Universitatea „NICOLAE TITULESCU” a lansat proiectul educaţional de sprijinire a cercetării academice «Burse doctorale pentru sprijinirea activităţilor de cercetare ale doctoranzilor în domenii tehnice şi umane, de protecţie a mediului şi a sănătăţii, de legislaţie naţională, europeană şi mondială, cu impact eco-economic şi socio-economic „CERDOCT” ID 79073», parte a programului „Investeşte în oameni!”, cofinanţat prin intermediul Fondului Social European – Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane, cu numărul de identificare POSDRU/107/1.5/S/79073.
Proiectul educaţional îşi propune sprijinirea unui număr de 92 de doctoranzi, prin acordarea unor burse de cercetare, şi se va derula pe o perioadă de 3 ani, fiind dezvoltat de Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Sofia, Universitatea din Miskolc, Academia Română – Institutul Naţional de Cercetări Economice, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior, Universitatea din Petroşani, Universitatea de Nord din Baia Mare, Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti şi Universitatea „Titu Maiorescu”.
«Prin implementarea proiectului educaţional „CERDOCT”, ne aşteptăm, în primul rând, la creşterea numărului şi a calităţii doctoranzilor, datorită reputaţiei instituţiilor implicate în proiect. Accesul la resurse de învăţare şi cercetare competitivă este înlesnit doctoranzilor noştri, prin stagiile acestora în străinătate, ceea ce va contribui la o mai bună pregătire în domeniul cercetării ştiinţifice. Totodată, prin creşterea numărului de tineri cercetători, absolvenţi ai programelor doctorale, proiectul va contribui la reconstrucţia cercetării ştiinţifice româneşti, la sporirea capacităţii de creativitate şi inovare şi la vizibilitatea internaţională a cercetătorilor din România», a declarat prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, managerul proiectului şi decan al Facultăţii de Drept, din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu”.
Programul de burse naţionale şi transnaţionale „CERDOCT” se adresează doctoranzilor în ştiinţe din cadrul şcolilor doctorale ale instituţiilor de învăţământ partenere. Pentru a beneficia de bursele de studiu, participanţii au fost selectaţi prin concurs, pe baza unui examen scris şi oral, prin care au fost verificate:
a) media anilor precedenţi de studiu;
b) cunoştinţele generale şi de specialitate referitoare la domeniul de doctorat;
c) competenţa lingvistică pentru o limbă de circulaţie internaţională;
d) certificarea abilităţilor de cercetător prin participarea la sesiuni ştiinţifice, lucrări publicate anterior şi contracte de cercetare.
Despre Universitatea „Nicolae Titulescu”
Universitatea dispune de un sediu nou, modern, cu amfiteatre şi săli de seminarii spaţioase, laboratoare bine dotate, bibliotecă înzestrată cu cele mai noi apariţii editoriale, acces la Internet etc. Toate acestea asigură cadrul ambiental propice desfăşurării unei activităţi didactice şi ştiinţifice de calitate. În cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” funcţionează 3 facultăţi: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative. Rectorul Universităţii este domnul prof. univ. dr. ION NEAGU. În cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” există o şcoală doctorală, în domeniul Dreptului.
{mosloadposition user9}