The Money Channel, singura televiziune de business din România, va transmite în direct şi în exclusivitate pentru România, meciul dintre Lucian Bute şi Carl Froch.
Lucian Bute îşi va pune în joc, pentru a zecea oară, centura mondială. Meciul va avea loc la Capital FM Arena din Nottingham pe 26 mai, într-o gală care va începe la ora 21:00. Pentru ca telespectatorii The Money Channel să primească cele mai noi informaţii despre atmosfera dinaintea disputei din ring, televiziunea îşi adapteaza programele pentru acest eveniment.
The Money Channel va avea corespondenţi speciali la Gală care vor comenta la cald meciurile şi vor lua reacţii de la campionul român şi de la toţi cei implicaţi într-unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului. Programul The Money Channel va cuprinde, pe lângă transmisiunile în direct şi comentariile sportive, materiale realizate în exclusivitate, chiar la Nottingham. Reportajele despre activitatea lui Lucian Bute, ultimele pregătiri şi declaraţii dinaintea meciului vor face deliciul telespectatorilor care vor putea urmări documentare şi emisiuni despre ofertele culturale, turistice şi economice ale oraşului Nottingham.
„The Monney Channel îşi va adapta programele pentru acest sfârşit de săptâmână, pentru ca telespectatorii noştri să fie informaţi, pas cu pas, atât cu pregătirea meciului dintre Lucian Bute şi Carl Froch, cât şi cu opinii şi pronosticuri ale personalităţilor din România despre acest eveniment. Nu vom exclude buletinele de ştiri şi unele emisiuni pe care telespectatorii s-au obişnuit să le urmărească în week-end. Ne dorim să fim în atenţia românilor şi să le prezentăm corect un eveniment de calitate, o dispută în ring, pe care toată lumea o aşteaptă cu emoţie. În ultima perioadă, The Money Channel a urmărit şi susţinut din punct de vedere al transmisiunilor, meciurile lui Lucian Bute şi sperăm ca şi de data aceasta să-i purtăm noroc”, a declarat Andreea Negru, Redactor-şef The Money Channel.
Aşadar, rămâneţi alături de programele The Monney Channel şi în week-end-ul acesta când motto-ul postului este, mai mult decât oricând, „Economia este viaţă”!