Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Caffe Festival Ibis – locul de intalnire al

gurmanzilor îndrăgostiţi de muzică

Să visezi.
Să te bucuri "de mici plăceri interzise": un pahar de vin ales sau aromatele bruschette pomodoro, de un concert bun ce intârzie să se încheie, să uiţi de rutina zilnică şi să redescoperi primăvara. Între 8 şi 12 mai, Caffe Festival Ibis, unul din brandurile festivalului internaţional de muzică EUROPAfest,  vă invită să redescoperiţi adevăratul "savoir vivre" din muzica live, jam sessions, gastronomie europeană şi întâlniri cu muzicieni ai momentului.

Iniţiat de jmEvents.ro în parteneriat cu hotel Ibis, partener oficial al EUROPAfest, concertul ia forma unui spaţiu neconvenţional al spontaneităţii şi improvizaţiei, unde barierele culturale dispar iar muzica şi plăcerile gastronomice au frâu liber.

Astfel, în fiecare seară de la ora 19.00, cafeneaua L`Estaminet din incinta hotelului Ibis va deveni locaţia concertelor de jazz şi blues, susţinute de invitaţii speciali ai EUROPAfest şi muzicieni din noua generaţie ai jazzului internaţional. 

În plus, bucureştenii sunt invitaţi să se desfete cu o largă paletă de specialităţi culinare  din diferite zone ale continentului. În fiecare zi a festivalului se poate servi un meniu complet, tip “all you can eat buffet”, din bucătăria tradiţională europeană la un preţ modic.

Agenda Caffe Festival Ibis
Intrarea liberă la concerte.

Prima seară, 8 mai, aduce pe scenă Larry Franco Quartet / Italia (Larry Franco – pian & voce, Michele Carrabba – sax tenor şi sopran, Ilario De Marins – bass acustic, Enzo Lanzo – tobe ) o trupă care celebrează jazzul îmbinând culturi şi rezonând pasiune italiană. Prezenţi şi anul trecut la festival aceştia s-au bucurat de un public entuziasmat, care i-a cucerit.
Trupa a concertat în întreaga lume: Melbourne Jazz Festival, Hong Kong, India, SUA, Europa şi Africa. În deschidere: New Jazz Generation.

Pe 9 mai, trei nume ale jazzului spaniol se întâlnesc pe scena europeană pentru a forma Trio for Jazz: Ester Andujar – una din cele mai pregnante voci feminine din zona jazzului spaniol, câştigătoare în 2005 a premiului special al juriului la Montreux Jazz Festival; alături de ea, XimoTebar, chitarist, deţinător al “Jazz World Award 2005”   despre care Cadence Magazine New York a afirmat: "Vor exista întotdeauna personalităţi care se diferenţiază de restul umanităţii datorită talentului lor ieşit din comun. Ximo Tebar este una din ele." La pian, Ricardo Belda – un muzician cu un sound nou şi proaspăt.
În continuarea serii urcă pe scenă Antonio Flinta Trio / Italia ( Antonio Flinta – pian Roberto Bucci – contrabas, Claudio Gioannini – tobe ) ,un proiect lansat la Roma  cu ani în urmă de către trei tineri cu backgrounduri diferite, care îşi trage rădăcinile din largul maintstream american,  dar care aduce soundului o energie proprie distinctă. În
deschidere: New Jazz Generation.

Pe 10 mai, Antonio Flinta Trio susţine un al doilea concert, iar pe 11 mai Trio for Jazz , de data aceasta seara fiindu-le în întregime rezervată. În deschidere: New Jazz Generation.

12 mai pregăteşte un concert cel puţin insolit al trupei Blues Radio Budapest / Ungaria  ( Kapitány Sándor – voce, chitara, Huszák Zsolt – bass, Kapiás Gábor – tobe, Mándli Endre Vazul – voce, Mirák Jószef – chitara). Cu radiouri vechi de 50 ani în loc de amplificatoare, trupa celor cinci preia din repertoriul ZZ Top, Stevie Ray Vaughan, Eric Clapton, dând cântecelor o nouă interpretare, unică, pe gustul oricărui ascultător de
blues. În deschidere: New Jazz Generation.
            
Ultima seară este, de asemenea rezervată unui happening special: Jam Sessions cu Jimmy Weinstein’ Traveling School / SUA. Improvizaţii, energie şi pasiune se întâlnesc aici pentru a crea jazz de cea mai bună calitate. Istvan Regos, cunoscut pianist din Ungaria şi membru al juriului la Bucharest International Jazz Competition, va susţine un recital în aceeaşi seară.

Bucuresti, 25.04.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.