Copiii care cresc în organizația SOS SateleCopiilorRomânia au pregătit, alături de mamele sociale, dulceață și murături pentru iarnă. În satul SOS București au fost prezenți și reprezentanții Dr. OetkerRomânia, oferind ajutor mamelor și copiilor în realizarea pregătirilor de toamnă. În total, s-au preparat peste 600 de borcane de dulceață și peste 450 de borcane de murături.
Dr. Oetker încurajează prepararea murăturilor și a dulcețurilor în sânul familiei, alături de cei dragi. Prepararea conservelor este atât un moment bun pentru cei mici de a deprinde abilități de viață, cât și de a petrece timp alături de cei dragi. Și în familia SOS, ca în orice familie, copiii și mamele sociale s-au strâns împreună pentru a pregăti dulceață și murături din zeci de kilograme de piersici, prune, castraveți, morcovi, conopidă și ardei. Au avut ajutoare de nădejde, cele mai bune soluții de conservare: Gelfix și Pikant fix de la Dr. Oetker.
Chiar dacă poate nu au fost la prima activitate de acest gen, copiii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, au fost foarte încântați de experiența preparării conservelor pentru iarnă. S-au implicat cu atenție și dedicare în toate etapele, ghidați de echipa Dr. Oetker și mamele sociale: au cântărit și au tăiat fructe și legume, le-au preparat la foc, au turnat și amestecat ingredientele, au pus multe întrebări și au fost foarte încântați de rezultat – primele lor borcane de dulceață și murături.
“Mi-am propus să învăț să fac murături și m-am implicat în toate etapele de preparare. Am mai fost la acțiunile Dr. Oetker de două ori, daracum, că sunt mare, e prima dată când fac singură murături.”, a declarat Alina (13 ani)
Lorena, învârstă de 8 ani, și-a manifestat bucuria și a relatat o experiență amuzantă: „Când am ajutat la prepararea dulceții de pere, am mușcat dintr-o pară și mi-a rămas dintele în ea. Apoi l-am aruncat pe casă și mi-am pus o dorință, dar nu pot să o spun pentru că nu se va mai îndeplini. A fost foarte amuzant!”.
La final, micuții şi-au declarat nerăbdarea de a gusta din bunătățile ce tocmai fuseseră conservate în borcane mici şi mari.
Organizația SOS SateleCopiilorRomânia este membră a SOS Kinderdorf International, una dintre cele mai mari organizații non-profit din lume. Încă de la înființarea sa, în anul 1949, de către medicul Hermann Gmeiner, aceasta acționează în 134 de țări și oferă 1800 de programe și servicii unui număr de peste un million de beneficiari. În țaran oastră, SOS SateleCopiilorRomânia ocrotește și sprijină astăzi, la aproape 27 de ani de la înființare, mai mult de 1000 de copii care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiilor biologice.
Cu o tradiție de peste 120 de ani pe plan internațional, compania germană Dr. Oetker are ca pilon principal viziunea unei societăți construite în jurul principiilor tradiționale ale familiei. În România, încă din anul 1998, Dr. Oetker a promovat valorile fundamentale ale societății prin produse de calitate superioară și parteneriate care să exprime bucuria de a fi acasă și de a oferi celor dragi tot ce este mai bun. Prin programe care urmăresc să ofere o viață normală, fără griji, Dr. Oetker are în atenție sprijinirea proiectelor SOS SateleCopiilorRomânia și a celor aproximativ 1000 de beneficiari direcți, cărora dorește să le ofere bucuria unei familii normale, unită în jurul bunătăților de pe masă de marile sărbători din timpul anului și nu numai.