poți imagina.

Echipa creativă: Corneliu Dobrea (Art Director) & Adina Teodorescu (Copywriter).

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.