63% dintre români spun că își doresc să aibă propria lor afacere, arată studiul iSense Modern Consumer Trends Tracker, desfășurat anual de compania de cercetare de piață iSense Solutions. Procentul este semnificativ mai mare în rândul bărbaților (72%), al tinerilor între 18 și 23 de ani (77%) precum și al adulților între 24 și 38 de ani (75%). Datele au fost culese în luna ianuarie a acestui an și sunt reprezentative la nivel urban.
Află cum poți să îți găsești ideea de afaceri de succes în 10 zile de aici.
Cum înțeleg românii din mediul urban independența?
Pentru 8 din 10 români, a fi independent înseamnă a nu depinde financiar de altcineva, iar pentru 77% independența este asociată cu posibilitatea de a face lucrurile pe care și le doresc, de a-și împlini pasiunile. Majoritatea persoanele cu vârsta între 55 și 65 de ani (88%) leagă independența de posibilitatea de a face ceea ce își doresc și de a-și împlini pasiunile, în timp ce în cazul tinerilor de 18 până la 23 de ani acest procent este de 56%.
A reuși pe cont propriu este o altă caracteristică care definește ce înseamnă independența pentru 57% dintre români. Procentul celor care apreciază că reușita pe cont propriu este echivalentul independenței este mai mare in rândul femeilor (63%, versus 37% dintre bărbați), precum și în rândul tinerilor între 18-23 de ani (62%) și al adulților tineri (cu vârsta între 24 și 38 de ani).
Aproximativ 3 din 10 persoane din mediul urban declară că independența înseamnă să fii liber profesionist și să poată munci cand doresc, iar procentul ajunge la 40% în cazul persoanelor cu vârsta între 39 și 54 de ani. Doar 9% dintre români consideră că independența înseamnă să locuiești singur, însă procentul în rândul tinerilor între 18 și 23 este cu mult mai mare: 21% cred că a fi independent înseamnă să locuiești singur.
Dacă vrei şi tu să îţi lansezi o afacere – de timp liber sau full time – trimite-mi un email pe adresa loredana @ advancenow.biz – pentru a vedea cum poți să îți transformi visul în realitate!
2 din 10 români din mediul urban lucrează constant de acasă
Deși cea mai mare parte dintre angajații din România lucrează integral de la sediul companiei (66%), o parte dintre ei au posibilitatea de a lucra periodic de acasă (15%), iar 19% își desfășoară constant activitatea de acasă sau din alte locuri decât sediul companiei.
Avantajele pe care cei care lucrează de acasă (ocazional sau constant) le identifică sunt: faptul că au libertatea de a-și face programul cum doresc (61%), că se pot concentra mai bine (55%), că au mai mult timp liber (53%), că se simt relaxați și odihniți (51%), dar și că sunt mai productivi (35%) și că lucrul de acasă presupune utilizarea celor mai noi instrumente tehnologice (24%). În același timp, 13% declară că în contextul lucrului de acasă, câteodată se simt singuri, iar 20% că le lipsește interacțiunea cu alți profesioniști din domeniu (procentul este mai ridicat în rândul femeilor – 25%, precum și în rândul tinerilor de 18-23 de ani – 27%)
„Există o serie importantă de avantaje percepute de către românii din mediul urban în ceea ce privește lucrul de acasă, iar companiile pot să țină cont de acest lucru și să ofere astfel de beneficii angajaților lor, acolo unde este posibil. De altfel, este foarte interesant că în cazul tinerilor între 18 și 23 de ani procentul celor care au posibilitatea să lucreze de acasă periodic este semnificativ mai mare decât cel general (37% versus 15%), ceea ce arată că angajatorii vin deja în întâmpinarea nevoii de flexibilitate a tinerilor. În viitor ne așteptăm ca din ce în ce mai multe companii să răspundă nevoii de flexibilitate a angajaților, să le ofere posibilitatea să lucreze de acasă sau să fie intraprenori (un aspect care ar putea răspunde nevoii românilor de a fi antreprenori)”, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.
Datele sunt culese în ianuarie 2019, cercetarea fiind realizată online pe 1011 respondenți și este reprezentativă pentru mediul urban din România, cu un grad de eroare de +/- 3,1 % la un nivel de încredere de 95%. Datele sunt comparate cu cercetari similare realizate între anii 2014-2018 și fac parte din iSense Modern Consumer Trends Tracker, instrument care monitorizeaza peste 25 de trenduri comportamentale ale consumatorului din România.
Descoperă acum ideea ta de afaceri!