Nou pe pirellicalendar.com: o zonă dedicată Calendarului, cu un conţinut special
Calendarul Pirelli 2016 a fost prezentat, azi, presei din București precum și partenerilor de afaceri ai companiei Pirelli Romania, după premiera sa globală care a avut loc pe 30 noiembrie la Londra, la Roundhouse, o fostă clădire industrială care a reprezentat unul din templele muzicii rock din capitala britanică în anii ’60.
Cea de-a patruzeci şi treia ediţie a calendarului Pirelli a fost creată de Annie Leibovitz, unul din cei mai faimoşi fotografi şi portretişti americani, care a realizat proiectul în luna iulie în studioul ei din New York. De asemenea, Leibovitz este creatoarea calendarului Pirelli 2000, în care au apărut dansatoarele coregrafului Mark Morris. Cele 2000 de fotografii au reprezentat primul set de nuduri din cariera artistei.
Calendarul Pirelli 2016 prezintă 13 femei cu realizări remarcabile pe plan profesional, social, cultural, sportiv şi artistic: actriţa Yao Chen, primul ambasador chinez UNCHR al Bunăvoinţei; top modelul rus Natalia Vodianova, fondatoarea fundaţiei de caritate Naked Heart Russia; producătoarea Kathleen Kennedy, preşedinta Lucasfilm şi una din cele mai influente persoane de la Hollywood; colecţionara de artă Agnes Gund (cu strănepoata ei, Sadie Rain Hope-Gund), preşedinte emerit al Muzeului de Artă Modernă din New York; jucătoarea de tenis Serena Williams, numărul unu mondial; lidera de opinie, critic şi scriitoare Fran Leibowitz; preşedinta Ariel Investments, Mellody Hobson, care sprijină proiecte de caritate în Chicago; regizoarea de film Ava DuVernay, printre ale cărei filme se numără Selma, producţia nominalizată pentru un Academy Award pentru cel mai bun film în 2015; bloggeriţa Tavi Gevinson, fondatoarea Style Rookie şi a revistei online Rookie; artista vizuală iraniană Shirin Neshat; artista, muziciana şi cântăreaţa Yoko Ono; cântăreaţa Patti Smith, una din cele mai mari vedete rock din toate timpurile; şi actriţa şi comediana Amy Schumer.
Femeile sunt de vârste diferite şi trecuturi diferite şi au urmat cariere diferite. Aşa cum s-a întâmplat în cazul primelor calendare din anii şaizeci şi, mai recent, în cazurile calendarului lui Peter Lindbergh din 2002, în calendarul lui Patrick Demarchelier din 2008 şi în cel al calendarului lui Steve McCurry din 2013, nici această ediţie nu include nuduri.
"Calendarul din anul 2000 a însemnat un exerciţiu de fotografiere nuduri. A fost un concept simplu," spune Leibovitz. "Pentru 2016 am făcut ceva complet diferit, însă la fel de simplu. Este un set clasic de portrete alb-negru, realizate în studio."
"Când am fost abordată de Pirelli, mi s-a spus că se doreşte o depărtare de trecut. Mi s-a sugerat ideea de a fotografia femei deosebite. După ce am căzut de acord asupra acestui lucru, obiectivul a fost acela de a fi o lucrare foarte ilustrativă. Am vrut ca fotografiile să arate femeile exact aşa cum sunt, fără falsităţi."
"Sunt o mare admiratoare a comedienilor. Portretul Amy Schumer a adăugat ceva distractiv. Ca şi cum ea n-ar fi primit documentul în care se spunea că îşi poate păstra hainele pe ea."
Noul site www.pirellicalendar.com include acum conţinut mai bogat şi mai însemnat cantitativ
Prezentarea ediţiei 2016 îmbogăţeşte site-ul dedicat (www.pirellicalendar.com) cu un nou conţinut: materiale video, fotografii şi interviuri care alcătuiesc povestea calendarului. Cu ocazia lansării s-a realizat un material video care prezintă calendarul Pirelli 2016 realizat de Annie Leibovitz, iar o selecţie din operele ei va fi adăugată la bogatul material de arhivă, ce include câteva imagini care n-au mai fost niciodată văzute şi care, grupate fiind pe perioade de zece ani, oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei de o jumătate de secol de obiceiuri sociale, din 1963 până în zilele noastre.
Site-ul este structurat pe trei secţiuni: The Cal 2016, Icons şi Time Machine. La fel ca în cazul secţiunii "2016 The Cal", care este dedicată celei mai noi ediţii a calendarului, zona "Time Machine" include imagini din ediţiile trecute şi un sumar al materialelor video de culise grupate pe decenii. Este un veritabil tur virtual prin evoluţia esteticii şi obiceiurilor sociale, nu doar prin intermediul perspectivei celor mai renumiţi fotografi din lume, ci şi prin intermediul comentariilor care ajută la contextualizarea diverselor perioade de timp din perspectivă istorico-politică. În mediul online este deja posibil să călătoreşti în timp prin ultimii ani, dar şi prin anii 60, 70 şi 80, cu anii 90 şi 2000 urmând să fie publicaţi în curând. Digitalizarea şi reconstruirea istorică a unor materiale vor fi treptat completate cu ajutorul expertizei tehnice a fotografului şi colecţionarului Amedeo M. Turello, care, în trecut, alături de Walter Guadagnini, a fost curatorul expoziţiei intitulate "Forma e Desiderio – The Cal, Colezzione Pirelli", sub patronajul Municipalităţii din Milano şi organizate de Gamm Giunti şi Palazzo Reale, locul unde a avut loc expoziţia. În secţiunea "Icons" puteţi naviga printre biografiile multor celebrităţi din domenii precum artă, cultură, entertainment, modă, sport şi muzică: Roberto Bolle, Candice Huffine, Tommy Hilfiger, Marc Newson şi mulţi alţii care vor urma.
