Fundația CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) a lansat astăzi campania națională pentru inițiativa legislativă „i74”, cu tema „Parlament pentru cetățeni”. Evenimentul a fost organizat la Biblioteca Metropolitană din București, cu participarea unor personalități din sfera publică românească, jurnaliști, membri și susținători ai Fundației CAESAR.
Temă. Fundația CAESAR a demarat inițiativa legislativă i74 în baza Articolului 74 din Constituţia României. Acesta oferă cetățenilor dreptul de a propune legi în Parlament. Conform Art. 74, „(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.”
i74 vizează modificarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor și a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială în sensul responsabilizării deputaților și senatorilor față de cetățean.
i74 reprezintă mai mult decât un proiect legislativ. Considerăm că inițiativa legislativă este un mod prin care societatea civilă din România poate deveni mai puternică. În același timp, i74 aduce în prim-plan necesitatea unei dezbateri la nivelul întregii populații în ceea ce privește consolidarea unui sistem modern de reprezentare a cetățeanului. Prin i74, acest sistem va fi bazat pe transparență, responsabilitate și egalitate în fața legii în exercitarea mandatului parlamentar.
Context. Sondajele actuale plasează Parlamentul României pe ultimele locuri în ceea ce privește cota de încredere a cetățenilor. Transparentizarea actului administrativ și o mai mare implicare a cetățenilor în deciziile publice fac din i74 un demers esențial pentru consolidarea democrației și schimbarea profundă a României.
Obiective. i74 marchează un moment în care, pentru prima dată în istoria României, o inițiativă cetățenească națională vizează îmbunătățirea funcționării democrației românești. Cu ocazia lansării inițiativei, au fost menționate elementele pe baza cărora a fost întemeiat demersul i74 – Parlament pentru cetățeni:
— Responsabilitate în raport cu exercitarea mandatului şi respect faţă de bugetul public de stat, prin: 1) înăsprirea regulilor de conduită şi prin utilizarea responsabilă a resurselor bugetare; 2) obligativitatea participării la şedinţele parlamentare, dublată de un sistem mai strict de penalităţi pentru absenţe (1% din indemnizație pentru fiecare absență nemotivată); 3) măsura obligativităţii instituirii birourilor parlamentare în străinătate, fără ca această prevedere să mai fie una facultativă, pentru creşterea reprezentării cetăţenilor români din diaspora şi întărirea relaţiei cu milioane de cetăţeni români de peste hotare; 4) creşterea gradului de profesionalism în cadrul asistenţei parlamentare; 5) fixarea diurnelor numai pe baza documentelor justificative şi eliminarea sumelor forfetare.
— Echitate în faţa legii prin transparentizarea procedurii de aprobare a urmăririi penale. Prin modificările propuse în cuprinsul proiectului de lege, probabilitatea ca Parlamentul să se substituie justiţiei s-ar reduce considerabil. Aşa cum prevede şi Constituţia României, instituţia imunităţii parlamentare nu trebuie să confere un statut special deputaţilor şi senatorilor în faţa legii pentru fapte care nu au legătură cu exercitarea mandatului de parlamentar. Cetăţeanul trebuie să aibă dreptul de a cunoaşte votul reprezentantului său în Parlament, prin eliminarea posibilităţii parlamentarilor de a utiliza votul secret pentru obstrucţionarea justiţiei, care trebuie să fie egală pentru toţi.
— Transparenţă în cadrul procesului de votare atât în cadrul şedinţelor parlamentare, cât şi pe parcursul exercitării activităţilor specifice mandatului parlamentar. Votul deschis (consemnat și trasabil pentru fiecare deputat şi senator în parte, şi accesibil public de către toţi cetăţenii) este o condiţie esenţială pentru ca fiecare cetăţean să poată urmări şi, eventual, susţine sau sancţiona prin vot în cadrul unor alegeri ulterioare pe mandatarul opţiunii sale politice sau pe partidul pe care acesta îl reprezintă. De asemenea, prin schimbările propuse, transparenţa votului va contribui, pe termen mediu şi lung, la o responsabilizare mai mare a parlamentarului în ceea ce priveşte deciziile asumate, precum şi propunerile şi iniţiativele susţinute în cadrul Parlamentului. Principiul transparenţei în exercitarea mandatului reprezentativ este un element fundamental al unei democraţii autentice.
„Prin măsurile propuse de i74 dorim un sistem parlamentar reprezentativ și transparent, în care deputații și senatorii respectă mandatul primit și îl îndeplinesc în condiții de responsabilitate și de respect față de cetățean. Campania i74 poate marca un moment istoric în evoluția democrației românești, iar parlamentarii vor avea ocazia să demonstreze, chiar și în ultimul ceas, că ascultă vocea cetățenilor și că doresc cu adevărat schimbarea în bine a României. Asta înseamnă un parlament pentru cetățeni!” a declarat Sebastian Burduja, președintele Fundației CAESAR.
Dan Nechita, CEO al Fundației CAESAR și președintele comitetului de inițiativă i74, a lansat un apel public la implicare: „Chemăm alături de noi toate organizațiile civice și pe toți cetățenii care doresc să acționeze pentru democrația românească. Avem nevoie de un sprijin larg pentru a strânge 100.000 de semnături în următoarele luni. Ar fi un semnal puternic către întregul mediu public că avem comunități puternice, cărora le pasă de ce se întâmplă în societate și care sunt gata să se implice pentru cauze mai presus de orice interese individuale.”
La eveniment au semnat în premieră inițiativa cetățenească i74 „Parlament pentru Cetățeni” persoane din: Alexandria; Baia Mare; Bragadiru; Brașov; Brăila; București Sectoarele 1, 2, 3, 4, 5 și 6; Cluj-Napoca; Constanța; Petroșani; Pitești; Târgu-Jiu; Timișoara.
Mai multe informaţii despre acest demers sunt disponibile pe pagina www.i74.ro, precum şi pe pagina oficială de Facebook a Fundaţiei CAESAR. De asemenea, toţi cei care doresc să sprijine i74 se pot înscrie pe www.i74.ro.