Fundația de Evaluare în Educație a stabilit calendarul Concursului Național Evaluare în Educație pentru etapa a II-a, anul școlar 2013-2014.
Astfel, datele fixate sunt următoarele:
• Matematică – 22 februarie 2014
• Limba și literatura română – 8 martie 2014
• Fizică – 22 martie 2014
• Limba engleză – 29 martie 2014
• Informatică – 17 – 23 mai 2014
Această etapă se adresează tuturor elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal și are ca scop evaluarea și fixarea cunoștințelor dobândite până în momentul concursului.
Informațiile complete pentru fiecare disciplină în parte, legate de înscrierea elevilor în unitățile școlare organizatoare, vor fi disponibile pe site-ul www.evaluareineducatie.ro, cu două săptămâni înainte de data desfășurării.
Structura subiectelor este disponibilă tot pe www.evaluareineducatie.ro și este valabilă pentru întregul an școlar. Programa se afișează cu două săptămâni înainte de data concursului.
Etapele sunt independente, ceea ce înseamnă că elevii care nu au participat la prima etapă, o pot face necondiționat la etapa a II-a.În plus, pentru disciplinele Limba română și Matematică, acum se pot înscrie și elevii clasei I.
În funcţie de rezultatele obţinute, elevii pot câştiga premii la nivel naţional (medalii – aur, argint, bronz, diplome de merit) şi la nivel judeţean (diplome de merit). Toți participanții primesc diplome de participare și își pot mări șansele de a se califica la etapa competițională (se organizează doar la Limba română și Matematică).
Pentru reintroducerea concursurilor Evaluare în Educație în județele: Dolj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Bacău, Constanța, Buzău, Teleorman și Satu Mare, Fundația de Evaluare în Educație vă invită să semnați petiția online: https://www.evaluareineducatie.ro/petitie_formular/.
O noutate cu care vă întâmpină organizația este blogul Fundației de Evaluare în Educație, blog.evaluareineducatie.ro, un spațiu virtual dedicat comunicării libere. Aici găsiți articole interesante, care acoperă diverse arii de interes și totodată, aici puteți publica articole care se vor bucura de apreciere națională.
Fiți pregătiți! Competiția continuă!
Mai multe detalii pe www.evaluareineducatie.ro.