BIOGRAFIA ANNIEI LEIBOVITZ
Annie Leibovitz şi-a început cariera ca fotojurnalist pentru revista Rolling Stone în 1970, în timp ce încă era studentă la Institutul de Artă din San Francisco. De atunci, pozele ei au apărut constant pe coperţile revistelor. Portofoliul vast şi distins de lucrări al artistei include unele din cele mai bine cunoscute portrete din timpurile noastre. Prima sarcină majoră primită de Leibovitz a fost aceea a unui cover story care l-a avut ca protagonist pe John Lennon. Leibovitz a devenit fotograful şef al revistei Rolling Stone în 1973, iar zece ani mai târziu, când a plecat de la revistă, ea ajunsese să deţină un portofoliu de o sută patruzeci şi şapte de coperţi şi publicase eseuri foto pe marginea unui număr imens de subiecte, inclusiv pe tema memorabilelor sale relatări proprii despre demisia lui Richard Nixon şi despre turul Rolling Stones din 1975.
În anul 1983, când s-a alăturat echipei revistei Vanity Fair, Leibovitz era deja cunoscută drept cel mai mare fotograf de muzică rock şi de un documentarist înverşunat al peisajului social. În cadrul Vanity Fair şi, ulterior, în cadrul revistei Vogue, ea şi-a dezvoltat masiv portofoliul de lucrări – portrete de actori, regizori, scriitori, muzicieni, atleţi şi personaje politice şi de afaceri, precum şi fotografii de modă – care au diversificat portretul colectiv al vieţii contemporane realizat de artistă. În plus faţă de munca redacţională, Leibovitz a creat mai multe campanii publicitare de influenţă, incluzând portretele pentru American Express şi Gap, care i-au adus şi premii. De asemenea, a colaborat cu multe organizaţii de artă. Leibovitz nutreşte un interes special pentru dans, iar în 1990 a documentat crearea White Oak Dance Project, cu Mikhail Baryshnikov şi Mark Morris.
Au fost publicate mai multe colecţii de opere realizate de Leibovitz. Printre ele se numără Annie Liebovitz: Photographs (1983); Annie Leibovitz: Photographs 1970–1990 (1991); Olympic Portraits (1996); Women (1999), în colaborare cu Susan Sontag; American Music (2003); A Photographer’s Life, 1990-2005 (2006); Annie Leibovitz at Work (2008), un comentariu la persoana întâi despre cariera ei; Pilgrimage (2011); şi o ediţie supradimensionată, limitată, de colecţie a fotografiilor ei publicate de Taschen (2014). Expoziţii cu lucrările lui Leibovitz au apărut la muzee şi galerii din întreaga lume, incluzând National Portrait Gallery şi Corcoran Gallery din Washington, D.C.; International Center of Photography din New York; Brooklyn Museum; Stedelijk Museum din Amsterdam; Maison Européenne de la Photographie din Paris; National Portrait Gallery din Londra; Hermitage Museum din St. Petersburg, Rusia; şi Pushkin State Museum of Fine Arts din Moscova.
Leibovitz a primit multe premii. În anul 2006, guvernul francez i-a acordat titlul de Commandeur al Ordre des Arts et des Lettres. Cu un an înainte, cu ocazia realizării unei compilaţii, de către American Society of Magazine Editors (ASME), a celor mai importante patruzeci de coperţi de revistă din ultimii patruzeci de ani, Leibovitz a obţinut primele două locuri (no.1 pentru fotografia cu John Lennon şi Yoko Ono luată pentru revista Rolling Stone în ziua în care Lennon a fost ucis şi no.2 pentru Demi Moore însărcinată, în revista Vanity Fair). În anul 2009, a primit premiul International Center of Photography’s Lifetime Achievement Award, primul premiu Creative Excellence Award lansat de ASME şi premiul Centenary Medal of the Royal Photographic Society din London. În 2012 a primit premiul Los Angeles Museum of Contemporary Art Award pentru femei deosebite din domeniul artei şi premiul Wexner. În 2013 a primit premiul Prince of Asturias Award for Communication and Humanities. A fost prima care a primit premiul San Francisco Museum of Modern Art Contemporary Vision Award în 2015. Leibovitz a fost nominalizată pentru statutul de Legendă Vie de către Library of Congress. Locuieşte la New York împreună cu cei trei copii ai săi, Sarah, Susan, and Samuelle.
PROTAGONISTELE CALENDARULUI PIRELLI 2016
CUVÂNT ÎNAINTE – YAO CHEN
Yao Chen are peste şaptezeci de milioane de adepţi în social media din China, fapt care o plasează între cele mai importante vedete ale culturii pop globale. Este posibil să fie chiar cea mai faimoasă persoană de pe planetă. Yao este o actriţă de film şi TV ale cărei prime postări au apărut în 2009, când a fost lansat Weibo, site-ul chinezesc de microblogging. Aşa cum Yao a explicat unei audienţe în cadrul World Economic Forum, s-a dovedit că lucrurile au avut parte de un debut favorabil. Yao era deja populară pentru apariţiile din comedii romantice, însă în 2013 devenise o persoană atât de influentă încât a fost numită primul ambasador chinez al Bunăvoinţei pe lângă Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Fanii ei o admiră pentru sinceritate şi lipsa de vedetism. Yao a vorbit despre "responsabilitatea socială indusă de statutul de celebritate". Activitatea ei umanitară înseamnă întâlniri cu refugiaţii din Myanmar, Somalia şi Siria şi relatări despre suferinţele lor, precum şi atragerea atenţiei asupra victimelor nedreptăţilor locale.
