Ramonei Avramescu
Jurnalista TVR s-a alăturat echipei de la centrul Reaching Out Romania, unde victimele traficului de persoane sunt ajutate să se reintegreze în societate.
Numeroasele reportaje realizate de jurnaliştii Ştirilor TVR implicaţi în campania „Ajută România!” nu au rămas fără ecou. Eforturile depuse pentru promovarea voluntariatului în ţara noastră au fost recunoscute şi în cadrul celei de-a zecea ediţii a Galei Oameni pentru Oameni, desfăşurată miercuri, 13 noiembrie, când echipa Ştirilor TVR a primit o diplomă pentru realizarea acestei campanii.
Gala Oameni pentru Oameni este evenimentul dedicat recunoaşterii eforturilor tuturor celor care s-au implicat în comunitatea lor prin sponsorizări, donaţii, voluntariat, campanii de atragere de fonduri. Sunt prezentate şi premiate proiecte şi exemple de bună practică ale companiilor, organizaţiilor nonprofit, indivizilor şi mass-media. Campania „Ajută România!” a adus echipei Ştirilor TVR o diplomă la categoria „Implicare media în societate”, din cadrul evenimentului.
„Această diplomă este în primul rând a celor care au gândit întregul concept al campaniei Ajută România! şi au realizat fiecare material în parte. Aşa că, dragi colegi din toată ţara, acest premiu merge către voi, iar dumneavoastră, cei de acasă, urmăriţi campania Ajută România!. Vă aşteptăm poveştile pe Facebook şi pe site-ul stiriletvr.ro”, a spus Ligia Munteanu, aflată printre primii jurnalişti care au răspuns „prezent” invitaţiei de a se implica în campanie.
Aura Poteraşu, unul dintre reporterii care au iniţiat campania, ne asigură că „au fost la Ştirile TVR zeci de poveşti emoţionante, dar mai avem să vă spunem sute dintre cele trimise de telespectatori pe stiriletvr.ro sau pe Facebook”.
Una dintre poveştile următoare din campania „Ajută România!” este cea pe care telespectatorii TVR 1 o vor putea vedea la Telejurnalul de la ora 20.00, vineri, 15 noiembrie. Reportajul este realizat de Ramona Avramescu, o altă jurnalistă a Ştirilor TVR care a decis să se alăture campaniei. Ramona a ales să fie voluntar la Reaching Out Romania, un centru unde tinere – victime ale traficului de persoane, recuperate de ONG-uri sau de Poliţie – sunt adăpostite şi ajutate. Tinerele, multe dintre ele minore, beneficiază de consultanţă psihologică, asistenţă medicală, au posibilitatea de a-şi încheia studiile şi de a se integra în societate. Unele dintre ele au copii, aceştia primind şi ei îngrijire, alături de mamele lor.
„Pentru mine, şocant a fost să descopăr că e vorba de adolescente care, în siguranţa oferită la centrul Ianei Matei, arată că sunt, practic, nişte fete ca oricare altele, dar al căror destin a luat, la un moment dat, o turnură nefericită. Am fost surprinsă şi de faptul că aproape toţi voluntarii care vin la centru sunt străini şi că, din păcate, şi atunci când e vorba de strâns fonduri, tot cei din afara ţării sunt mai săritori. Din nefericire, românii au încă prejudecăţi în legătură cu suferinţele acestor fete. Sper ca reportajul nostru să ajute la schimbarea acestor mentalităţi”, declară Ramona Avramescu, în urma experienţei de voluntariat pe care a trăit-o.
Telespectatorii TVR 1 pot urmări vineri, 15 noiembrie, la Telejurnalul de la ora 20.00, reportajul realizat de jurnalista TVR. El poate fi văzut, la fel ca şi celelalte reportaje ale campaniei „Ajută România!”, online, pe //stiri.tvr.ro/ajutaromania.html.