Grayling, compania globală de consultanţă în relaţii publice, afaceri publice, relaţii cu investitorii şi organizare de evenimente, anunţă câştigarea premiului „Cea mai bună campanie financiară“ pentru campania Aviva, „Atenţie la deficitul financiar! “, desfăşurată de Grayling în parteneriat cu liderul european în asigurări. Distincţia a fost acordată în cadrul ediţiei de anul acesta a competiţiei European Excellence Awards, care onorează realizările excepţionale în domeniul comunicării la nivel pan-european.
Campania de pionierat a fost concepută pentru a poziţiona Aviva drept cea mai puternică voce publică în dezbaterea pe tema pensionării din Europa, pentru a încuraja consumatorii să adopte o cultură de economisire – să economisească mai mult şi din timp – şi pentru a iniţia şi direcţiona dezbaterea din sectorul public pe marginea reformei politicilor de pensionare pe teritoriul UE, în Rusia şi Turcia. Programul integrat de PR &PA a fost derulat de către echipele Grayling din unsprezece pieţe: Rusia, Polonia, Turcia, Cehia, Spania, Franţa, România, Marea Britanie, Irlanda, Italia şi Ungaria.
Rezultatele programului desfăşurat pe o perioadă de şase luni sunt:
· Peste 750 de articole punctuale, dintre care mai mult de 180 de articole scrise şi peste 85 de ştiri naţionale difuzate la televiziunile şi radiourile din Europa; unul dintre obiectivele primare a fost crearea unui profil pentru directorii generali Aviva din fiecare ţară, 58% din articole cuprinzând citate ale directorilor generali Aviva din toată Europa
· Peste 45 de interviuri publicate în Europa
· Acoperire în presă echilibrată la nivel pan-european: 57% în Europa de Vest şi 43% în Europa de Est
Echipa Grayling care a dezvoltat campania în România este formată din Gabriela Chiorean – Account Director, Carmen Staicu – Senior Account Manager, şi Alina Lazăr – Senior Account Executive.
Jon Bunn, Corporate Affairs & Communications Director la Aviva Europe, a declarat referitor la premiul acordat: “Sunt încântat de recunoaşterea acordată campaniei noastre, „Atenţie la deficitul financiar!“, în cadrul European Excellence Awards, un forum prestigios. Calitatea serviciilor şi sprijinul oferit de Grayling, care a lucrat alături de echipele de comunicare ale Aviva în pieţele noastre din Europa, au fost esenţiale pentru succesul nostru. Campania a evidenţiat cu succes expertiza, cunoştinţele şi poziţia de lider ale Aviva în contextul actual, precum şi angajamentul nostru pentru clienţi.”
Michael Murphy, CEO Grayling, a declarat: “Recunoaşterea prin premii ale industriei de profil este întotdeauna un bonus şi, în acest caz, este cireaşa de pe tort, după un astfel de proiect de succes. Campania Aviva a fost deosebit de complexă; prin integrarea serviciilor de PR şi PA şi având o acoperire foarte largă, pe 11 pieţe, din Rusia şi România până în Franţa şi Spania. Succesul campaniei este o dovadă a capacităţii noastre de a dezvolta o strategie şi abordare la nivel pan-european, la care se adaugă specialişti, servicii şi execuţie localizate.”
Despre Grayling
Grayling este a doua companie ca mărime în topul celor mai mari firme independente de consultanţă în relaţii publice, afaceri publice, relaţii cu investitorii şi organizare de evenimente. Grayling are birouri în 70 de locaţii din 40 ţări, în Europa, SUA, Orientul Mijlociu şi regiunea Asia Pacific. www.grayling.com.
Grayling face parte din Huntsworth plc. www.huntsworth.com.
Despre European Excellence Awards
European Excellence Awards sunt cele mai prestigioase premii pentru profesioniştii în domeniul comunicării din Europa. Premiile vizează întregul spectru de discipline în comunicare din Europa şi onorează cele mai remarcabile campanii.
European Excellence Awards sunt organizate de Asociaţia Europeană a Directorilor de Comunicare (EACD). Fondată în 2006, EACD are sediul în Bruxelles şi este reţeaua de profesionişti în comunicare din toate domeniile din Europa.