Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bursa de Valori București lansează BVB Research Hub, platformă care oferă informații esențiale în procesul investițional

BVB Research Hub
  • BVB Research Hub este o platformă cu informații utile despre companiile listate la BVB, esențiale în procesul investițional, prin care Bursa de Valori București își propune să crească vizibilitatea emitenților și să faciliteze accesul investitorilor la resurse de calitate.
  • Radu Hanga, Președinte, Bursa de Valori București: „Ne bucurăm să venim în întâmpinarea investitorilor, companiilor listate și a brokerilor cu un produs mult dorit de membrii întregii comunități de investitori: analiză specializată pe acțiunile companiilor listate. Analiza fundamentală nu este nouă pe piața locală de capital, însă noutatea acestei platforme constă în angrenarea, pe termen lung, a mai multor resurse utile în procesul investițional. BVB Research Hub își propune să fie o platformă dinamică, «un organism viu», prin care să oferim informații specializate comunității de investitori la bursă”.
  • Adrian Tănase, Director General, Bursa de Valori București: „Decizia de a investi la bursă și de a alege când, cum și cât să investească, mai ales pentru investitorii la început de drum, poate fi dificilă. În tot acest proces, rapoartele de analiză disponibile pe BVB Research Hub pot fi extrem de valoroase pentru că furnizează o nouă perspectivă investițională, din partea unor analiști specializați, precum și unele informații care sunt mai greu accesibile investitorilor individuali.”
  • Bursa de Valori București va organiza în luna mai un prim eveniment adresat cu precădere investitorilor de retail pentru a discuta despre proiectele actuale și viitoare ale bursei. Dezbaterea va crea contextul necesar pentru a identifica idei de îmbunătățire a vizibilității emitenților și de creștere a participării investitorilor individuali.

Bursa de Valori București (BVB) lansează BVB Research Hub, sursă de informații esențiale despre companiile listate la București, utile în procesul investițional. Platforma își propune să crească vizibilitatea emitenților și să faciliteze accesul investitorilor la resurse de calitate. BVB Research Hub este dedicat investitorilor individuali și instituționali, companiilor listate și brokerilor, precum și publicului larg. Accesul la resursele disponibile în platformă – rapoarte de analiză realizate de analiști financiari și, în viitor, alte informații utile investitorilor – este gratuit. Platforma poate fi accesată la acest link: www.bvbresearch.ro.

BVB Research Hub

„Ne bucurăm să venim în întâmpinarea investitorilor, companiilor listate și brokerilor cu un produs mult dorit de membrii întregii comunități de investitori: analiză specializată pe acțiunile companiilor listate. Analiza fundamentală nu este nouă pe piața locală de capital, însă noutatea acestei platforme constă în angrenarea, pe termen lung, a mai multor resurse utile în procesul investițional. BVB Research Hub va fi o platformă dinamică, «un organism viu», prin care noi, cu ajutorul partenerilor noștri, vom oferi informații specializate și constant actualizate comunității de investitori la bursă”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Platforma BVB Research Hub cuprinde în momentul lansării rapoarte de analiză realizate de un număr de 11 brokeri –  BRK Financial Group, BT Capital Partners, Concorde Securities, Erste Bank Group, Goldring, IFB Finwest, Ipopema Securities, Prime Transactions, Raiffeisen Bank International, Swiss Capital și Wood & Co. Emitenții incluși în program, în acest an, sunt în număr de 15: Alro, Antibiotice, Biofarm, Bittnet Group, Compa, Conpet, Digi Communications, Farmaceutica Remedia, Impact Developer & Contractor, MedLife, Nuclearelectrica, Patria Bank, Purcari Wineries, Sphera Group și TeraPlast. Selecția emitenților a ținut cont de gradul de acoperire din piața la începutul programului, dar și de strategia proprie a brokerilor de extindere a universului de companii analizate. Bursa de Valori București, în calitate de inițiator al proiectului, sponsorizează realizarea rapoartelor de cercetare, fără a interveni asupra conținutului, opiniile exprimate în rapoartele publicate pe platformă aparținându-le în totalitate autorilor.

BVB Research Hub include și o componentă de generare de idei și soluții direct de la investitori prin organizarea unor dezbateri. BVB va organiza pe 11 mai un prim astfel de eveniment în cadrul căruia vom discuta despre proiectele actuale și viitoare ale bursei. Ne dorim ca prin aceste dezbateri să creăm contextul necesar pentru identificarea de idei pentru îmbunătățirea vizibilității emitenților și creșterea segmentului de retail și, implicit, să deschidem un nou canal de comunicare cu unii dintre cei mai importanți participanți din piață, investitorii individuali.

„BVB Research Hub este un demers care răspunde obiectivului nostru de creștere a numărului de investitori la bursă, în special al celor de retail. Decizia de a investi la bursă și de a alege când, cum și cât să investească, mai ales pentru investitorii la început de drum, poate fi dificilă. În tot acest proces, rapoartele de analiză sunt extrem de valoroase pentru că furnizează o nouă perspectivă investițională, din partea unor analiști specializați, precum și unele informații care sunt mai greu accesibile investitorilor individuali. Ne dorim ca prin conținutul oferit, BVB Research Hub să devină un instrument util investitorilor pentru a lua decizii de investiții cât mai bine informate”, a declarat Adrian Tănase, Director General, Bursa de Valori București.

Brokerii incluși în program vor publica rapoarte de inițiere, urmate de actualizări trimestriale sau semestriale după publicarea rezultatelor financiare sau în cazul unor evenimente cu impact semnificativ în piață. Rapoartele de inițiere realizate de furnizorii pot include un preț țintă și o recomandare sau un interval de evaluare, iar rapoartele ulterioare trebuie să menționeze dacă există impact asupra prețului țintă sau a recomandării emise anterior. Rapoartele trimestriale vor cuprinde o analiză a performanței emitentului în perioada de raportare și o comparație cu estimările existente și motivele diferențelor apărute.

Platforma pune la dispoziție investitorilor și rapoartele de analiză fundamentală disponibile în cadrul programului Listed SME Research Hub, realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție si Dezvoltare cu sprijinul TaiwanBusiness EBRD Cooperation Fund. Acest program acoperă emitenți din nouă piețe regionale: Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, România, Serbia și Slovenia, iar furnizorul de research în cadrul acestui program este Wood&Co. Patru companii listate la bursa de la București fac parte, în prezent, din acest program: Bittnet Group, Conpet, Patria Bank și TeraPlast.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.