Cainii ghizi ajuta persoanele cu deficienta de vedere sa se orienteze atunci cand sunt nevoite sa iasa din casa la cumparaturi, la scoala, la serviciu sau pentru rezolvarea diverselor nevoi. In Romania, primul program special de dresare a cainilor ghizi a fost initiat acum 3 ani de catre Fundatia Light into Europe. In prezent, un singur roman beneficiaza de ajutorul unui caine ghid. Acesta va participa la Conferinta Federatiei Europene pentru Caini Ghizi, ce va avea loc in weekend la Bucuresti.
Fundatia Light into Europe a inceput acum 3 ani dresarea primului caine ghid din Romania, Chloe. Acum un an si jumatate, Chloe a devenit partenerul de zi cu zi al romanului Gabriel Nicolescu, primul nevazator, beneficiar al unui caine ghid in Romania. “Intotdeauna am iubit animalele. Chloe imi este mai mult decat o prietena de incredere, a devenit ochii mei”, spune acesta.
Pentru a promova programul si a sublinia importanta acestor caini in viata cotidiana a persoanelor nevazatoare, capitala va fi in acest weekend gazda Conferintei Federatiei Europene pentru Caini Ghizi. La eveniment va participa Gabriel Nicolescu si cainele sau, dar si alti 10 nevazatori din toata Europe alaturi de cainii lor ghizi si 30 de specialisti in domeniu. Tema conferintei este Libertatea de Miscare a persoanelor cu dizabilitati, in special a persoanelor cu dizabilitati de vedere, utilizatoare de caini ghizi.
Conferinta se va axa pe diseminarea si completarea legislatiei europene pentru utilizatorii de caini ghizi, drepturile si responsabilitatile acestora in cadrul societatii, nevoia dezvoltarii serviciilor de orientare si mobilitate, precum si a unui set de indicatori ai accesibilitatii la nivelul Uniunii Europene.
Intre invitatii Conferintei se afla specialisti europeni care contribuie la dezvoltarea strategiilor in domeniul dizabilitatii la nivel international precum si profesori din universitatile europene de specialitate.
Cainele ghid – cum poate fi de ajutor?
Pentru a fi un ajutor potrivit, un caine ghid trebuie sa dobandeasca anumite abilitati speciale in urma dresajului, precum: sa mentina directia dreapta, ignorand lucruri care ii pot distrage atentia (mirosuri, sunete, alte animale sau chiar oameni), sa mentina un pas moderat (nu alert), sa se opreasca in fata scarilor in dreptul unei treceri de pietoni, sa evite obstacole, sa asculte unele comenzi verbale cum ar fi sa se intoarca la stanga sau la dreapta, sa mearga inainte sau sa se opreasca.
Insa dresarea cainelui este doar o etapa din tot acest proces complex. Este nevoie si de antrenarea persoanei cu deficienta de vedere, cea care va beneficia de ajutorul cainelui. Aceasta este etapa in care cainele ghid si beneficiarul sau invata sa “lucreze” impreuna.
Selectia persoanelor nevazatoare se realizeaza pe baza unor evaluari specifice si a unor conditii pe care posibilul beneficiar trebuie sa le indeplineasca, precum: sa aiba o locuinta, sa aiba cunostinte si abilitati de baza despre ce inseamna ingrijirea si mentinerea igienei unui caine, sa aiba abilitati de baza in ceea ce priveste propria orientare si mobilitate si, nu in ultimul rand, sa fie un iubitor al cainilor.
Programul de caini ghizi pentru nevazatori din Romania
Programul de caini ghizi pentru nevazatori din Romania este realizat de catre Fundatia Light into Europe in parteneriat cu Asociatiile de Caini Ghizi din Marea Britanie, Croatia si Malta. Fundatia este, de asemenea, membra EGDF.
EGDF este o institutie europeana ce actioneaza ca o organizatie umbrela pentru asociatii si organizatii reprezentand persoanele cu dizabilitati de vedere, utilizatoare de caini ghizi, precum si centrele de pregatire a cainilor ghizi din Europa. Obiectivul Federatiei Europene pentru Caini Ghizi pentru Nevazatori (EGDF) este acela de a sustine persoanele cu dizabilitati de vedere, utilizatoare de caini ghizi in a-si exercita dreptul de a se deplasa si calatori in mod liber, sigur si independent in cadrul Comunitatii.
Cum sa reactionam atunci cand ne intalnim cu un caine ghid si stapanul sau pe strada
Este nevoie de foarte multa concentrare din partea persoanei nevazatoare, dar si a cainelui ghid sa lucreze impreuna in siguranta. Iata cateva sfaturi practice prin care ii poti ajuta atunci cand ii vei intalni pe strada:
– Cainele ghid trebuie sa se concentreze la comenzile date de persoana nevazatoare, asa ca nu-i distrage atentia, nu incerca sa-l chemi pe nume, sa-l mangai sau sa-l hranesti atunci cand lucreaza. O atitudine dragastoasa bine intentionata fata de caine poate distruge luni de antrenament.
– Fii atent la drum si incearca sa te dai la o parte din calea persoanei nevazatoare si a cainelui ghid.
– Daca observi ca se afla in dificultate, intreaba mai intai persoana nevazatoare daca are nevoie de ajutor. Nu incerca sa apuci hamul din mana persoanei nevazatoare.
– Daca ai iesit cu cainele la plimbare, asigura-te ca il tii in lesa sau in control atunci cand treceti pe langa persoana nevazatoare si cainele sau ghid.
Despre Light into Europe
Light into Europe este o fundatie de caritate fondata in anul 1986 in Marea Britanie, care si-a inceput activitatea prin servicii de asistenta umanitara si evacuare medicala pe calea aerului in tarile din Estul si centrul Europei. Din 1990 a fost prezenta si in Romania, desfasurandu-si munca in spitale, orfelinate si scoli de pe teritoriul tarii, cu programe de pregatire medicala si sociala, echipamente medicale si medicamente.
Din 2004, Light into Europe a inceput in Romania dezvoltarea de proiecte dedicate copiilor si tinerilor cu deficiente senzoriale. In acest moment, fundatia are in derulare programe de sprijin educational si de pregatire pentru viata profesionala a acestora, cu scopul de a imbunatati calitatea vietii copiilor si tinerilor cu deficiente de auz sau de vedere.
Mai multe informatii despre fundatia Light into Europe si programele sale puteti gasi la: www.lightintoeurope.org.