Prețuri de 4,5 lei si 11 lei pentru aceeași apă și aceeași cantitate, denumiri diferite
Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat 12 tipuri de apă recomandată pentru hidratarea și prepararea hranei bebelușului (Bucovina – Bebe Bucovina, Aquatique, Izvorul Minunilor, Aqua Carpatica, Humana, Hipp, San Benedetto, Jana, My Water, Voslauer Junior, Kids, Vedda) în vederea realizării unui studiu menit să atragă atenția autorităților asupra modului în care unii producători de apă potabilă înțeleg să respecte legislația în vigoare, dar și în privința lipsei de transparență din partea unor instituții ale statului.
Acest studiu face parte din campania Fii un Pacient ACTIV! Campania este realizată de APC Romania și își propune să informeze și să promoveze drepturile pacienților atât către beneficiarii de servicii medicale, cât și către personalul din sistemul medical.
La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere mai multe obiective printre care clarificarea aspectelor ce țin de denumirile apelor potabile consumate de către consumatori, prezentarea aspectelor legale ce țin de comercializarea fiecărui tip de apă potabilă, identificarea instituțiilor statului cu atribuții în domeniul supravegherii calității apei și al respectării legislației privind producerea și comercializarea acestora, analizarea principalelor mărci de apă minerală naturală plată atât din punct de vedere al respectării legislației privind etichetarea, dar și al modului în care informațiile de pe eticheta produselor analizate corespund unui nivel de informare adecvat luării de decizii în cunoștință de cauză în momentul achiziționării acestui tip de produs, identificarea și analizarea mărcilor de apă existente în oferta comercianților, destinate pentru hidratarea și pregătirea hranei bebelușilor.
De exemplu, la producătorul SC Rio Bucovina SRL s-a identificat același tip de apă, cu o compoziție chimică identică, de la aceeași sursă, respectiv C7-SECU, însă cu două denumiri diferite: Bucovina și Bebe Bucovina, ambele îmbuteliate la o cantitate de 5 l. În această situație, a fost încălcat art. 21, alin. 1 din HG nr. 1020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale care menționează faptul că „este interzisă comercializarea sub mai multe denumiri comerciale a apei minerale naturale provenite din aceeași sursă." S-a remarcat faptul că cele două produse se comercializează și la prețuri considerabil diferite, astfel: Bucovina – 5 litri se vinde cu 4,53 lei, în timp ce Bebe Bucovina la aceeași cantitate se vinde la un magazin cu produse exclusiv destinate bebelușilor la prețul de 11 lei.
Continuarea studiului poate fi găsită aici.