Ianuarie – Natalia Vodianova
Natalia Vodianova a fondat o ambiţioasă organizaţie filantropică la o vârstă relativ fragedă, de doar douăzeci şi doi de ani. A început să lucreze ca model când avea optsprezece ani şi a ajuns în scurt timp pe nenumărate podiumuri de prezentare, pe coperţi de reviste şi în billboard-uri. A semnat un contract pe mai mulţi ani, de mai multe milioane de dolari, cu Calvin Klein, s-a măritat şi a născut primul copil înainte de împlinirea vârstei de douăzeci de ani. Acum are patru copii, dispune de contracte de design, a apărut pe şi mai multe coperţi de revistă şi are multe premii în palmares. Cu toate astea, succesul ei a apărut pe un fundal nu prea vesel. Natalia s-a născut în sărăcie într-un oraş industrial din Uniunea Sovietică. Atât tatăl natural, cât şi tatăl ei vitreg şi-au abandonat familia. Mama ei a rămas singură ca să le crească pe Natalia şi pe sora ei vitregă mai mică, care suferea de paralizie cerebrala. De la vârsta de şapte ani, Natalia a avut grijă de sora ei şi şi-a ajutat mama să vândă fructe pe piaţa neagră. O persoană venită în prospectare în Rusia pentru o agenţie franceză de modelling i-a schimbat cursul vieţii. Fundaţia Naked Heart, înfiinţată în 2004 de către Natalia, reprezintă produsul experienţelor trăite de ea în tinereţe. Fundaţia construieşte terenuri de joacă în cartiere sărace din Rusia şi oferă acces la ele copiilor cu dizabilitati. De asemenea, ajută copiii cu nevoi speciale să rămână alături de familiile lor, face lobby pe lângă guvernul rus pentru elaborarea unei legislaţii care să protejeze copiii cu dizabilitati şi sprijină alte proiecte care le oferă acestora îngrijire. Natalia este implicată direct în fundaţie, într-o manieră care include luarea de decizii cotidiene precum şi participarea la inaugurarea de terenuri de joacă, rostirea de discursuri la forumuri sponsorizate de fundaţie şi găzduirea de evenimente de strângere de fonduri, toate acestea reflectând talentele şi conexiunile formidabile ale Nataliei.
Februarie – Kathleen Kennedy
Kathleen Kennedy este preşedintele Lucasfilm, companie înfiinţată de George Lucas în 1971. Lucasfilm este gazda francizelor Star Wars şi Indiana Jones. Kennedy a fost aleasă de Lucas ca să-l înlocuiască drept lider al companiei în primăvara anului 2012. Fiind unul din producătorii de succes de la Hollywood, Kennedy a fost, în cea mai mare parte a carierei ei, asociată cu regizorul Steven Spielberg. Prima ei producţie a fost pentru E.T. the Extra-Terrestrial, filmul realizat de Spielberg în 1982. Împreună cu viitorul ei soţ, Frank Marshall, şi cu Spielberg, Kennedy a înfiinţat o companie de producţie cu un an înainte. În anul 1992, ea şi Marshall au înfiinţat Kennedy/Marshall Company. Kennedy a fost producător sau producător executiv pentru un număr mai mare de şaizeci de filme, incluzând The Color Purple, seria Jurassic Park, trilogia Back to the Future, Lista lui Schindler şi Lincoln. La scurt timp după ce Kennedy s-a alăturat Lucasfilm, compania a fost vândută către Walt Disney Company. Primul ei proiect de preşedinte a fost cel de-al şaptelea film Star Wars, The Force Awakens. Kennedy este membru al consiliului de guvernatori şi al consiliului de trustees ai Academy of Motion Pictures Arts and Sciences.
Martie – Agnes Gund şi Sadie Hope-Gund
Agnes Gund şi Sadie Rain Hope-Gund împărtăşesc interesul pentru artă. Agnes Gund este bunica lui Sadie şi un proeminent patron şi colecţionar de artă. Sadie este studentă la Universitatea Brown din Providence, Rhode Island, unde studiază fotografia şi media. Familia Gund a sprijinit arta de patru generaţii. Tatăl lui Agnes, George Gund II, a fost un bancher şi un om de afaceri care a extins averea familiei în Cleveland, Ohio, şi a creat Fundaţia George Gund pentru proiecte filantropice. Agnes a fost preşedintele consiliului de administraţie al Muzeului de Artă Modernă din New York între 1991 şi 2002, iar acum este preşedinte emerit şi chairman al consiliului internaţional al muzeului. A activat în consiliile de administraţie ale multor altor organizaţii de artă, incluzând J. Paul Getty Trust, Frick Collection, şi Fundaţia Robert Rauschenberg. Fundaţia ei oferă mai multe milioane de dolari anual unor instituţii culturale şi unor organizaţii de femei. În anul 1977, ea a înfiinţat Studio in a School, proiect care aduce artiştii profesionişti în şcolile publice din New York City pentru a preda artele vizuale. Gund este unul din cei mai importanţi colecţionari de artă modernă şi contemporană. A dăruit sau a promis o mare parte din colecţia ei muzeelor. În anul 1997 a primit distincţia National Medal of Arts.
