În urma celor mai recente sesiuni de donare de sânge la birou, campania #cei1024 a depășit 3450 de donatori, echivalentul a peste 1500 de litri de sânge și a 10.000 de vieți salvate. Inițiată în 2016 de către Zitec, lider pe piața de IT din România, cu scopul de a contribui la reducerea deficitului major de sânge din spitalele din România, campania a strâns până în prezent peste 35 de companii.
De-a lungul celor trei ani de la startul campaniei, echipa Zitec a implicat în demersul său și alte companii în organizarea sesiunilor de donare de sânge la birou. În prezent, angajații din peste 35 de companii din București și din țară donează o dată sau de mai multe ori pe an la sediul lor. În topul celor mai active companii care s-au implicat în campanie se numără: UniCredit Bank, Auchan România, Microsoft, G2 Travel, Sheraton Bucharest Hotel, Segula Technologies România, Honeywell, A&D Pharma și MENATWORK.
Încă de la început, proiectul #cei1024 a fost sprijinit de echipa mobilă a Centrului de Transfuzie București, iar de anul trecut s-au alăturat proiectului șase noi parteneri, echipele Ministerului Apărării Naționale (MapN) și ale Centrelor Regionale de Transfuzii Sanguine (CTS) din Cluj, Iași, Constanța, Timișoara și Maramureș, ceea ce a oferit posibilitatea extinderii la nivel național. Astfel, în prezent, companii din peste 15 județe din țară pot organiza sesiuni de donare de sânge la birou.
„Lipsa de sânge din spitalele din România este o problemă încă acută a societății noastre, iar demersul de a o rezolva sau măcar de a o reduce necesită implicarea noastră, a tuturor. Prin campania #cei1024 ne-am propus să salvăm cel puțin 3000 de vieți în fiecare an cu ajutorul a 1024 de donatori și până acum ne bucură faptul că am reușit, numărul personalelor care donează sânge la birou și al companiilor din toată țara care se alătură proiectului nostru fiind în creștere de la an la an”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.
Companiile care vor să se alăture campaniei o pot face foarte simplu prin completarea unui scurt formular disponibil pe platforma www.cei1024.ro. Echipa Zitec preia cererea, face legătura cu centrul de transfuzie aferent și oferă informații, facilitând astfel procesul de donare. Pentru înscriere este nevoie de minimum 40 de angajați care să doneze și de un spațiu 3×3 mp în care să fie amplasate echipamentele centrului de transfuzie. Fiecare donator va beneficia de o serie de avantaje: un set de analize gratuit, o zi de concediu plătit, bonuri de masă, 50% reducere la transportul în comun, dar și alte avantaje care ajută la creșterea imunității, precum și o brățară model Centenar, oferită de Constantin Nautics România, partener al campaniei.
Campania #cei1024 a câștigat doi ani consecutiv, în 2018 și în 2019, premiul „Proiectul de CSR al Anului” în cadrul Galei ANIS România, titlul de „CSR Initiative of the Year 2018” în cadrul Romanian Outsourcing & Shared Services Awards, premiul pentru „Parteneriat Intersectorial” la Romanian CSR Awards în 2018, și ”Cel mai bun proiect intern de CSR din Romania” la Gala Oameni pentru Oameni în 2017.