Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bursa de Valori București dă startul unei noi ediții Made in Romania, program dedicat antreprenorilor români

Made in Romania V
  • Bursa de Valori București publică volumul „Made in Romania: 15 companii pentru creșterea economiei românești și poveștile lor de succes” care include poveștile de succes ale celor 15 companii finaliste în ediția a IV-a Made in Romania din 2021.
  • Astăzi, 29 martie, dăm startul celei de-a V-a ediții Made in Romania, program dedicat companiilor antreprenoriale românești.
  • Perioada de nominalizare a companiilor în cadrul ediției din acest an a programului Made in Romania începe astăzi, 29 martie, și este deschisă până pe 31 mai.
  • Nominalizările pot fi realizate pe platforma Made in Romania, www.investingromania.com.

Bursa de Valori București (BVB) publică astăzi, 29 martie, volumul „Made in Romania: 15 companii pentru creșterea economiei românești și poveștile lor de succes” și dă startul celei de-a cincea ediții Made in Romania. Cartea include poveștile de succes ale celor 15 companii finaliste în ediția Made in Romania din 2021. Pe parcursul celei de-a V-a ediții a programului Made in Romania care debutează astăzi continuăm să căutăm companiile antreprenoriale românești care transformă în bine economia și viețile oamenilor alături de care și pentru care lucrează.

Antreprenorii români, partenerii și susținătorii, precum și angajații companiilor românești, pot nominaliza de astăzi, 29 martie, până pe 31 mai compania preferată pentru a fi inclusă în programul Made in Romania. Nominalizările pot fi realizate pe www.investingromania.com, platformă care continuă să ofere 24/7 posibilitatea conectării directe a antreprenorilor cu investitori și consultanți, precum și cu alți antreprenori.

Made in Romania IV

Cele 15 companii finaliste ale ediției Made in Romania din 2021 au fost: Agricola Internațional, Artesana International, Dacia Plant, Druid, Elefant Online, Elis Pavaje, Fortech, Grande Gloria Production, One United Properties, Plant an App, Roca X, SanoPass, Secom, SeedBlink și Zitec. Radio Guerrilla a primit premiul special „Radioul Antreprenorilor” Made in Romania 2021. Cartea publicată astăzi este disponibilă online pe www.investingromania.com.

„În fiecare an descoperim și promovăm, prin intermediului programului Made in Romania, ingeniozitatea, creativitatea și munca asiduă de care dau dovadă zi de zi antreprenorii români și echipele pe care le-au construit în jurul ideilor lor de afaceri. Într-adevăr, la fiecare ediție Made in Romania avem 15 companii finaliste, dar proiectul Made in Romania este despre toate companiile parte din acest program, aproape 1.000 de astfel de companii din 2017 până acum. Suntem încrezători în conceptul Made in Romania și abia așteptăm să aflăm cine sunt antreprenorii Made in Romania din acest an.”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Susținerea antreprenorilor români prin intermediul soluțiilor de finanțare disponibile în piața de capital fac parte integrantă dintr-un pilon de bază a strategiei Bursei de Valori București. În ultimii ani, Bursa românească a demonstrat că este o opțiune eficientă pentru dezvoltarea și susținerea mediului antreprenorial local. Anul trecut am avut 23 de noi companii la bursă, iar în primul trimestru din acest an avem deja șapte companii listate. Programul Made in Romania este din acest punct de vedere esențial în dezvoltarea pieței de capital, alături de alte proiecte pe care le derulăm pentru a aduce Bursa cât mai aproape de oamenii de afaceri și de investitori.”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Programul Made in Romania este structurat în patru etape. În prima etapă, 29 martie – 31 mai, publicul larg, precum și membrii Comitetului de Nominalizare, pot propune companii pentru a fi incluse în programul Made in Romania derulat în acest an. Pot fi nominalizate în program companii românești care au în structura acționariatului minim 51% persoane fizice/juridice rezidente. Pot fi nominalizate companii din toate industriile și de toate dimensiunile cu o condiție minimă de 3 ani de activitate sau ca în ultimul an raportat cifra de afaceri să fie de cel puțin 250.000 euro. Sunt exceptate de la nominalizare companiile finaliste în edițiile Made in Romania din anii 2021, 2019 și 2018, companiile partenere în programul Made in Romania sau parte dintr-un grup cu un partener Made in Romania în ediția curentă, precum și cele care sunt în proces de listare acțiuni sau obligațiuni la bursă.

Luna iunie este dedicată selecției celor 50 de companii semifinaliste de către membrii Comitetului de Nominalizare. În luna iulie, dintre cele 50 de semifinaliste publicul va stabili prin vot trei dintre cele 15 companii finaliste ale acestei ediții. Celelalte 12 finaliste sunt stabilite de un Juriu format din experți în diverse domenii ale economiei.

Cele 15 finaliste ale ediției din acest an urmează să fie anunțate în septembrie, în cadrul unei Gale de Premiere. În perioada octombrie – noiembrie, alături de partenerii Made in Romania, vom organiza programul de mentorat, la care vor putea participa companiile finaliste și semifinaliste, companii nominalizate în ediția curentă sau care se înregistrează în platforma programului.

Proiectul Made in Romania a fost lansat în 2017, pentru a identifica și promova companiile de top din România. În precedentele patru ediții, aproape 1.000 de companii au intrat în contact cu piața de capital prin intermediul programului Made in Romania. De la debutul programului, un număr de 16 companii au venit la bursă cu acțiuni sau obligațiuni, trei dintre ele atât cu acțiuni cât și cu obligațiuni. Rundele de finanțare derulate de acestea însumează peste 212 milioane euro.

Pe parcursul ediției din acest an, Microsoft continuă să fie Partenerul Strategic Made in Romania, alături de partenerii care sprijină derularea proiectului: Banca Transilvania, BT Capital Partners, BRK Financial Group, Dendrio, BRD Asset Management, Impetum Group, Mazars, SeedBlink, Termene.ro, TradeVille, UiPath. Susținătorii programului Made in Romania sunt ANIS, DoingBusiness, Romanian Business Leaders, ARIR și partenerul media Digi24.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.