Aprilie – Serena Williams
Serena Williams reprezintă o întruchipare a stilului, forţei, frumuseţii şi curajului. Clasată actualmente pe primul loc în ierarhia mondială a tenisului feminin, Serena a depăşit adversităţi insurmontabile ca să câştige 21 de Grand Şlemuri în cariera ei. Ea şi sora ei, Venus, au schimbat felul în care se joacă tenisul feminin. Înainte de intrarea ei în arena sportivă, serviciul era folosit pentru continuarea jocului, acum este un exerciţiu de forţă agresivă. Serena este o jucătoare rapidă, atletică şi dură mental. Provine dintr-un mediu atipic pentru tenis. Surorile Williams au crescut în Compton, o comunitate la sud de centrul Los Angeles-ului care şi-a câştigat reputaţia de căminul gangsta rap. Cele două au învăţat să joace tenis pe terenurile publice din Compton, unde erau antrenate de părinţii lor, care nu aveau experienţă anterioară de joc. În februarie 2002, Venus Williams a devenit prima femeie afro-americană ajunsă numărul unu în tenisul feminin. În acelaşi an, Serena a învins-o pe Venus la Wimbledon şi a trecut pe prima poziţie la doar douăzeci de ani. A câştigat titlul în toate cele patru turnee de Mare Şlem şi în alte 66 de campionate single, 22 campionate de dublu şi a fost medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2000 (dublu), 2008 (dublu) şi 2012 (single şi dublu). Se poate spune că Serena Williams este o forţă în tenis de aproape două decenii. În afara terenului de joc, moda reprezintă una din pasiunile ei. Serena poate fi găsită pe HSN, unde este prezentată colecţia ei Serena Williams Signature Statement. De asemenea, Serena este International Goodwill Ambassador pentru UNICEF, manifestând un interes special pentru educaţie la nivel global şi pentru prevenirea violenţei de tip comunitar. În plus, ea a creat Serena Williams Fund pentru a putea transpune în practică eforturile ei filantropice din Statele Unite.
Mai ─ Fran Leibowitz
Fran Leibowitz este o maestră a comentariilor sociale, deşi ea nu a făcut din asta o practică obişnuită. Nu are nici emisiune TV, nici rubrică de ziar şi nici un forum regulat de vreun fel. Au fost publicate trei cărţi cu eseurile ei: Metropolitan Life (1978), Social Studies (1981), and The Fran Lebowitz Reader (1994). Cele mai multe din observaţiile ei acumulate în ultimii treizeci de ani au fost diseminate prin intermediul interviurilor cu ea realizate de alţii şi prin intermediul discursurilor ţinute în faţa studenţilor de colegiu. Comentariile ei îmbracă forma unor remarci înţelepte – adesea replici singulare devastatoare, deşi Leibowitz nu întâmpină nicio problemă să vorbească perioade lungi de timp. În anul 2010, Martin Scorsese a realizat un documentar lung despre ea, Public Speaking, în care ea ţine discursuri lungi. Punctul ei de vedere este acela al unui locuitor al New York-ului parohial, plin de contrarii, gânditor, manifestând dispreţ pentru regulile legate de interzicerea fumatului şi pentru cea mai mare parte a tehnologiei contemporane. Leibowitz este, de fapt, din New Jersey, dar locuieşte în Manhattan de când a împlinit şaptesprezece ani. A sărit de etapa colegiului, a devenit şofer de taxi şi şi-a luat o slujbă de şofer pentru muzicienii rock. Apoi a început să scrie o rubrică, "I Cover the Waterfront", pentru revista Interview, scoasă de Andy Warhol, şi eseuri pentru publicaţia Mademoiselle.
Leibowitz este un personaj cunoscut în Manhattan. Este aproape întotdeauna îmbrăcată într-o haină bărbătească neagră, croită special, o cămaşă albă cu manşete cu butoniere şi blugi. Ar putea fi socotită o emblemă de cult, cu excepţia faptului că lucrările ei au fost mari succese comerciale şi a aceluia că ea e bine cunoscută unui public larg, în parte datorită apariţiilor în calitate de invitat la show-urile de noapte ale televiziunilor. De mulţi ani despre ea se spune că lucrează la un roman, chiar dacă, aşa cum ea însăşi recunoaşte, suferă de o monumentală lipsă de inspiraţie. În orice caz, este foarte probabil că ea însăşi reprezintă cea mai interesantă creaţie proprie.
Iunie – Mellody Hobson
Mellody Hobson este preşedintele Ariel Investments, o firmă de gestionare financiară din Chicago. Lucrează la Ariel din 1991, după ce a absolvit Woodrow Wilson School of International Relations and Public Policy la Princeton. Hobson a crescut în Chicago, fiind cel mai mic dintre cei şase copii care au fost crescuţi de o mamă singură în condiţii financiare grele. Unul din multele ei interese filantropice se leagă de educaţia în domeniul finanţelor şi investiţiilor. În anul 1996, Ariel Investments a devenit sponsor corporatist al Ariel Community Academy, o şcoală publică din partea de sud a oraşului Chicago care oferă cursuri de finanţe împreună cu subiectele academice standard. Hobson şi soţul ei, creatorul de filme George Lucas, au avut importante contribuţii în cadrul University of Chicago Laboratory Schools şi After School Matters, o organizaţie care oferă elevilor de liceu din Chicago programe extracuriculare din domeniile artă, ştiinţă, sport, tehnologie şi comunicaţii. Hobson este preşedintele consiliului de administraţie Dream Works Animation şi membru al consiliilor de administraţie Estee Lauder şi Starbucks. Colaborează în mod regulat cu CBS News pe teme de tendinţe financiare şi economice. A fost un suporter timpuriu al lui Barack Obama şi a strâns importante fonduri financiare în cursul campaniilor electorale ale acestuia.
