Tiffin University SUA, cu programe de Executive MBA și de Licență în Administrarea Afacerilor desfășurate în București, oferă viitorilor studenți burse în valoare totală de 500.000 Euro. Bursele se acordă studenților BBA (Bachelor of Business Administration) pe toată durata celor patru ani de studiu, respectiv pentru cei doi ani în cazul programului de EMBA.
Având în vedere criza din ultimul an, care a evidențiat mai mult ca niciodată că valoarea de bază a companiilor este resursa umană bine formată, tot mai multe persoane din top management sau din alte poziții cheie se orientează către programe de dezvoltare personală și profesională.
Astfel, Tiffin University vine în susținerea lor și oferă 25 de burse pentru programul de EMBA și 25 de burse pentru cel de licență în administrarea afacerilor, în valoare totală de peste 500.000 euro. În funcție de rezultatele, mediile și experiența profesională, după caz, a aplicanților, numărul burselor acordate poate fi suplimentat.
“Sunt manageri care, deși au ani de experiență și gestionează deja echipe, sau conduc afaceri impresionante, vor să se perfecționeze. Și asta este ceva excelent. Cei mai mulți dintre absolvenții programului nostru de EMBA au recunoscut că, după finalizarea unui astfel de program, au avut performanțe profesionale mult îmbunătățite și s-au simțit mai competitivi într-un mediu de business aflat în continuă schimbare. Este și motivul pentru care multe dintre companii aleg să investească în angajații lor și finanțează parțial sau integral programe precum cel de EMBA”, declară Roxana Farrugia, director de programe MBA și BBA la Tiffin University România.
Tiffin University promovează sistemul learning by doing, prin intermediul căruia studenții au ocazia să dezbată și să lucreze pe studii de caz reale, utile în momentul socio – economic actual. Cunoştinţele teoretice se transformă în experienţă practică. Toate acestea sunt elemente esențiale pentru succesul în orice domeniu de afaceri şi nu numai.
“Atât programul de Executive MBA, cât și programul de Licență în Administrarea Afacerilor au
o istorie de peste 100 de ani de optimizare și de adaptare continuă la nevoia reală și actuală de educație. Cursurile noastre sunt predate exclusiv de profesori americani de la Tiffin University, Ohio, fiecare dintre ei având și experiență profesională în domeniul său de activitate. Considerăm că este esențial, atât pentru studenti, dar și pentru cei care urmează un program de Executive MBA, să asimileze informațiile într-un mod practic, astfel încât să știe cum să se comporte în orice situație de business, atât în momente ‘normale’ de evoluție a unei companii, cât și în situații de criză.”adaugă Marius Mihăilescu, Managing Partner Tiffin University România.
Înscrierile sunt deschise la ambele programe si se pot face până în septembrie, în măsura locurilor disponibile, urmatoarele serii de studenți pentru BBA și manageri pentru EMBA urmând să înceapă în octombrie.