București Mall va găzdui, în perioada 11-12 august și 18-19 august, un eveniment educativ cu privire la protejarea naturii sălbatice și a urșilor bruni, organizat împreună cu World Wide Fund for Nature- România (WWF). Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 14:00-20:00, în zona coridorului H&M.
„Cu sprijinul organizației WWF ne dorim să aducem în atenția clienților noștri cauza referitoare la conservarea, refacerea şi administrarea responsabilă a zonelor naturale din țara noastră. Evenimentul susținut atât de Plaza România, cât și de București Mall transpune aceste fapte într-un proiect educativ, astfel că cei mici pot descoperi și învăța despre importanța salvării unei specii de animale, dar și a mediului în care aceasta trăiește”, a declarat Roxana Dumitru, Director Marketing Anchor Grup.
Indiferent de vârstă, pasionații de natură sunt așteptați în mall cu activități educative și distractive, prin care vor afla mai multe informații despre habitatul natural al urșilor bruni în pădure, dar și cum pot fi protejați. De asemenea, toți vizitatorii vor putea admira și o expoziție unică cu pădurile din țara noastră: „Poveștile pădurii”.
Împreună cu voluntarii de la WWF, copiii vor face cunoștiință cu familia Brunescu, o familie de urși din România, vor învăța cum ar trebui să arate o casă ideală în pădure și o vor construi folosind materiale naturale: pietricele, ghindă, crengi, conuri, frunze, iarbă, plastilină și hârtie creponată. Cei mai creativi dintre copii vor putea câștiga un ursuleț de pluș sau un tricou marca WWF.
Mai multe informații pe //www.bucurestimall.com.ro/ și pagina de Facebook //www.facebook.com/bucurestimall.