Joi, 8 august, orele 20:30, la Antena 1
Joi, 8 august, la orele 20:30, la Antena 1, “Burlacul” se îmbarcă pe “Splendida”, cel de-al doilea vas luxos ce aparţine companiei MSC, loc în care protagoniştii reality show-ului vor avea parte de momente speciale, şampanie fină, jacuzzi, avansuri şi multe intrigi.
După ce în ediţia trecută un trandafir a fost retras, pentru că inima uneia dintre concurente aparţinea altui bărbat, fetele rămase în lupta pentru a-l cuceri pe Bogdan sunt tot mai hotărâte să obţină inima lui Bogdan Vlădău și inelul cu diamante. Astfel că, ele profită de orice ocazie ca să se remarce în faţa burlacului, motiv pentru care în ediţia de joi spiritele s-au încins la maximum!
Până acum, Bogdan Vlădău, ajutat de prietenul său, Cătălin Botezatu, le-a surprins pe fete de fiecare dată cu momentele romantice şi inedite pe care le-a pregătit. De data aceasta însă, are loc încă o premieră la “Burlacul”. Două dintre concurente îi vor pregăti câte o întâlnire lui Bogdan Vlădău, sperând să-l impresioneze.
Dacă burlacul se va lăsa cucerit de concurente şi dacă momentele tensionate dintre ele îi vor influenţa deciziile, vom afla numai urmărind ediția “Burlacul” de joi, 8 august, la orele 20:30, numai la Antena 1.