Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Buy4Baby devine EMPRIA. Scalarea business-ului vine natural în urma creșterii cifrei de afaceri și a diversificării gamei de produse

Echipa EMPRIA

Anul 2023 vine cu o schimbare pentru magazinul online Buy4Baby.ro, furnizor de produse pentru copii, preponderent din gama siguranței și protecției în casă. Datorită evoluției companiei, creșterii cifrei de afaceri și dorinței de a satisface cerințele diverse ale clienților, Buy4Baby devine EMPRIA.

”Procesul de rebranding înseamnă pentru compania Empria mai mult decât o simplă strategie de a veni cu o imagine nouă. Este expresia muncii noastre față de tot ce am construit până acum și continuarea visului de la care am pornit, acela de a îmbogăți gama de produse, astfel încât să răspundem unor nevoi pentru un public mult mai mare. EMPRIA este despre Empatie, Muncă, Protecție, Responsabilitate, Iubire și Apreciere pentru toți cei de lângă noi, valori în care credem și care ne reprezintă, atât pe noi cât și pe clienții noștri.”, a declarat Ioana Ciumara, fondatoarea business-ului.

Echipa EMPRIA
Echipa EMPRIA

Business-ul Buy4Baby s-a născut în 2015, iar până în prezent a evoluat permanent și a ajuns să aibă o cifră de afaceri de jumătate de milion de euro. Consolidarea prezenței online, cât și detectarea unei nevoi de produse dintr-o gamă mai largă pentru un public mai variat, au condus la schimbarea numelui companiei și la o nouă identitate de business.

”Am dobândit notorietate pe piața produselor pentru copii așa că nu a fost ușor să luăm decizia de schimbare a numelui. Însă, pentru că ne dorim să evoluăm permanent, ne-am gândit însă că e mai bine să facem acest lucru mai devreme decât mai târziu. Ne păstrăm în continuare focusul pe nișa produselor de siguranță pentru copii care rămâne foarte importantă pentru noi. Dar, totodată ne extindem oferta pe noi categorii de produse pentru copii și chiar pentru adulți. În acest an ne vom consolida prezența în piețele din țările vecine și ne vom crește portofoliul de furnizori.” a completat Ioana Ciumara.

Noul nume al companiei Empria pune accentul pe aspirațiile și valorile companiei, cât și pe o comunicare mai eficientă cu publicul țintă, cumpărătorii care au nevoie de produse ce țin de sănătatea și siguranța copiilor și adulților. Pentru noua imagine a site-ului, fondatorii Empria au ales culori calde, care transmit o energie bună și prietenoasă. Logo-ul are forma unui scut portocaliu, fiind un simbol care inspiră protecție și siguranță. Portocaliul este o culoare care sugerează entuziasm și optimism, transmițând o atitudine pozitivă și plină de viață, la fel cum se descriu și membrii echipei Empria.

”În ultimii ani ne-am consolidat statutul de magazin de încredere în nișa produselor de siguranță pentru bebeluși și copii. De acum, ne dorim să creștem și pe celelalte nișe menționate anterior. Grija pentru client rămâne focusul nostru principal, deoarece datorită încrederii lor am evoluat atât de mult. Tocmai de aceea, extindem programul de call center în care clienții pot vorbi cu consultanții noștri și facem tot ce putem să oferim livrarea produselor către clienți în cel mai scurt timp. Încercăm să îi înțelegem mai bine pentru ca să le putem oferi exact ce au nevoie.” a mai menționat Ioana Ciumara.

Clienții fideli Buy4Baby nu trebuie să-și facă griji, deoarece pe Empria.ro vor găsi în continuare aceleași produse de calitate pentru copii. În plus, vor găsi o gamă extinsă de produse și pentru copii mai mari, cât și pentru adulți. Mai departe de anul acesta, planurile Empria sunt de a creşte şi mai mult, de a se extinde și pe plan internațional. În acest context al creșterii și dezvoltării, managerii companiei estimează pentru 2023 dublarea numărului de clienți.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.