Câinele Japonez, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a fost distins cu Premiul Ex-aequo în cadrul Competiției 1-2 a celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internțional de Film de la Varșovia, Polonia.
Secțiunea competitivă 1-2 este dedicată regizorilor din întreaga lume aflați la primul sau al doilea lung-metraj și anul acesta i-a avut în juriu pe Sára Cserhalmi (Ungaria), Adrian Panek (Polonia) și Stefan Valdobrev (Bulgaria) care și-au motivat alegerea astfel: "Pentru tandrețea cu care ne sunt dezvăluite personajele și lumea acestora."
Lungmetrajul lui Tudor Cristian Jurgiu spune povestea emoționantă a reconcilierii dintre un tată și fiul lui, plecat de ani mulți din țară. Filmul marchează revenirea lui Victor Rebengiuc într-un rol principal pe marele ecran. Alături de Rebengiuc, din distribuția filmului mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Kana Hashimoto, Ioana Abur, Constantin Drăgănescu, Alexandrina Halic, Doru Ana, Laurențiu Lazăr.
Sinopsis:
Bătrânul Costache Moldu şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei inundaţii.
Întoarcerea neaşteptată a fiului său, Ticu, din Japonia, alături de soţie şi băiat, îi va pune pe amândoi în situația în care trebuie să reînveţe să comunice, să redevină o familie. Costache învaţă să devină un bunic adevărat pentru nepotul lui de 7 ani iar Ticu repară greşelile trecutului.
Un film delicat şi tandru despre reconciliere familială.
Trailer:
Puteți urmări trailerul filmului accesând următorul link: //www.youtube.com/watch?v=ghNAZtYg6Rg.
Website:
Accesând domeniul www.cainelejaponez.ro veți putea afla mai multe despre film, echipă, detalii de pe platoul de filmare cât și programul proiecțiilor din București și din țară.
Despre regizor:
Tudor Cristian Jurgiu a absolvit Universitatea Națională de Teatru și Film Ion Luca Caragiale, secţia Regie de Film şi TV în 2009. În 2009 a realizat scurt-metrajul Nunta lui Oli, produs de Libra Film, care i-a adus numeroase premii, cum ar fi: Cel mai bun scurt-metraj la Festivalul de la Leeds, Cel mai bun film românesc la Festivalul NexT 2009, Cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Anonimul 2009 şi Premiul Gopo pentru Cel mai bun film de scurt-metraj al anului. Ultimul lui scurt-metraj, În acvariu, a obținut Premiul 3 al secțiunii Cinefondation la Festivalul de Film de la Cannes 2013.
Despre film:
Câinele Japonez este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, HBO România şi Programului MEDIA al Uniunii Europene. Scenariul original al filmului este semnat de Ioan Antoci și a obţinut Premiul Krzysztof Kieslowski pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală şi de Est, în programul ScriptEast 2009. Înainte de această distincţie, Ioan Antoci a câştigat în anul 2008 și Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, la Concursul Naţional de Scenarii organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF. Tudor Giurgiu este producătorul filmului, Bogdan Crăciun este producător executiv, Andrei Butică este directorul de imagine, în timp ce montajul este realizat de Dragoş Apetri.
Filmul a fost cumpărat pentru distribuția internațională de compania germană M-Appeal și urmează să fie proiectat și la Arras IFF și Mumbai FF.
În România, Câinele Japonez este distribuit de Transilvania Film și poate fi văzut începând cu acest weekend în cinematografele din București (Cinema City Cotroceni, Cinema Elvira Popescu, Cinema Europa, Cinema Patria 3D Caffe, Cinema Studio, Cinema City Sun Plaza, Cinemateca Union, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Movieplex), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cityplex), Călărași (Cinema Orizont), Cluj (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex), Craiova (Cinema Modern), Oradea (Cortina Digiplex), Piatra Neamț (Cinema Dacia), Târgu Mureș (Cinema Arta 3D) și Vaslui (Eurocinema).
Partenerii de promovare pentru acest titlu sunt: Radio Guerrilla, Cinemagia, 220.ro, Digi 24, Cinefan, Music Channel, TVR, Zile și Nopți, Cinema Rx, Feeder, Orașul Meu, Film Reporter, HipMag, Cooperativa Urbană, Post Modern, Art Act Magazine, Getica OOH.