Iulie- Ava DuVernay
Ava DuVernay este o femeie afro-americană care regizează filme produse la Hollywood. În rândul regizorilor de la Hollywood se numără foarte puţine femei, în special afro-americane, iar DuVernay şi-a început cariera într-o altă zonă a acestui domeniu. A crescut în Los Angeles, a urmat şcoala la UCLA, a lucrat ca publicist de film şi şi-a înfiinţat propria agenţie de marketing şi distribuţie. Când era în colegiu a activat pentru scurt timp într-un duo rap, iar primul ei film a fost un documentar despre comunitatea hip-hop din care făcea şi ea parte. A realizat acel film cu 10.000 de dolari. A scris şi regizat primul film de lung-metraj, I Will Follow, bazat pe experienţa ei de îngrijire a unei mătuşi aflate pe moarte. În anul 2012 a primit premiul Sundance Film Festival pentru cel mai bun regizor al unei drame realizate în Statele Unite pentru cel de-al doilea ei film, Middle of Nowhere, despre o femeie al cărei soţ e în închisoare. A treia producţie, Selma, pe care ea a regizat-o şi la al cărei scenariu a fost coautoare, a fost distribuită în 2014 de un studio de mari dimensiuni, Paramount.
Selma se referă la campania dusă de Martin Luther King pentru dreptul la vot al americanilor de culoare. Punctul de cotitură al campaniei s-a înregistrat la data de 7 martie 1965, zi cunoscută sub numele de Duminica Însângerată, când poliţiştii de rasă albă şi trupele statale au atacat un grup de protestatari care încercau să mărşăluiască de la Selma, Alabama, până în capitala statului, Montgomery. Două săptămâni mai târziu, sub protecţia trupelor federale şi a Gărzii Naţionale, King a condus un marş din Selma până în Montgomery la care au participat 25.000 de oameni. Ulterior în acel an, Congresul Statelor Unite a adoptat legea dreptului la vot. Tatăl lui DuVernay a crescut în apropiere de Selma şi i-a văzut pe oameni mărşăluind pe lângă ferma familiei. Prin relatarea ei legată de acele evenimente, filmând chiar în locul unde ele s-au petrecut, DuVernay a devenit prima femeie de culoare care a regizat un film nominalizat pentru un premiu al Acadamiei pentru cel mai bun film.
August – Tavi Gevinson
Tavi Gevinson nu ar fi ajuns populară în era de dinainte de social media. Sau poate, fiind inteligentă, articulată, originală şi înţeleaptă, probabil că ar fi ajuns în conştiinţa publicului, doar că nu de la vârsta de doisprezece ani. În epoca de dinainte de social media, ea nu ar fi putut să stea în camera ei din casa părinţilor aflată într-o suburbie a oraşului Chicago ca să parcurgă cu ajutorul computerului arhive întinse pe zeci de ani de campanii publicitare, fotografii şi fluturaşi de reviste de modă. Nu ar fi reuşit să acumuleze cunoştinţele aprofundate de istorie a modei pe care acum le foloseşte pe blogul ei, Style Rookie, unde a postat portrete ale ei în curtea din spatele casei, îmbrăcată cu combinaţii experimentale de haine achiziţionate de la magazine ieftine. Ideile ei despre modă au fost împărtăşite de sute de mii de tineri şi adolescenţi, precum şi de mamele acestora, dar şi de cunoscătorii în domeniul modei. Rei Kawakubo a adus-o la Tokyo pentru petrecerea de sărbători Commes des Garcons. Gevinson a discutat cu Karl Lagerfeld în Paris şi a purtat o conversaţie publică cu Iris Apfel la Muzeul Metropolitan de Artă din New York. A filmat un material video pentru marca Rodarte. Când avea cincisprezece ani, a înfiinţat Rookie, o revistă online pentru adolescente. Când avea optsprezece ani, a ieşit din mediul online şi a dat o reprezentaţie aclamată de public în piesa This Is Our Youth de Kenneth Lonergan, care a avut primul spectacol în Chicago, după care a ajuns pe Broadway. Pentru ceea ce va urma de aici încolo, rămâneţi în legătură. Sau conectaţi online.
Septembrie – Shirin Neshat
Shirin Neshat a crescut în Iran înainte de Revoluţia Islamică. Când ayatolahul Khomeini l-a înlocuit pe şah la conducerea ţării, ea trăia deja în Statele Unite, unde părinţii o trimiseseră să studieze. A absolvit Universitatea California din Berkeley în 1983 şi s-a mutat în New York. În anii 90, când s-a întors în Iran ca să-şi viziteze familia, schimbările din acea ţară au afectat-o profund. A început să fotografieze, să facă materiale video şi filme despre femeile care trăiesc în regimul islamist autocrat. Neshat se consideră o musulmană secularizată.
Între 1993 şi 1997, a realizat o serie de portrete conceptualizate, alb-negru, pe care a numit-o Femeile lui Allah. În cadrul seriei, care include auto-portrete, femeile subiect poartă haine lungi, iar chipurile, mâinile şi picioarele lor sunt acoperite de texte caligrafice în limba farsi – mostre de poeme scrise de femei iraniene pe tema martiriului şi al rolului femeii în revoluţie. Un element cheie al imaginilor sunt armele. Operele ulterioare ale lui Neshat sunt aparent mai puţin politice şi mai filozofice. În Rapture (1999), un material video de treisprezece minute, realizat pe peliculă de 16 mm, un ecran pe care apar bărbaţi în cămăşi albe aflaţi într-o fortăreaţă de stâncă este juxtapus peste un ecran în care un grup de femei cu văl se deplasează într-un mod misterios şi abstract liric într-un peisaj pustiu, după care intră în apele mării. Primul film de autor al lui Neshat, Women Without Men (2009), a cărui acţiune se petrece în 1953, an în care guvernul ales democratic al Iranului a fost răsturnat printr-o lovitură de stat sprijinită de CIA, a câştigat Leul de Argint pentru regie la Festivalul de Film de la Veneţia. În anul 2015, muzeul Hirshhorn din Washington, D.C., a întocmit o retrospectivă a operei ei, intitulată Facing History.
