Buddha și nonconformistul de Vishen Lakhiani, în traducerea lui Constantin Dumitru-Palcus, vorbește despre perfecționarea muncii și a vieții tale, fie că lansezi un start up, te afli la cârma unei organizații importante sau doar te afli la primul tău loc de muncă. E destinată cuiva care își consumă energia la un job care nu-i hrănește sufletul, dar și cuiva care are o viziune extraordinară pentru compania sa, dar nu poate să găsească modalitatea prin care s-o dezvolte până la un nivel la care să poată schimba lumea. Cartea explorează lucrul în echipă, conducerea unei afaceri și modul în care lași o urmă în Univers.
Ai observat vreodată că există oameni care au parte de tot norocul din lume la serviciu? Produc idei din mers și îi atrag ca un magnet pe cei de care au nevoie. Obțin avansările și măririle de salariu dorite. Creează legături puternice cu echipele lor și cu toți cei din jur. Când trec la treabă, câștigă. Și par să aibă un noroc remarcabil. Totul le merge din plin.
Buddha este arhetipul maestrului spiritual. Persoana care poate trăi în această lume, dar care în același timp reușește să se miște cu ușurință, grație și fluență ce vin dintr-o conștientizare și înțelegere lăuntrice.
Nonconformistul este arhetipul celui care provoacă schimbări. Este persoana hotărâtă să facă o schimbare, construind, programând, scriind, inventând, conducând. Nonconformistul reprezintă turbulentul cu bune intenții: persoana care contestă normele astfel încât să trăim mai bine ca specie.
După ce integrezi aptitudinile ambelor arhetipuri, vei trăi viața la alt nivel decât majoritatea. Vei acționa dintr-o zonă a fericirii, naturaleței, inspirației și abundenței.
Buddha și nonconformistul îți va schimba convingerile profunde despre muncă, succes și viață, în general. Dacă ești un angajat obișnuit, petreci 70 la sută din orele active la locul de muncă și ești nefericit în majoritatea timpului. Nu este o situație acceptabilă. Este un mit modern că munca grea și asiduă este o cale sigură spre succes. Trezirea lui Buddha și a nonconformistului din interiorul tău este un proces care va schimba total modul în care lucrezi. Vei avea acces la instrumente care vor subjuga regulile realității. Cartea are încorporate metodologii de învățare unice.
Vishen Lakhiani este fondatorul și președintele Mindvalley, organizație de educație în domeniul dezvoltării personale specializată în sisteme revoluționare pentru perfecționarea vieții. Este autorul bestsellerului New York Times Codul pentru o minte extraordinară, care a fost tradus în peste 20 de limbi.