Peste 1500 de oameni au semnat miercuri seară, la Bucureşti, ,,Apelul pentru Limba Română”, iniţiat de Platforma Civică ACŢIUNEA 2012. În apel se solicită utilizarea denumirii corecte a limbii din Republica Moldova în Constituția acestui stat. În prezent, articolul 13 din Constituția Republicii Moldova stipulează limba de stat ca “moldovenească”.
Semnăturile au fost strânse în timpul concertului organizat cu ocazia Zilei Limbii Române. La concertul organizat de ONG-urile din cadrul Acțiunea 2012 în parteneriat cu Institutul Cultural Român au cântat pro bono Trei Parale, Grigore Leşe, Subcarpaţi, raku, Nimeni Altu’, Norzeatic, Morometzii, Bitză, El Negro, Maria Răducanu, Alexandrina, iar momentul culminant al serii a fost reprezentat de recitalul formației IRIS. Evenimentul a fost deschis de cuvântarea academicianului Eugen Simion iar, apoi, fiecare dintre artiștii prezenți pe scenă a făcut apel pentru respectarea dreptului la limbă în regiuni unde se află comunități românești compacte, cum ar fi nordul Bucovinei, Timoc sau Ținutul Herța.
Anul acesta a fost primul an în care au avut loc concerte de Ziua Limbii Române, simultan, la București și la Chișinău.
Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 este o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.