Octombrie- Yoko Ono
Yoko Ono este artistă vizuală, conceptuală, producătoare de film, muziciană, compozitoare şi activistă politic. De asemenea, este văduva lui John Lennon, alături de care lucra într-un studio de înregistrări la data morţii lui, 8 decembrie 1980. Legătura cu soţul ei a făcut-o pe Ono probabil cel mai cunoscut artist avangardist în viaţă, deşi ea era un personaj cu influenţă încă dinainte de a-l cunoaşte pe Lennon, în 1966. "Evenimentele" găzduite de ea în apartamentul de pe strada Chambers din New York la începutul anilor 1960 au fost importante pentru dezvoltarea muzicii, artei şi dansului experimental. Ono a avut parte în 1961 de prima ei expoziţie solo de picturi şi schiţe, într-o galerie administrată de George Maciunas, fondatorul mişcării Fluxus. Primul ei concert solo a avut loc la Carnegie Recital Hall din New York tot în cursul acelui an.
În 1964 Ono şi-a publicat singură cartea Grapefruit, o carte de "instrucţiuni" pentru implementarea sau conceptualizarea operei ei, într-o ediţie de 500 de exemplare. Grapefruit a fost extinsă şi retipărită de multe ori, şi tradusă în mai multe limbi. Cele mai cunoscute reprezentaţii ale lui Ono sunt, probabil, "Cut Piece"(1964), în cadrul căreia ea îngenunchea pe o scenă şi invita publicul să-i taie hainele cu o pereche de foarfeci de croitorie, şi "Bed-In for Peace" (1969), reprezentaţie pe care ea şi Lennon au ţinut-o pentru prima dată într-un hotel din Amsterdam pe post de lună de miere. După moartea lui Lennon, Ono s-a dedicat tot mai mult muzicii, integrând o tehnică de improvizaţie cu un stil vocal distinct (ţipete, gemete şi şoapte, precum şi frazări melodioase) pentru a genera o muzică populară. În anul 2009, ea şi fiul ei, Sean Lennon, au reînviat Plastic Ono Band, care fusese iniţial înfiinţată la sfârşitul anilor şaizeci. În acelaşi an, Ono a primit Leul de Aur pentru realizări în întreaga viaţă la Bienala de la Veneţia. În anul 2015, Muzeul de Artă Modernă din New York a prezentat o retrospectivă a primelor ei opere, Yoko Ono: One Woman Show, 1960-1971. Printre multele ei activităţi filantropice se numără premiul bienal LennonOno Grant for Peace, sprijin pentru organizaţii precum Amnesty International şi UNICEF, şi finanţări pentru şcoli din ţări sărace.
Noiembrie – Patti Smith
Patti Smith este o femeie cu o misiune. Urmează această misiune de peste patruzeci de ani, deşi a existat o perioadă de pauză de zece ani, atunci când ea s-a retras la Detroit pentru a avea grijă de copii. La începutul anilor 1970, misiunea ei consta în salvarea rock and roll-ului de avalanşa pop. Performanţele poetice, extatice şi carismatice ale lui Smith au inspirat o generaţie de muzicieni. A fost o figură emblematică a cluburilor din New York din acea epocă, mai ales pentru cluburile Max’s Kansas City şi CBGB. Primul ei album, Horses (1975), cu imaginea răscolitoare în alb şi negru de pe copertă realizată de Robert Mapplethorpe, reprezintă una din cele mai influente înregistrări ale epocii rock. Imaginea cu Smith, insolentă în cămaşa ei albă, cu cravata subţire, cu haina neagră aruncată neglijent peste umăr, încă inspiră bărbaţi, femei şi designeri de modă. Ea însăşi a fost inspirată de Rimbaud, William Burroughs, Jimi Hendrix, William Blake şi un număr însemnat de alţi vizionari şi romantici – ca să nu-l menţionăm şi pe Johnny Carson. A avut parte de un cântec intrat în Top 40, "Because the Night", de pe cel de-al treilea album al ei, Easter (1978), însă opera ei emblematică este mai apropiată de versurile din "Birdland", un lung cântec/poem despre fiul lui Wilhelm Reich care aşteaptă la înmormântarea tatălui său ca să fie răpit de un OZN. Pe urmă există "People Have the Power", piesa ei de rezistenţă care a devenit imnul mişcărilor populiste din mai multe ţări. Pasiunea, dedicarea şi lipsa de cinism ale lui Smith au venit în sprijinul ecologiştilor, politicienilor progresişti, tibetanilor, artiştilor şi radicalilor de multe orientări. În vara acestui an, când efectua un tur anual al festivalurilor europene muzicale, a galvanizat audienţe de mii de oameni. Smith a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame şi a câştigat National Book Award for Just Kids (2010), ca o amintire a relaţiei ei cu Mapplethorpe, însă misiunea ei nu înseamnă o călătorie nostalgică.
Decembrie – Amy Schumer
Amy Schumer se situează la limita extremă a feminismului. Se remarcă atât de tare, încât ceea ce face ea adesea nu se poate identifica drept feminism ca atare. Este o comediană stand-up şi o actriţă a cărei marcă originală este reprezentată de limbajul extrem de plat şi de glumele şi poantele legate de sex – descris grafic şi adesea mai mult sau mai puţin în mod grotesc. Ajunge într-o poziţie feministă – locul în care este proclamată stima de sine şi sunt batjocorite aroganţa şi posturile masculine – expunându-se de o manieră care ar fi considerată plină de cruzime dacă altcineva ar proceda la fel cu ea. Unul din cele mai apreciate episoade ale Inside Amy Schumer, serialul ei premiat de televiziune de pe reţeaua de cablu Comedy Central, este o parodie după filmul clasic "Doisprezece oameni furioşi". În varianta "Twelve Angry Men Inside Amy Schumer", un juriu complet masculin dezbate dacă Schumer este "suficient de atragătoare" ca să aibă propriul show TV. Izbucnirile ei fizice şi temperamentale sunt disecate fără milă. Schumer transformă glume care ar putea fi prea grosolane în comentarii subversive şi foarte amuzante. În acest an ea a abordat ideea de comedie de lung metraj cu un film de autor, Trainwreck, pe care ea l-a scris şi în care joacă rolul principal.
