Izolarea la domiciliu pe fondul pandemiei COVID–19 și distanțarea socială impusă prin decretarea stării de urgență afectează condițiile de viață și starea emoțională a vârstnicilor din România. Mulți dintre aceștia sunt puși în fața unor noi provocări și nu mai au pe nimeni care să-i ajute.
În acest context, Fundația Regală Margareta a României trage un semnal de alarmă asupra nevoilor actuale ale persoanelor vârstnice, determinate de noul coronavirus, și demarează campania de donații prin SMS „Avem o dragoste de dat”. Astfel, oricine dorește să sprijine nevoile urgente ale vârstnicilor din România, o poate face cu un simplu SMS cu textul SINGUR la 8844 pentru a dona 2 euro lunar.
Prin campania „Avem o dragoste de dat pentru cei care ne-au construit viitorul”, Fundația Regală Margareta a României își propune să finanțeze o rețea de servicii sociale active în comunitățile din toată țara, prin susținerea unor ong-uri și inițiative civice dedicate persoanelor vârstnice și prin derularea unor proiecte proprii, pentru a ajuta pe perioada crizei un număr de 20.000 de vârstnici.
Sprijinul vizează în special persoanele afectate de singurătate, imobilitate fizică, boli cronice, cu un trai precar sau cu o vârstă foarte înaintată, oferindu-le diverse tipuri de ajutor – material, practic sau emoțional, iar numărul beneficiarilor va crește pe măsură ce Fundația va strânge resursele necesare din donații și sponsorizări.
Ideea campaniei „Avem o dragoste de dat” a fost dezvoltată de Fundația Regală Margareta a României împreună cu agenția de branding Heraldist & Wondermarks pe baza datelor identificate de fundație în cei 30 de ani de activitate și proiecte dedicate seniorilor. Plecând de la nevoile esențiale resimțite de orice persoană, de a fi iubit sau apreciat, dar și de la realitatea că există oameni care nu mai au pe nimeni, campania ne reamintește că fiecare dintre noi are de spus mulțumesc cuiva pentru viața de acum și vorbește despre iubirea pe care o avem de dat celorlalți, mai ales celor singuri.
Astfel, acest mesaj va fi promovat pe TV, radio și în online cu ajutorul unor provocări lansate influencerilor, pentru ca toți cei care vor să ajute să afle de donația prin SMS. Alăturându-se echipei Fundației, agenția de comunicare Conan PR realizează implementarea campaniei, iar mediatizarea este realizată în parteneriat cu Zenith Media.
În condițiile în care, în România, sunt astăzi 3,7 milioane de vârstnici, iar mulți dintre aceștia înfruntă fără ajutor situații dificile de viață, este nevoie să fim solidari și să acționăm pentru ei. Vârstnicii afectați de singurătate sau lipsuri ne apelează pentru un sprijin urgent. Sunt oamenii care ne-au construit viitorul, iar acum, mai mult ca niciodată, ei au nevoie de noi!
Sunt părinții, profesorii, medicii, arhitecții noștri, toți cei care au contribuit la evoluția noastră, ne-au învățat ceea ce știm, ne-au insuflat valori și ne-au oferit dragostea lor. Fără ei, nu am fi ajuns oamenii care suntem azi. Este rândul nostru să îi ajutăm la nevoie! Această campanie completează abordarea intergenerațională a Fundației, preocupată să creeze punți de comunicare și cadrul de ajutor reciproc între generații”, a declarat Ioana Petrea, director de fundraising și comunicare.
Conform unui studiu realizat recent de IRES despre cum au petrecut românii prima luna de de izolare la domiciliu, 24% dintre vârstnicii de peste 65 de ani au traversat această perioadă de izolare singuri. Telefonul Vârstnicului, linia națională de ajutor, a identificat și cartografiat în timp real nevoile urgente exprimate de vârstnicii din toată țara în ultimele săptămâni, acestea fiind: procurarea cumpărăturilor, ajutorul material, acces la servicii publice în perioada pandemiei, sprijin practic la domiciliu și consiliere emoțională și psihologică.
Publicul se poate implica pentru susținerea vârstnicilor prin trimiterea unui SMS cu textul SINGUR la 8844, donând astfel 2 Euro lunar. Companiile pot contribui pentru nevoile urgente ale vârstnicilor din România printr-o sponsorizare sau comunicarea campaniei către publicurile proprii – clienți, fani, angajați, și prin încurajarea acestora să se implice. De la produse de strictă necesitate până la sprijin emoțional, vârstnicii au nevoie de ajutorul celor din jur pentru a trece cu bine peste această criză neașteptată.