CA Technologies, furnizor de solutii de protectie, integritate si disponibilitate a datelor, dezvaluie rezultatele ultimului studiu despre pierderile in afaceri cauzate de caderea sistemelor IT. In Romania, partener unic in distributia produselor si solutiilor din portofoliul CA Technologies este SCOP Computers.
Anual, afacerile pierd ca productivitate, in mod cumulat, aproximativ 127 milioane de ore per om – sau, in medie, 545 ore per om per companie din cauza caderilor IT, afirma ultimul studiu sponsorizat de CA Technologies. Pierderea este echivalenta cu imposibilitatea de munca a 63,500 de oameni timp de un an intreg.
Studiul, care a inclus 2,000 de organizatii din Europa si America de Nord, a descoperit de asemenea ca intreruperile sunt frecvente si de lunga durata – afectand astfel in mod substantial, reputatia companiilor, moralul angajatilor si loialitatea clientilor. In ciuda acestor rezultate, 30% dintre companiile din Europa si 56% dintre companiile din America de Nord nu au o politica formala si comprehensiva de recuperare in caz de dezastru. Alte informatii cheie constatate de acest studiu sunt:
● Fiecare companie inregistreaza in medie 14 ore de inoperabilitate pe an, timp in care angajatii pot lucra la doar 63% din capacitatea normala;
● Dupa recuperarea sistemelor, companiile pierd in medie 9 ore pe an pentru recuperarea datelor, timp in care productivitatea abia ajunge la 70%;
● 50% dintre companiile intervievate afirma ca orice cadere le afecteaza reputatia; 18% au descris acest impact ca fiind “foarte daunator”;
● 44% dintre respondenti cred ca astfel de caderi afecteaza moralul angajatilor, in timp ce 35% afirma ca pot avea un impact negativ asupra loialitatii clientilor;
● 87% au indicat faptul ca imposibilitatea de recuperare a datelor ar dauna serios afacerii; 23% dintre acestia cred ca o astfel de situatie ar fi “dezastruoasa”.
“Evitarea caderilor IT si a costurilor rezultate cuantificabile in termeni de ore pierdute si bani, este absolut critica in mentinerea performantei afacerilor noastre”, a afirmat Zachary Slavin, IT Director la Sobel Affiliates, o companie de brokeraj din cadrul Brown&Brown, a saptea cea mai mare organizatie independenta de asigurari din lume. “Din moment ce o singura ora de cadere IT inseamna 80 de ore per om pierdute si costuri de peste 3,000 USD, Sobel gestioneaza cu grija si in mod proactiv strategia de continuitate a afacerii”.
CA Technologies este de parere ca toate organizatiile pot evita pierderile de productivitate prin imbunatatirea strategiilor de protectie a datelor si accelerarea recuperarii acestora.
“Exista o mare varietate de optiuni practice pe care companiile isi pot permite sa le implementeze pentru a se proteja impotriva efectelor negative ale caderilor IT asupra afacerii”, a declarat Steve Fairbanks, Vice President of Product Management, Data Management, CA Technologies. “Dat fiind ca aceste caderi exista si ca unele dintre consecintele lor pot fi ireversibile, investitiile in procese de imbunatatire a continuitatii afacerii merita realizate”.
Rezultatele acestui studiu reprezinta faza urmatoare a unui studiu anterior, studiu care a descoperit faptul ca afacerile din America de Nord pierd anual 26.5 bilioane USD din cauza caderilor ce ar fi putut fi evitate.
Despre studiu: Studiul a fost realizat de o companie independenta de cercetare, Coleman Parkes (www.coleman-parkes.co.uk). Toate interviurile au fost realizate in noiembrie 2010. Studiul s-a bazat pe 200 de interviuri on-line, realizate de directori IT si CIO si intr-o mai mica proportie de catre directori de operatiuni, pe o baza egal reprezentata de companii mici (50-499 angajati), medii (500-999 angajati) si mari (1000+ angajati).
Calculul productivitatii pierdute: Numarul total de ore per om pierdute din cauza caderilor IT ia in calcul numarul total de ore in care sistemele sunt nefunctionale, numarul total de ore dintre restaurarea sistemelor si recuperarea tuturor datelor, impactul asupra productivitatii angajatilor in aceste intervale de timp, numarul de angajati afectati si numarul total de caderi anuale ce ar putea fi evitate.