Calendarul Pirelli: Fotografi, locaţii şi modele
1964 Robert Freeman în Majorca, Spania
Jane Lumb, Sonny Freeman Drane, Marisa Forsyth
1965 Brian Duffy în Monaco şi Coasta de Azur, Sudul Franţei
Pauline Dukes, Annabella, Virginia, Pauline Stone, Jeannette Harding
1966 Peter Knapp în Al Hoceima, Maroc
Shirley Ann, Sue
1967 nu s-a publicat
1968 Harri Peccinotti în Djerba, Tunisia
Ulla Randall, Elisa Ngai, Pat Booth, Jill La Tour
1969 Harri Peccinotti în Big Sur, California
1970 Francis Giacobetti în Paradise Island, Bahamas
Alexandra Bastedo, Anak, Pegga, Paula Martine
1971 Francis Giacobetti în Jamaica, Antilele Mari
Caileen Bell, Angela McDonald, Kate Howard, Christine Townson, Gail Allen
1972 Sarah Moon la Villa Les Tilleuls, Paris
Suzanne Moncurr, Mick Lindburg, Boni Pfeifer, Inger Hammer, Magritt Rahn, Barbara Trenthan
1973 Brian Duffy în Londra, Anglia
Erica Creer, Sue Paul, Nicki Howorth, Kubi, Nicky Allen, Jane Lumb, Kate Howard, Vida, Penny Steel, Kari Ann, Elizabeth, Vicky Wilks
1974 Hans Feurer în Seychelles, Africa
Eva Nielson, Kim, Marana, Chichinou, Kathy Cochaux
1975 – 1983 nu s-a publicat
1984 Uwe Ommer în Bahamas, America Centrală
Angie Layne, Suzy-Ann Watkins, Jane Wood, Julie Martin
1985 Norman Parkinson în Edinburgh, Scoţia
Anna, Cecilia, Iman, Lena, Sherry
1986 Bert Stern în Cotswolds, Anglia
Julia Boleno, Jane Harwood, Louise King, Deborah Leng, Suzy Yeo, Beth Toussaint, Gloria, Joni Flyn, Caroline Hallett, Samantha, Juliet, Clare Macnamara
1987 Terence Donovan în Bath, Anglia
Ione Brown, Colette Brown, Naomi Campbell, Gillian De Turville, Waris Dirie
1988 Barry Lategan în Londra, Anglia
Hugo Bregman, Briony Brind, Victoria Dyer, Nicola Keen, Kim Lonsdale, Sharon MacGorian, Naomi Sorkin, Carol Straker
1989 Joyce Tennyson la studiourile Polaroid , New York
Lisa Whiting, Nicky Nagel, Dannielle Scott, Brigitte Luzar, Gilda Meyer-Nichof, Kathryn Bishop, Susan Allcorn, Susan Waseen, Rosemarie Griego, Akura Wall, Gretchen Heichholz, Rebecca Glen
1990 Arthur Elgort în Sevilla, Spania
Laure Bogeart, Laurie Bernhardt, Christina Cadiz, Anna Klevhag, Florence Poretti, Debrah Saron
1991 Clive Arrowsmith în Franţa
Alison Fitzpatrick, Lynne Koester, Monika Kassner, Paola Siero, Nancy Liu, Katherina Trug, Jackie Old Coyote, Tracy Hudson, Rachel Boss, Carole Jimenez, Saskia Van Der Waarde, Rina Lucarelli, Susie Hardie-Bick
1992 Clive Arrowsmith în Almeria, Spania
Alison Fitzpatrick, Julienne Davis, Judi Taylor
1993 John Claridge în Seychelles, Africa
Christina Estrada, Barbara Moors, Claudie
1994 Herb Ritts în Paradise Island, Bahamas
Karen Alexander, Helena Christensen, Cindy Crawford, Kate Moss
1995 Richard Avedon în New York, SUA
Nadja Auermann, Farrah Summerford, Naomi Campbell, Christy Turlington
1996 Peter Lindberg în El Mirage, California, SUA
Eva Herzigova, Nastassja Kinski, Kristen Mc Menamy, Navia, Carre Otis, Tatjanna Patitz
1997 Richard Avedon în New York, SUA
Honor Fraser, Ling, Cordula, Sophie Patitz, Ines Sastre, Waris Dirie, Anna Klevhag, Monica Bellucci, Gisele, Kristina, Tatiana, Irina, Jenny Shimizu, Marie Sophie, Brandy, Julia Ortiz, Nikki Uberti
1998 Bruce Weber în Miami, SUA
Tanga Moreau, Stella Tenant, Milla Jovovich, Charolyn Murphy, Eva Herzigova, Patricia Arquette, Shalom Harlow, Kristy Hume, Elaine Irwin Mellencamp, Georgina Grenville, Kiara, Rachel Roberts, Daryl Hannah. Guests: Dermot Mulroney, Fred Ward, Ewan Mc Gregor,
Dan O’Brien, BB King, Sonny Rollins, Bono, Paul Cadmus, Francesco Clemente, John Malkovich, Kelly Slater, Kris Kristofferson, Robert Mitchum.
