Michael Harner
Editura Herald
“Cuvantul “saman” provine din limba poporului tungus din Siberia, fiind preluat de catre antropologi pentru a desemna persoanele ce apartin unei mari varietati de culturi non-occidentale, persoane cunoscute anterior ca „vraci”, „tamaduitori”, „taumaturgi”, „vrajitori”, „magi”, „magicieni” si „vazatori”. Unul dintre avantajele ce decurg din folosirea acestui termen consta in faptul ca el este lipsit de conotatiile peiorative si de semnificatiile contradictorii asociate cu termenii mai familiari. In plus, nu orice tip de tamaduitor sau vraci este un saman.” (p. 55)
„Samanii – pe care noi, in lumea „civilizata”, i-am numit „tamaduitori” si „vraci” – sunt pastratorii unui corpus remarcabil de tehnici stravechi pe care le folosesc pentru a obtine si mentine starea de bine si vindecarea pentru ei insisi si alti membri ai comunitatilor lor. Aceste metode samanice sunt frapant de asemanatoare peste tot in lume, chiar in cazul unor popoare ale caror culturi difera sensibil in alte privinte, si care, de zeci de mii de ani, au fost separate de oceane si continente.
(…) Samanismul este o mare aventura mentala si emotionala, in care sunt implicati atat pacientul, cat si vindecatorul. Prin incercarile eroice la care este supus in calatoria lui, samanul isi ajuta pacientii sa depaseasca perspectiva lor normala, obisnuita, a realitatii, inclusiv perspectiva asupra lor insile ca bolnavi.” (p. 16)
Colectia Samanism a Editurii Herald s-a imbogatit recent cu volumul „Calea samanului – Un ghid pentru putere si vindecare”, o carte deosebit de interesanta si, mai ales, utila. Samanii fascineaza si, de-a lungul timpului, ei au fost amintiti in lucrari controversate (vezi cartile lui Carlos Castaneda) sau in antologii precum cea a lui Mircea Eliade. Ei au acces la o alta realitate – autorul cartii, Michael Harner, vorbeste despre faptul ca noi avem ceea ce el numeste „Starea de Constiinta Obisnuita” dar, angajandu-ne in practica samanica, ajungem sa pendulam intre aceasta stare de constiinta si o alta, „Starea de Constiinta Samanica”. Care sunt elementele specifice acestei cai va las pe voi sa aflati din carte.
Ce pot sa va spun insa este ca volumul se constituie intr-o deosebita lectura: intamplari personale alaturi de multe exercitii detaliate pentru a putea fi realizate de cei interesati sa urmeze calea samanica sunt incluse alaturi de informatii pretioase despre samani si samanism.
„Utilizand metodele descrise in aceasta carte, veti avea prilejul sa experimentati puterea samanica si sa va ajutati pe voi insiva si pe altii.” (p. 17) Tineti cont, avertizeaza autorul, ca „daca tehnicile de baza ale samanismului sunt simple si relativ usor de invatat, practicarea efectiva a samanismului necesita auto-disciplina si devotiune.” (p. 18)
„Cartea va familiarizeaza cu cateva metode samanice fundamentale in refacerea si mentinerea puterii personale si in utilizarea ei pentru ajutorarea altora care sunt slabiti, bolnavi sau raniti. Tehnicile sunt simple si puternice. Pentru utilizarea lor nu este necesara „credinta”, nici modificari ale presupozitiilor pe care le aveti asupra realitatii in starea de constiinta obisnuita. De fapt, sistemul nu necesita modificari nici macar la nivelul inconstientului, deoarece el activeaza doar ceea ce exista deja. (p. 19)
Iata asadar un volum util celor ce nu stiu foarte multe despre samani si samanism in general, o carte de folos tuturor celor care doresc sa incerce macar sa urmeze calea samanismului pentru ei si pentru cei dragi lor.
{mosloadposition user9}