Bucureşti/Nürnberg. Considerată cursa sa de casă, etapa DTM desfăşurată pe circuitul stradal Norisring i-a adus un dublu motiv de bucurie lui Marco Wittmann (Germania). Dublul campion DTM a reuşit atât prima sa clasare pe podium în cursa găzduită la Nürnberg (sâmbătă), cât şi prima lui victorie pe teren propriu (duminică). În cele două curse stradale, piloţii modelelor BMW M4 DTM au reuşit alte şase clasări în puncte.
Prima cursă: După calificările de sâmbătă, Philip Eng (Austria) şi Marco Wittmann şi-au mărit zestrea de puncte, fiind recompensaţi cu bonificaţii pentru locurile al doilea, respectiv al treilea reuşite în sesiunea de stabilire a grilei de start. La final, după 68 de tururi, Eng (SAMSUNG BMW M4 DTM) a încheiat pe poziţia a cincea. Bruno Spengler (Canada) a reuşit o evoluţie bună la comenzile BMW Bank M4 DTM, urcând de pe locul al nouălea (avut la start) pe al şaselea la final. Joel Eriksson (Suedia, BMW M4 DTM) şi Timo Glock (Germania, DEUTSCHE POST BMW M4 DTM) au completat prezenţa BMW Motorsport în puncte, ocupând poziţiile a noua, respectiv a zecea, în timp ce Augusto Farfus (Brazilia, Shell BMW M4 DTM) a ratat Top 10, trecând linia de sosire pe locul al 14-lea. Victoria i-a revenit lui Edoardo Mortara (Italia, Mercedes).
Declaraţii după cursa de sâmbătă:
Jens Marquardt (director BMW Motorsport): Felicitări lui Marco Wittmann pentru prima sa clasare pe podium în cursa de casă de pe Norisring. Sunt încântat pentru el – a luptat din greu pentru această reuşită. Marco a fost în siajul maşinilor din faţa lui până la sosire, doar că a rămas fără DRS. Per total, a fost o cursă atractivă şi interesantă pentru noi. Am avut cinci maşini în Top 10, ceea ce este un rezultat bun. Mercedes a fost foarte puternică; îi felicit.
Marco Wittmann (#11 BMW Driving Experience M4 DTM, BMW Team RMG – calificări: locul 3, cursă: locul 3): Podiumul în cursa de casă este un sentiment senzaţional. Am pornit bine şi am putut să trec de Philipp Eng. Apoi l-am atacat pe Edoardo Mortara de pe locul al doilea. Am fost foarte aproape de el în primă fază, am avut o dispută interesantă, dar per total a fost un pic mai rapid. Apoi Gary Paffett s-a apropiat de mine şi a trebuit să mă las depăşit. Fără îndoială este fantastic că am urcat pe podium aici, la Norisring, în faţa fanilor de acasă şi a familiei.
Cursa a doua: Combinaţia dintre performanţă şi strategie l-a ajutat pe Wittmann să câştige cursa de duminică după ce a luat startul de pe locul al şaptelea al grilei. Succesul pilotului BMW Driving Experience M4 DTM a fost cel de-al 80-lea pe care BMW îl obţine în istoria participărilor sale în DTM şi al optulea pe circuitul stradal Norisring. Bruno Spengler şi al său BMW Bank M4 DTM au dovedit încă o dată cât de mult le place traseul urban îngust. Pornit de pe poziţia a şasea, campionul din 2012 a urcat până pe locul al patrulea pe parcursul întrecerii. Al treilea pilot BMW în Top 10 a fost Timo Glock, al cărui DEUTSCHE POST BMW M4 DTM a încheiat pe poziţia a zecea. El a fost urmat de Philipp Eng, Joel Eriksson şi Augusto Farfus, care a fost victima unei răsuciti după un contact petrecut în turul 52. Ei au încheiat pe poziţiile a 11-a, a 12-a, respectiv a 17-a.
Ca urmare a acestor rezultate, clasamentul piloţilor este şi mai strâns. Wittmann este cel mai bine clasat pilot BMW, la egalitate cu Glock pe locul al treilea. Gary Paffett (Marea Britanie, Mercedes) este lider.
Declaraţii după cursa de duminică:
Jens Marquardt (BMW Motorsport Director): Este prima dată când Marco a triumfat pe teren propriu. După victoriile istorice de anul trecut, acesta este un succes special pentru noi, pe acelaşi circuit. Văzând emoţiile arătate de Marco, spectatori şi echipă, am fost şi eu mişcat profund. A fost a 80-a victorie pe care o obţinem în DTM şi a opta aici, la Norisring. Felicitări lui Marco şi întregii echipe BMW Team RMG pentru o performanţă absolut remarcabilă – a fost o cursă fantastică, prin care au urcat de pe locul al şaptelea pe primul. Bruno Spengler a făcut şi el o treabă bună cu poziţia a patra. Timo Glock a reuşit să obţină un punct cu o maşină deteriorată după Gary Paffett l-a tamponat puţin cam des. Cu toate acestea, este un rezultat bun. Acum avem motive de sărbătoare.
Marco Wittmann (#11 BMW Driving Experience M4 DTM, BMW Team RMG – calificări: locul 7, cursă: locul 1): Cred că încă sunt în cursă. Aceste emoţii sunt nebuneşti. Nu în fiecare zi câştigi pe teren propriu. Am încercat aici de mai multe ori şi este prima dată când am şi reuşit. Nu aş fi crezut că aş putea reuşi de pe locul al şaptelea. Am avut un ritm fantastic. Am făcut cursa vieţii mele – cu câteva depăşiri nebuneşti. Băieţii au făcut o treabă incredibilă. Maşina a fost senzaţională. Este minunat să plec acasă de la Norisring cu două trofee.
Clasamente generale (etapa 4/10)
Piloţi: 1. Gary Paffett 99p; 2. Edoardo Mortara 93p; 3. Marco Wittmann 92p; 4. Timo Glock 92p; 5. Paul Di Resta 87p; 6. Lucas Auer 72p; 7. Philipp Eng 53p; 8. Pascal Wehrlein 43p; 9. Bruno Spengler 43p; 10. Mike Rockenfeller 34p; 11. Daniel Juncadella 27p; 12. Joel Eriksson 25p; 13. Nico Müller 23p; 14. René Rast 23p; 15. Loïc Duval 17p; 16. Robin Frijns 15p; 17. Jamie Green 10p; 18. Augusto Farfus 8p.
Echipe: 1. SILBERPFEIL Energy Mercedes-AMG Motorsport 165p; 2. BMW Team RMR 145p; 3. Mercedes-AMG Motorsport PETRONAS 142p; 4. Mercedes-AMG Motorsport REMUS 114p; 5. BMW Team RMG 100p; 6. BMW Team RBM 68p; 7. Audi Sport Team Phoenix 51p; 8. Audi Sport Team Abt Sportsline 38p; 9. Audi Sport Team Rosberg 33p.
Constructori: 1. Mercedes-Benz 421p; 2. BMW 313p; 3. Audi 122p.
Cum vezi DTM 2018
Cursele din Deutsche Tourenwagen Master pot fi urmărite live pe canalul YouTube oficial al competiţiei – transmisiunile sunt disponibile cu comentariu în engleză sau germană. De asemenea, sunt disponibile mai multe camere on-board live, dar şi transmisiuni live ale sesiunilor de calificări: https://www.youtube.com/user/DTMinternational.
Ce urmează
Următoarea etapă din calendarul DTM va avea loc pe circuitul de la Zandvoort (Olanda), în perioada 13-15 iulie.