Camelia Voiculescu a pierdut, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti, procesul prin care solicita suspendarea în regim de urgență a editării revistei „Tango”, precum şi retragerea de pe piață a publicaţiei, sistarea vânzării revistei, interzicerea publicității pentru această marcă şi interzicerea folosirii în activitatea comercială a denumirii „Tango” sau a unei denumiri asemănătoare. În martie 2008, Camelia Voiculescu a solicitat Tribunalului București Secția a V-a Civilă emiterea unei ordonanțe preşedințiale prin care să i se interzică redactorului-şef Alice Năstase dreptul de folosință, sub orice formă, a mărcii „Tango”, până la soluționarea dosarului în care Camelia Voiculescu solicită instanței de judecată anularea mărcii „Tango” (dosarul nr. 2843/3/2008). La data de 3 aprilie 2008, Tribunalul București a respins acțiunea fomulată de Camelia Voiculescu ca fiind neîntemeiată (Sentința civilă nr. 671/03.04.2008), decizie la care reclamanta a făcut recurs.
La data de 26 iunie 2008, Curtea de Apel București a respins și recursul formulat de către Camelia Voiculescu împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București în favoarea lui Alice Năstase, după ce apărătorul reclamantei a invocat amânarea cauzei din motive de sănătate. Instanţa de recurs a respins cererea de amânare ca neîntemeiată, a dat dreptul la cuvânt celor două părţi, dispunând amânarea pronunţării cu 48 de ore. Soluţia irevocabilă a Curții de Apel București a fost nefavorabilă recursului formulat de Camelia Voiculescu, considerat de instanţă ca neîntemeiat.
Drept urmare, revista „Tango” va continua să apară pe piaţă, în formula editorială deja cunoscută şi care a transformat-o într-unul dintre titlurile de referinţă din categoria publicaţiilor glossy pentru femei. În luna mai, „Tango” a marcat 3 ani de la primul număr, interval în care brandul a beneficiat şi de o extensie – editura „Cărţile Tango”, pe fondul creşterii mărcii în notorietate, vânzări şi audienţă.
{mosloadposition user10}