AgroGo, platforma de tranzacționare online a cerealelor și inputurilor, a înregistrat un cumul de peste 211.000 tone în ofertele plasate, la doar cinci luni de la lansare, fiind singura platformă din România pe care se pot tranzacționa cereale la disponibil sau la termen. AgroGo oferă o alternativa simplificată a burselor de mărfuri și sprijină astfel fermierii români, prin încurajarea concurenței cumpărătorilor în piață.
„Fermierii români sunt foarte expuși la fluctuațiile de preț și, din păcate, prea puțini dintre ei se informează periodic pe acest subiect, informațiile din sursele existente fiind greu de accesat sau de înțeles. Am creat AgroGo cu scopul de a reduce riscurile și a crește profitul fermierilor, procesatorilor și chiar al traderilor. Pe termen lung, vom monitoriza prețurile de tranzacționare, astfel încât să oferim cel mai precis preț de referință pentru cereale, în diferite zone ale țării. Ne propunem să facilităm tranzacționarea într-un mod cât mai accesibil și transparent”, a spus Vasile Topac, co-fondator Interactions Lab, dezvoltatorul platformei AgroGo.
AgroGo oferă informațiile necesare pentru luarea deciziilor în vânzarea și cumpărarea de cereale (prețuri la zi, analize, grafice, știri etc.), și permite tranzacționarea într-un mod organizat a produselor agricole. Prețurile cerealelor sunt obținute de la principalele burse internaționale (MATIF – Paris, CBOT/CME – Chicago ș.a.) și sunt completate de datele obținute de la Ministerul Agriculturii, portul Constanța, precum și de la traderii parteneri, platforma AgroGo prezentând cele mai multe surse de prețuri din țară actualizate periodic.
„Obiectivul nostru principal este de a face informația cât mai ușor de înțeles atât pentru fermieri, cât și pentru procesatori, fie că vorbim despre prețurile bursiere sau despre rapoartele USDA sau Eurostat — entități cheie în statisticile agribusiness. Cu cât fermierii înțeleg mai bine această piață, vor putea răspunde mai bine ofertelor primite”, a completat Vasile Topac.
Fondatorii AgroGo au o experiență vastă, de peste zece ani, în domeniul tranzacțiilor bursiere în timp real, dezvoltând aplicații pentru cele mai mari burse de mărfuri din lume (CBOT/CME, ICE, MATIF ș.a.).
De la lansare, în octombrie 2016, pe platforma AgroGo s-au înregistrat peste 800 de utilizatori. Platforma poate fi testată gratuit pentru două săptămâni, utilizatorii având apoi posibilitatea de a alege între abonamentul AgroGo Trade, care include accesul la informații (prețuri cereale, evoluții, analize, știri, vreme) și posibilitatea de a vinde/cumpăra produse agricole, și abonamentul AgroGo Profesional care oferă, în plus, module de analiză a profitabilității, alerte de preț și piață, analize futures (contracte cu livrare în viitor) și grafice comparative.
Despre Interactions Lab
https://www.interactions-lab.com/
Interactions Lab este un startup de tehnologie din Arad care dezvoltă aplicații software, printre care se numără Pubtex, platformă publishing de tip live text; Crontzi, platformă de împărtășire povești copii; Diverss, agregator de știri live; și AgroGo, platformă de informare și tranzacționare online a cerealelor și inputurilor.