lider in solutii si servicii de management al inregistrarilor
CA (Computer Associates) a achizitionat recent MDY Group International, companie lider in solutii si servicii de management al inregistrarilor. Solutiile inovative oferite de MDY contribuie la administrarea centralizata a inregistrarilor fizice si electronice din companie, indiferent de locatia sau originea acestora. Forrester Research, una dintre cele mai importante companii independente de cercetare de piata in domeniul IT, estimeaza ca piata de solutii de management al inregistrarilor va creste cu o rata anuala de 84%, urmand sa atinga pana in 2008 cifra de 1,3 miliarde USD.
In prezent, companiile au nevoie de o solutie eficienta de administrare a volumului tot mai mare de date informatice stocate, de cele mai multe ori, in locatii diferite. Tehnologia MDY de management al inregistrarilor va consolida solutiile CA de management al e-mail-ului si al fisierelor, permitand clientilor sa aplice politicile de respectare a standardelor internationale si sa evite cresterea costurilor de migrare a datelor si modificarea semnificativa a infrastructurii.
“Managementul eficient si protectia bunurilor informatice eterogene si aflate intr-un proces permanent de schimbare reprezinta una dintre cele mai mari provocari actuale ale companiilor,” declara Bob Davis, Prim Vicepresedinte si General Manager, Divizia Solutiilor de Stocare, din cadrul CA. “Prin intermediul acestei achizitii, CA va oferi clientilor sai o solutie superioara si cu eficienta maxima in reducerea riscurilor si unificarea bunurilor informatice.”
CA va promova si va oferi suport pentru intreaga suita de solutii si servicii MDY care raspund tuturor necesitatilor procesului de management al inregistrarilor. CA intentioneaza, de asemenea, sa integreze tehnologia MDY de management al inregistrarilor in tehnologia CA Message Manager, oferind astfel clientilor o solutie competitiva de management al e-mail-urilor si al tuturor documentelor necesare desfasurarii in conditii optime a procesului de business.
“CA si MDY se remarca prin atentia deosebita acordata clientilor si prin tehnologia oferita acestora pentru a-si gestiona in mod eficient datele informatice distribuite pe platforme si aplicatii diverse,” declara Galina Datskovsky, CEO si Fondator al MDY, care se va alatura companiei CA ca Prim Vicepresedinte al Diviziei BrightStor. “Suntem onorati sa devenim o parte din compania CA si sa aplicam tehnologiile MDY in mod integrat cu strategiile extinse de management IT ale clientilor.”
{mosloadposition user10}