Aproape 40% dintre români resimt efectele crizei în foarte mare şi mare măsură, conform datelor celui mai recent studiu de piaţă realizat de MEDNET Marketing Research Center.
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 16 – 23 noiembrie 2009. Au fost intervievate telefonic 854 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,35%.
Studiul de piaţă arată că efectele crizei sunt din ce în ce mai prezente în vieţile românilor, 17,1% dintre aceştia afirmând că sunt afectaţi de criză într-o foarte mare măsură, iar 19,3% în mare măsură.
Este mic (12,3%) procentul celor care pot afirma că în acest an criza nu i-a afectat deloc.
Comparativ cu începutul anului 2009, mai exact luna februarie, procentul celor care se declară afectaţi în foarte mare şi mare măsură de criza este în creştere (de la 28,6% în februarie 2009, la 36,4% în noiembrie 2009), în timp ce procentul celor care sunt afectaţi în mică măsură sau deloc este în scădere (de la 38,7% la 26,6%).
Cele mai afectate de criza economică se declară a fi femeile, cu vârsta cuprinsă în intervalul 55-65 ani, cu un nivel de educaţie „sub liceu” şi cu un venit mai mic de 1500 lei/familie.
Efectele pe care criza economică le-a avut asupra familiilor respondenţilor se referă la: pierderea locului de muncă de către el sau un membru al familiei (este avută în vedere familia extinsă) (22,4%), reducerea salariului sau a câştigurilor salariale ale acestuia sau ale unui membru al familiei (43,9%), pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale (20,7%), precum şi creşterea ratelor datorită devalorizării leului (22,8%). Alte efecte menţionate de către participanţii la studiu au fost următoarele: „creşterea preţurilor”, „lipsa comenzilor/contractelor/închiderea firmei”, „pensia mică în raport cu cheltuielile”, „îngheţarea şi întârzierea plăţii salariilor”, „devalorizarea leului”, „apariţia conceptului de prudenţă”.
Nu trebuie omis faptul că această criză economică a avut impact şi asupra comportamentului de consum al românilor.
În acest context, datele studiului relevă faptul că: 28,8% dintre respondenţi nu şi-au modificat comportamentul de consum, în timp ce 71,2% şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine (45,9% au cumpărat aceleaşi produse, dar în cantitate mai mică; 9,3% au cumpărat produse mai ieftine, dar în aceeaşi cantitate; 16,0% au cumpărat produse mai ieftine şi în cantitate mai mică).
Cei care nu şi-au schimbat comportamentul de consum ca efect al crizei sunt cei care se declară ca fiind afectaţi într-o foarte mică măsură sau chiar deloc de criză, tineri, fără copii, care au venituri peste 3000 lei/familie şi au studii superioare.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}