Reţeaua Info-Sănătate, alături de Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România, Baxter şi Farmaceutica Remedia lansează campania "Am Hemofilie! Am nevoie de tratament!"
Campania se va desfăşura pe tot parcursul anului 2011, în instituţii medicale, spitale şi clinici private partenere Reţelei Info-Sănătate.
"Sperăm ca această campanie să sensibilizeze populaţia la problematica lipsei de sânge. Este un privilegiu să putem participa la salvarea unor vieţi omeneşti. Avem alături Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România, oameni cu o mare experienţă în domeniu, oameni de la care putem învăţa cu toţii că orice efort, oricât de mic sau de mare este el, merită făcut pentru a-ţi ajuta aproapele", declară psihoterapeut Gina Gheoca, Equity Partner Reţeaua Info-Sănătate.
"Compania Baxter împreună cu distribuitorul Farmaceutica Remedia sprijină ca de fiecare dată bolnavii de hemofilie şi susţin strângerea de fonduri şi creşterea gradului de informare a populaţiei despre această patologie. Un pacient cu hemofilie tratat corect este un om perfect normal! Să-i sprijinim împreună pentru a avea o şansă egală!" a declarat Corneliu Poll, Field Force Manager Baxter.
"Fiecare bolnav duce zilnic o luptă pentru viaţă. Hemofilicii însă nu sunt singuri. Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România îi ajută şi duce în numele lor bătălii cu sistemul pentru a convinge factorii de decizie că este vital să asigure bugetarea corectă a tratamentului hemofiliei. ANHR luptă pentru a iniţia schimbări care să ducă la îmbunătăţirea vieţii personale sau profesionale a acestora. Scopul este ca bolnavul de hemofilie să ajungă la un echilibru între viaţa şi controlul optim al bolii sale. De aceea, orice ajutor din partea dumneavoastră este binevenit. Numai împreună vom reuşi!", adaugă Nicolae Oniga, preşedinte Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România, ANHR.
Despre Reţeaua Info-Sănătate
Reţeaua Info-Sănătate este un proiect realizat de Asociaţia Info-Sănătate şi dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România, Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
Reţeaua Info-Sănătate este lider de piaţă la comunicarea în spitale şi clinici medicale private. În prezent, Reţeaua este activă în peste 450 de spitale şi clinici private, din 100 de oraşe din România, cu Puncte de informare, Indoor TV şi Panouri de afişaj amplasate în sălile de aşteptare ale spitalelor şi clinicilor. Traficul lunar prin locaţiile Info-Sănătate este de peste 2.000.000 de persoane lunar.
Serviciile şi produsele oferite de Reţeaua Info-Sănătate sunt dedicate atât publicului larg, cât şi comunităţii medicale din România: Publicaţii destinate comunităţii medicale (Ziarul Info-Sănătate pentru medici, Ziarul Medicina de Familie), Indoor Advertising – Panouri de afişaj, Direct Marketing Medical, Flyer Distribution, www.Info-Sanatate.ro, Revista Scientific American Mind – Psihologia Azi, Certificare ISO şi HACCP pentru spitale şi clinici medicale.