Începând luna ianuarie, București Mall-Vitan lansează în premieră un proiect inedit, pentru amatorii de muzică pe vinyl și iubitorii de vin. Wine’N’Vinyl este un spațiu nou care reunește o selecție variată de vinuri, vinyluri și haine urbane de cea mai bună calitate, la parterul București Mall – Vitan.
Wine’N’Vinyl va fi deschis pe o durată limitată, doar până pe 16 februarie, în intervalul orar 10.00-22.00. Vizitatorii vor găsi aici nu doar produse cool, muzică bună și vin pentru cunoscători, dar și evenimente dedicate cu DJ invitați speciali, degustări de vinuri și experiențe culinare.
Wine’N’Vinyl este un proiect semnat de București Mall – Vitan în parteneriat cu Wineful, Pure Indie Records, Gramofon Records, Mad Piano, branduri deja cunoscute pe piața locală a pasionaților de vin și de muzică pe format vintage.
Wineful a pornit inițial ca un magazin de cadouri cu vin, fondat de somelierul Elena Oglindă. Ulterior, acesta s-a transformat într-un serviciu de livrare lunară de vinuri sub formă de abonamente dedicate celor care doresc să învețe mai multe despre acest subiect. Abonamentul conţine selecții surpriză de vinuri românești, livrate lunar împreună cu ghiduri suport pentru îmbunătățirea calităților de somelier.
Implicarea magazinelor de vinyl-uri este o urmare a tendinței de revenire la formatele clasice de redare a muzicii. Astăzi, dincolo de trendul digital specific perioadei în care ne aflăm, majoritatea artiștilor aleg să scoată albume și single-uri și pe vinyl. Mai mult, în ultimii ani, la modă a revenit și caseta audio, iar tot mai mulți artiști preferă redarea albumelor și pe acest format.
Pure Indie Records este un magazin de vinyl-uri și aparatură audio HIFI vintage care s-a dezvoltat după lansarea label-ului cu același nume. Pure Indie Records mai are și o ramură prin care organizează concerte, Pure Indie Entertainment, astfel, în magazin au loc des evenimente cu muzică live.
Mad Piano a apărut din dorința a doi prieteni colecționari de muzică de a-și uni vinyl-urile sub același acoperiș, iar orice pasionat de muzică să poată avea access la ele. Preferințele fondatorilor influențează constant și stocul de vinyl-uri (de la muzică electronică la cele mai noi hituri), iar discurile sunt păstrate în cea mai bună condiție.
Un loc dedicat celor care apreciază, în mare parte, muzica hip-hop, Gramofon Records pune la dispoziția clienților și o selecție din celelalte genuri, pentru a mulțumi toate gusturile. Cei de la Gramofon sunt cunoscuți și apreciați și pentru colecția de haine urbane în colecții limitate.
Până pe 16 februarie, clienții București Mall și nu numai sunt invitați să se bucure de acorduri muzicale pe stil vechi si să deguste un vin bun la Wine’N’Vinyl, amplasat la parterul mall-ului. Programul evenimentelor este următorul:
• Lansare Wine’n’Vinyl cu degustare de vinuri asigurată de crama Chateau Vartely, atmosfera fiind întreținută de Dragoș Bolea și DJ UNDOO care a pregătit o selecție din colecția personală de vinyl-uri. UNDOO este un DJ și producător român care a scris istorie în cultura hip-hop autohtonă de-a lungul unei cariere de peste 15 ani – miercuri, 29 ianuarie, ora 19.00;
• Brunch @Wine’N’Vinyl – duminică, 2 februarie, ora 12.00;
• Degustări de vinuri asigurate de crame boutique și atmosferă întreținută de mai mulți DJs – 7 și 14 februarie, ora 19.00.
Mai multe detalii despre evenimente pot fi consultate pe pagina de Facebook București Mall-Vitan.