1999 Herb Ritts în Los Angeles, SUA
Chandra North, Sophie Dahl, Karen Elson, Michele Hicks, Carolyn Murphy, Shirley Mallmann, Laetitia Casta, Audrey Marnay, Elsa Benitez, Bridget Hall, Angela Lindvall, Alek Wek
2000 Annie Leibovitz în Rhinebeck, New York, SUA
Lauren Grant, June Omura, Mireille Radwan-Dana, Laetitia Casta, Alek Wek, Julie Worden, Jacqui Agyepong, Marjorie Folkman
2001 Mario Testino în Napoli, Italia
Gisele Bundchen, Aurelie Claudel, Karen Elson, Rhea Durham, Marianna Weickert, Fernanda Tavares, Angela Lindvall, Ana Claudia Michael, Liisa Winkler, Noemi Lenoir, Frankie Rayder, Carmen Kass
2002 Peter Lindbergh în Los Angeles, SUA
Lauren Bush, Erika Christensen, Amy Smart, Bridget Moynahan, James King, Shannyn Sossamon, Selma Blair, Kiera Chaplin, Brittany Murphy, Monet Mazur, Rachel Leigh Cook, Mena Suvari, Julia Stiles
2003 Bruce Weber în Cilento şi Paestum, Italia
Jessica Miller, Lisa Steiffert, Heidi Klum, Isabeli Fontana, Mariacarla Boscono, Natalia Vodianova, Karolina Kurkova, Sienna Miller, Alessandra Ambrosio, Rania Raslan, Bridget Hall, Sophie Dahl, Eva Riccobono, Yamila Diaz-Rahi, Filippa Hamilton, Valentina Stilla, Enrico Lo Verso, Alessandro Gassman, Tomasino Ganesh, Marcelo Boldrini, Jak Krauszer, Stephan Ferrara, Ajay Lamas
2004 Nick Knight în Londra, Anglia
Adina Fohlin, Amanda Moore, Jessica Miller, Natalia Vodianova, Karolina Kurkova, Mariacarla Boscono, Esther de Jong, Frankie Rayder, Liberty Ross, Dewi Driegen, Ai Tominaga, Pollyanna McIntosh, Alek Wek
2005 Patrick Demarchelier în Rio de Janeiro, Brazilia
Adriana Lima, Julia Stegner, Michelle Buswell, Erin Wasson, Marija Vujovic, Fillipa Hamilton, Liliane Ferrarezi, Valentina, Diana Dondoe, Isabeli Fontana, Naomi Campbell
2006 Mert şi Marcus în Cap d’Antibes, Franţa
Jennifer Lopez, Gisele Bundchen, Guinevere Van Seenus, Kate Moss, Karen Elson, Natalia Vodianova
2007 Inez şi Vinoodh în California, SUA
Sophia Loren, Penelope Cruz, Lou Doillon, Naomi Watts, Hilary Swank
2008 Patrick Demarchelier în Shanghai, China
Maggie Cheung, Agyness Deane, Lily Donaldson, Du Juan, Doutzen Kroes, Catherine McNeil, Mo Wan Dan, Sasha Pivovarova, Coco Rocha, Caroline Trentini, Gemma Ward
2009 Peter Beard în Abu Camp/Jack’s Camp, Botswana
Daria Werbowy, Emanuela De Paula, Isabeli Fontana, Lara Stone, Rianne Ten Haken, Malgosia Bela, Mariacarla Boscono
2010 Terry Richardson în Bahia, Brazilia
Daisy Lowe, Georgina Stojiljokovic, Rosie Huntington, Eniko Mihalik, Catherine McNeil, Ana Beatriz, Abbey Lee Kershaw, Marloes Horst, Lily Cole, Miranda Kerr, Gracie Carvalho
2011 Karl Lagerfeld în Paris, Franţa
Bianca Balti, Eliza Sednaoui, Freja Beha Erichsen, Isabeli Fontana, Magdalena Frackowiak, Anja Rubik, Abbey Lee Kershaw, Lakshmi Menon, Heidi Mount, Erin Wasson, Natasha Poly, Lara Stone, Daria Werbowy, Iris Strubegger, Jeneil Williams, Baptiste Giabiconi, Sebastian Jondeau, Brad Kroenig, Garrett Negg, Jake Davis
2012 Mario Sorrenti în Murtoli, Corsica
Isabeli Fontana, Natasha Poly, Saskia De Brauw, Lara Stone, Joan Small, Guinevere Van Seenus, Malgosia Bela, Edita Vilkevictiute, Kate Moss, Milla Jovovich, Margareth Made, Rinko Kikuchi
2013 Steve McCurry în Rio de Janeiro, Brazilia
Isabeli Fontana, Adriana Lima, Sonia Braga, Marisa Monte, Elisa Sednoui, Petra Nemcova, Hanna Ben Abdesslem, Liya Kebede, Karlie Kloss, Kyleigh Kuhn, Summer Rayne Oakes
2014 Sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări a calendarului în Milano, Italia
1986 Calendar de Helmut Newton, în Monte Carlo şi în Chianti
Antonia Dell’Atte, Susie Bick, Betty Prado
2015 Steven Meisel în New York, SUA
Karen Elson, Anna Ewers, Isabeli Fontana, Gigi Hadid, Candice Huffine, Adriana Lima, Sasha Luss, Cameron Russel, Joan Smalls, Natalia Vodianova, Raquel Zimmerman
2016 Annie Leibovitz în New York, SUA
Yao Chen, Natalia Vodianova, Kathleen Kennedy, Agnes Gund and Sadie Rain Hope-Gund, Serena Williams, Fran Lebowitz, Mellody Hobson, Ava Duvernay, Tavi Gevinson, Shirin Neshat, Yoko Ono, Patti Smith, Amy Schumer
